Puterea cuvântului

gamada27

Slave of Allah
În numele Lui Allah Cel Milostiv, Îndurător


Puterea cuvântului

de Ralph Marston

Îmi amintesc că tata mă învăţa încă de mic despre puterea cuvântului. Tata nu doar a înţeles că unele cuvinte ne afectează psihic, ci a înţeles că, cuvântul este un puternic factor programator al viitorului success în viaţă.
Un anumit eveniment s-a întâmplat când aveam opt ani. Ca orice copil, îmi plăcea să mă caţăr în copaci, pe stâlpi ca un adevărat alpinist şi practic mă căţăram oriunde puteam. De aceea, tatăl meu nu s-a mirat când m-a găsit cocoţat în vârful unui copac de 30 de metri care se legăna înainte şi înapoi. Creierul meu de copil de numai opt ani nu a înţeles pericolul în care se afla, nu a înţeles că acel copac se putea rupe oricând. El s-a gândit doar că era distractiv să fii atât de sus.
Verişoara mea, Tammy, care era mai mare decât mine s-a urcat şi ea în acelaşi copac. Ea stătea pe o creangă mai groasă la doar zece metri sub mine. Mama lui Tammy şi tatăl meu ne-au văzut în acelaşi timp. Cam în acelaşi interval a început şi un vânt puternic. Auzeam cum copacul trosnea sub mine în timp ce se legăna sub puterea vântului. Îmi aduc aminte că tata îmi zicea “ Bart, tine-te bine.”. Iar eu m-am ţinut.
Următorul lucru pe care mi-l amintesc este ţipâtul lui Tammy atunci când a căzut din copac.
Eu am coborât în siguranţă din copac. Tata mi-a spus mai târziu motivul pt care ea a căzut iar eu nu. Se pare că, atunci când mama lui Tammy a simţit adierea vântului, a strigat la ea “ Tammy, ai grijă să nu cazi!” Şi Tammy a căzut.
Tata mi-a explicat că, creierul procesează mai greu o imagine negativă. De fapt, oamenii care se bazează pe aceste imagini nu pot întotdeauna vedea o imagine negativă. De aceea Tammy ca să facă ceea ce i-a spus mama ei, creierul ei de copil de noua ani, a trebuit ca mai întâi să-şi imagineze acest lucru, şi abia apoi să transmită comanda a ceea ce tocmai şi-a imaginat. În timp ce, creierul meu de copil de opt ani, instantaneu şi-a imaginat că se ţinea strâns de copac.
Acest concept este foarte util atunci când vrei să scapi de un obicei neplăcut sau atunci când vrei să reuşeşti în viaţă. Nu-ţi poţi imagina că nu faci un lucru. Singurul mod în care ai putea să faci asta a fi să găseşti un cuvânt pt ceea ce nu vrei să faci şi să ţi-l imaginezi. De exemplu, aveam 13 ani, şi jucam fotbal la echipa de juniori a liceului în care învăţam. Am încercat atât de mult să ajung la performanţă, dar orice faceam nu puteam. Îmi amintesc că de câte ori alergam cu mingea, auzeam în mintea mea, vocea antrenorului care striga “ Ai grijă să nu o scapi!”. Iar eu, normal că o scăpam.
Antrenorul meu nu deţinea abilităţile necesare pt a ne învăţa corect. El doar a învăţat câţiva copii să prindă mingea, în timp ce pe alţii nu i-a putut învăţa. Niciodată nu o să excelez în acest sport, dar acum sunt un jucător ocazional destul de bun, deoarece dialogul meu cu mine este întotdeauna pozitiv şi mă încurajează să câştig. Mi-aş fi dorit ca în loc să mă înveţe să mă caţăr în copaci tata m-ar fi învăţat mai degrabă să joc fotbal. Poate aşa aş fi putut avea o carieră mai lungă ca fotbalist.
