Descrierea infernului

AISCIA

New Member
Numai mentionarea numelui Gheenei ne aduce in minte imaginea focului similara cu cea a focului pe care-l stim din aceasta lume.Dar in realitate nu exista comparatie intre cele doua,cu toate ca amandoua apartin speciei focului.

Daca focul infernului ar fi asemenea celui din aceasta lume, acesta ar arde totul, reducandu-l la carbune.Dar dimpotriva,in infern sunt pomi, apa si racoare,chiar daca acestea sunt pentru chinuri si suferinta si nu pentru confort si tihna.
Daca o persoana cade intr-un foc al acestei lumi, isi va gasi moartea instantaneu si va fi scutita de dureri si suferinte.
Dar o persoana condamnata la focul infernului ( sa ne pazeasca allah de a fi intr-o asemenea situatie) va fi in continua suferinta.

"...nu vor fi ei osanditi ca sa moara,dar nici nu li se va usura pedeapsa lor."(35:36)
"...si de fiecare data cand pieile lor se vor coace, le vom schimba cu alte piei, ca sa guste pedeapsa."(4:56)
"Oare acesta este un loc mai bun sau pomul zaqqum?/Noi l-am facut ca o incercare pentru cei nelegiuiti./Si este un pom care iese din fundul iadului/Si rodurile sale sunt ca niste capete de seitani"(37:62-65)
"Fara indoiala ca pomul Zaqqum/ Va fi hrana pacatosului./Ca smoala topita va fierbe in pantece,/ca apa clocotita".(44:43-46)
"...va fi el adapat cu apa si puroi,/Pe care el o va sorbi cu inghitituri mici si abia o va putea inghiti."(14:16-17).
"Cu care se vor topi cele pe care le au in burtile lor,precum si pieile (lor)" (22:20).
"...vesminte din foc,..."(22:19)
"...deasupra lor umbre de foc si sub ei alte umbre!..."(39:16)
"Nici racoros,nici placut"(56:44)

Acestea vor fi urmarile pentru aceia care prefera aceasta lume si tot ce are luxos si placut.Si aceasta va fi soarta pentru cei necredinciosi si pentru cei care neaga existenta Vietii de Apoi.
"Ei au fost inainte de aceasta in indestulare./Si au staruit in pacatul cel mare,/Zicand:"Oare dupa ce am murit si ne-am facut tarana si oseminte,vom mai putea fi noi readusi la viata?"(%&:45-47).
"In ce-i priveste,cei care vor fi osanditi se vor afla in foc,unde ei vor avea parte de geamat si de suspin;/In veci vor salaslui in el,cat vor dainui cerurile si pamantul,doar daca Domnul tau va voi altfel,caci Domnul tau face tot ceea ce El voieste."(11:106-107)


sursa "Introducere generala in islam"(Ali Al-Tantawi)
 

Um Abdur Rahman

Sclava lui Allaah
As salamu aleikom wa rahmatu llahi

Fie ca Allah sa puna in sufletele noastre teama si sa ne amintim de fiecare data cand dorim sa facem ceva rau sau sa spunem ceva ..rau ....de focul Iadului.Allah sa ne fereasca de el si de chinul mormantului.
Surioara Alah sa te rasplteasca in sha Allah
wa aleikom salam wa rahmatu llahi
 

AISCIA