Aici aveţi o demonstraţie foarte uşoară prin care vă puteţi învăţa copii şi prietenii despre puterea pe care o are un vocabular toxic. Pune-i să ţină în mână un pix. Acum, urmeaţi cu grijă instruncţiunile mele. Spuneţi-le “ Bine, acum încercaţi să scăpaţi pixul.” Observaţi ce fac.
Mulţi oameni dau drumul pixului şi privesc cum acesta loveşte podeaua. Tu spune-le “Nu aţi fost atenţi. Am spus ÎNCERCAŢI să scăpaţi pixul. Acum repetaţi.” Majoritatea ridică pixul şi se chinuie să-l scape jos dar nu reuşesc.
Experiment reuşit. Dacă îi spui creierului tău “ încearcă”, de fapt îi spui să dea greş. Am în casa mea şi cu orice interacţionez în general o regulă de a “nu încerca”. Fie că o aplică fie că nu. Fie că vor fi la petrcere fie că nu. Sunt destul de dur atunci când oamenii se aşteaptă să mă mintă folosind cuvântul “încerca”. Chiar cred că spunându-mi cuvinte pe care nu intenţionează să le practice vor obţine de la mine bile maro pt efortul depus? Nu voi auzi niciodată ieşind din gura mea cuvântul “ voi încerca” decât atunci când predau acest concept într-un seminar.
Dacă “ încerci” să faci un lucru, de fapt în subconştientul tău îi dai permisiunea creierului tău să dea greş. Dacă de exemplu nu mă pot hotărî atunci spun adevărul. “ Îmi pare rău John. Nu sunt sigur că voi veni la petrecerea ta. Am un angajament mai vechi. Dacă cumva se anulează, inşha’Allah voi veni. Altfel, nu. Mulţumesc pt invitaţie.” Oamenii respectă onestitatea. Deci scoate cuvântul „ încerc” din vocabularul tău.
Tatăl meu mi-a spus că psihologii susţin că sunt necesare 17 afirmaţii pozitive pt a compensa o afirmaţie negativă. Nu ştiu dacă este adevărat sau nu, dar dacă e să ne gândim logic au dreptate. Aş avea nevoie de 17 comlimente pt a compensa răul unei critici dure.
Aceste concepte se dovedesc a fi foarte utile atunci când vă creşteţi copii. Întrebaţi-vă câte complimente vă aduceţi zilnic şi câte critici. Ştiu că vorbiţi toată ziua cu voi înşivă. Cu toţii avem voci interioare care ne ghidează.
Deci, vă daţi 17:1 motive sau vă intoxicaţi cu cuvinte precum „ Sunt gras. Nimeni nu mă place. Voi încerca această dietă. Sunt atât de prost. Sunt falit., etc, etc.”
Dacă părinţii noştri ne-ar programa ca pe parcursul vieţii noastre să fim într-un anumit fel datorită unei afirmaţii negative, atunci imaginaţi-vă cum vă programaţi utilizând zilnic un dialog toxic cu voi înşivă. Aveţi aici o listă cu cuvinte toxice. Observaţi când voi sau cei din jurul vostru îl folosesc.
DAR: Neagă orice afirmaţie care s-a făcut înaintea lui.
ÎNCEARCĂ: Presupune eşecul.
DACĂ: Presupune că nu vei reuşi.
POATE: Nu e nimic sigur. Lasă opţiuni celui care te ascultă.
AR FI: Timpul trecut, care atrage atenţia asupra unor lucruri care nu au avut loc de fapt.
AR FI TREBUIT SĂ: Timpul trecut, care atrage atenţia asupra unor lucruri care nu au avut loc de fapt ( şi care implică sentimentul de vină).
POT AVEA: Timpul trecut, care atrage atenţia asupra unor lucruri care nu au avut loc dar persoana vrea să beneficieze de aceleaşi bebeficii ca şi când s-ar fi întâmplat.
POATE NU/NU: Aceste cuvinte îl forţează pe cel care ascultă să se concentreze exact pe opusul a ceea ce tu vrei de fapt. Aceasta este o greseală clasică pe care o fac părinţii şi antrenorii fără să ştie efectul distructiv pe care îl au aceste cuvinte.

Exemple:

•Frază toxică: "Nu scăpa minge!"
•Rezultatul probabil: Scapă mingea
•Un limbaj adecvat: "Prinde mingea!"

•Frază toxică: "Nu ar trebui să te uiţi atât de mult la TV.”
•Rezultatul probabil: Se uită mai mult la TV.
•Un limbaj adecvat: " Am citit că prea mult TV îi face pe oameni proşti. Ai face bine dacă ai închide TV şi ai citi mai des una din acele cărţi!"

Exerciţiu:

•Alegeţi un moment în care să scrii toate frazele toxice pe care observi că le foloseşti zilnic. Scrie-le şi observă cu atenţie când le foloseşti şi încearcă să le schimbi.
Crează-ţi o legătură pozitivă cu cei din jurul tău şi lumea va deveni cu siguranţă un loc mai bun în care să trăieşti. Şi adu-ţi aminte: Fă-ţi din vorbitul pozitiv cu tine însuţi un obicei zilnic.
 

gamada27

Slave of Allah
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător

Perfecţionează-te

Stai lângă un om care are douăzeci de ani şi observi că are un stil caracteristic, o anumită logică şi mod de gândire. Apoi mai stai împreună cu el când are treizeci şi observi că nu s-a schimbat nimic la el şi că nu a progresat deloc. Acum, stai lângă alţi oameni şi observi că ei chiar au profitat de viaţa lor. Descoperi că ei zilnic şi-au îmbunătăţit caracterul. De fapt, oră de oră ei îşi îmbunătăşesc viaţa religioasă sau socială. Dacă vrei să te gândeşti la oamenii care se perfecţionează zilnic, gândeşte-te la următorul lucru: Puteţi vedea oameni cărora le place să se uite la televizor şi prin aceasta îşi îmbunătăţesc cultura generală, iar nivelul lor de dezvoltare intelectuală creşte. Ei sunt cei care profită din plin uitându-se la acele programe care vorbesc despre experienţele celorlalţi, din care învaţă caracteristicile unui discurs şi de unde îşi îmbunătăţesc vocabularul, capacitatea de înţelegere, capacităţile de orator şi perseverenţa. Apoi îi vedem pe cei care nu ratează nici o poveste de dragoste, sau un film horror, sau un film care prezintă fantezii care nu au nici o legatură cu realitatea. Observaţi deci diferenţa dintre cei doi după cinci sau zece ani. Care dintre ei va progresa şi îşi va dezvolta abilităţile de înţelegere a informatiei, îşi va îmbogăţi cultura genereală, va avea puterea de ai convinge pe alţii, sau va avea puterea să iasă cu bine din anumite situaţii? Fără doar şi poate răspunsul este prima persoană! Vei putea observa că manierele comportamentale ale primei persoane sunt complet diferite. Atunci când poartă o discuţie în contradictoriu, el aduce argumente viabile, dovezi şi fapte, în timp ce, cel de-al doilea nu poate decât să citeze vorbele actorilor şi cântăreţilor, atât de mult încât o asemenea persoană a zis o data în timpul unei discuţii, “ Allah spune: “ Luptă, robul meu, şi eu voi lupta cu tine!” “
Iar noi a trebuit să-i spunem că acesta nu este un verset din Qur’an. Atitudinea sa s-a schimbat şi el a rămas tăcut. Apoi m-am gândit la ceea ce a spus şi mi-a venit în minte că probabil a folosit un dialect egiptean care i s-a imprimat în memorie după ce a vizionat un film serial!
Haideţi să privim totul din alt unghi – acela al cititorilor de reviste şi ziare. Câţi oameni sunt interesaţi de cititul informaţiilor utile din ziare, informaţii care îi ajută să-şi dezvolte personalitatea, să-şi îmbunătăţească abilităţile sau să-şi îmbunătăţească cultura generală? Cu toate acestea, câţi sunt aceia care nu citesc altceva decât rubricile de sport şi divertisment? Este adevărat că multe ziare măresc numărul paginilor destinate sportului şi divertismentului în detrimentul celorlalte categorii pt a face faţă concurenţei. Acelaşi lucru se poate spune şi despre modul cum ne petrecem timpul. Aşadar, dacă vrei să fii un cap în loc de o coadă, atunci exersează-ţi abilităţile, indiferent de natura lor. ‘Abdullah a fost o persoană energică dar anumite abilităţi erau mai puţin dezvoltate decât altele. Într-o zi, a plecat de acasă spre moschee pt a se ruga Dhur. Respectul pt religia sa, cât şi devoţiunea sa l-au împins să meargă la rugăciune. Mergea repede pt a ajunge la moschee înainte să se strige Iqamah. În drumul său, a trecut pe lânga un curmal în vârful căruia se afla un bărbat în uniformă, care lucra. ‘Abdullah surprins îşi spuse în sinea sa, “ Cine este acest om căruia nu îi pasă de rugăciune! Parcă nici nu a auzit Adhanul, sau nu îi pasă că urmează să se strige Iqamah!” Atunci a strigat la el supărat, “Coboară şi mergi la rugăciune!” Omul răspunse sec, “ OK, OK….” Apoi spune, “ Grăbeşte-te la rugăciune, măgarule!” Omul ţipă, “ Mă faci pe mine măgar?!” Luă o creangă şi coborî cu gândul să-l lovească cu ea. ‘Abdullah şi-a ascuns faţa în eşarfa sa pt ca omul să nu îl recunoască şi *!*!*!*!i spre moschee. Omul coborî furios din copac, merse acasă, se rugă şi se odihni o vreme. Apoi se întoarse să termine ce a început. Când strigă la Asr, ‘Abdullah *!*!*!*!i din nou spre moschee. În drumul său trecu pe lângă acelaşi copac şi observă acelaşi om care lucra în el. Hotărî să schimbe modul de abordare spunându-i, “ Asalamu 3alaikum! Ce mai faci?” Omul îi răspunse, “ Alhamdulillah! Sunt bine!” El spuse, “Dă-mi câteva veşti bune. Cum o să fie recolta anul acesta?” Omul spuse: „ Alhamdulillah.” ‘Abdullah a spus: “ Allah să te ajute să ai o recoltă bogată, să-ţi uşureze viaţa, şi să nu te priveze de răsplata muncii tale!” Omul simţi o imensă bucurie la auzul rugii şi spuse amen când s-a terminat. ‘Abdullah i-a spus apoi: “ Se pare că ai fost atât de preocupat de munca ta încât probabil nu ţi-ai dat seama că a strigat Adhanul pt salat Asr. Adhanul s-a strigat iar acum urmează să strige şi Iqamah. Poate ar trebui să cobori, să te odihneşti un pic şi apoi să te pregăteşti pt rugăciune. După aceea te poţi apuca din nou de muncă. Fie ca Allah să îţi dea sănătate.” Omul spuse:” Inşha’Allah…. Inşha’Allah….” Şi începu să coboare încet. Apoi se întoarse către ‘Abdullah, îi strânse călduros mâna, spunându-i: “ Vreau să-ţi mulţumesc pt manierele tale. Cât despre cel care a trecut pe lângă mine la Dhur, aş vrea să-l întâlnesc şi să îi arăt eu lui cine e adevăratul măgar!”

Rezultatul...
Aşa cum tu îi tratezi pe ceilalţi aşa şi ei te vor trata pe tine.



Nu plânge pt laptele vărsat

Unii oameni cred că prima impresie pe care şi-au făcut-o alţii despre ei nu poate fi schimbată. Ei se resemnează acestei idei, la fel cum alţii se resemnează ideei că nu işi pot schimba culoarea pielii sau înălţimea.
Pe de altă parte, o persoană inteligentă crede că a schimba caracterul unei persoane poate fi mai uşor decât schimbatul hainelor aceleaşi persoane. Caracterul nostrum nu este asemenea laptelui pe care dacă l-ai vărsat nu îl mai poţi recupera. Mai degrabă, îl putem permanent controla şi desigur există anumite metode prin care îl putem schimba, aşa cum de asemenea ne putem schimba modul de gândire!
Ibn Hazm a menşionat în lucrarea sa Tawq al-Hamamah o poveste a unui faimos om de afaceri spaniol: Acesta se afla într-o competiţie alături de alţi patru oameni de afaceri, iar în urma acestei competiţii ceilalţi au ajuns să nu îl simpatizeze. Acest lucru determinându-i să îl enerveze. Într-o dimineaţă, el a plecat de acasa spre servici, purtând un tricou şi un turban alb. Unul dintre cei patru oameni de afaceri s-a întâlnit cu el pe drum. S-a uitat la turbanul său şi a spus “ Ce frumos este turbanul tău cel galben!” La care omul de afaceri a spus “ Eşti orb? Turbanul meu este alb!” Celălalt i-a spus “ Nu, este galben! Este galben, dar îţi stă foarte bine.” Omul de afaceri plecă şi nu merse mult că îl întâlni pe cel de-al doilea din cei patru. S-au salutat, apoi uitându-se la turbanul său acesta din urmă îi spune “ Arăţi foarte bine azi! Hainele tale sunt foarte frumoase! În special turbanul tău verde!” Omul de afaceri îi spuse “ De fapt, turbanul meu este alb.” “ Nu, este verde” insistă celălalt. “ Este alb! Pleacă de lângă mine!” spuse omul şi îşi continua călătoria, vorbind singur, şi uitându-se în vitrinele magazinelor la turbanul său ca să se asigure că este într-adevăr alb. Ajuns în faţa magazinului său descuie uşa şi dădu să intre. În acel moment, apăru şi al treilea din cei patru concurenţi şi îi spuse “ Ce dimineaţă frumoasă! Ş ice haine frumoase ai! Iar turbanul tău albastru nu face decât să completeze această ţinută depasebită!” Omul de afaceri se uită dezorientat la turbanul său, îşi dădu ochii peste cap şi spuse “ Dragă frate! Turbanul meu este alb!” “ Nu, este albastru. Dar ceea ce este important este că îţi stă foarte bine cu el, aşa că nu îţi face griji!” îi spuse înainte să plece, în timp ce omul de afaceri striga după el “ Turbanul meu este alb!” şi se mai uită o dată în vitrine magazinului său ca să se asigure că nu greşeşte. Stătu un timp în magazin, dar nu işi putu lua ochii de la turban. Între timp, cel de-al patrulea concurrent veni şi-I spuse “ Salutări! MashaAllah! De unde ai cumpărat acest turban roşu?” Omul de afaceri strigă “ Turbanul meu e albastru!” Apoi continuă “ NU, e roşu.” Apoi “ NU, e verde! De fapt, NU e alb! NU, e albastru, sau negru!” Şi deodată începu să râdă zgomotos, apoi să ţipe, apoi să plângă, apoi începu să sară! Ibn Hazm a spus “ După aceea l-am văzut pe străzile Spaniei. Înnebunise, iar copii aruncau cu pietre în el.” Dacă aceşti patru oameni, folosindu-şi abilităţile, au putut să schimbe nu doar caracterul ci şi mintea acestui om, atunci cum rămâne cu încercările şi abilităţile pe care orice om le care şi care unul le poate pune în practică pt a deveni mai apropiat de Allah? Pune în practică orice abilităţi vei descoperi că ai şi vei fi fericit.
Dacă îmi spui “ Nu pot.”
Eu îţi spun “ Măcar încearcă!”
Dacă îmi spui “ Nu stiu cum.”
Eu îţi spun “ Ba da, ştii!”
Profetul, salla Allahu aleihi wa salam, a spus “ Ştiinţa o dobândeşti numai învăţând, blândeţea o dobândeşti numai perseverând.”

Un punct de vedere...
Erou este cel care merge dincolo de ceea ce ştie să facă, încercând să-şi îmbunătăţească abilităţile, până când devine capabil să se schimbe în bine, şi poate chiar să schimbe pe alţii.

Va urma inşha’Allah
 
Top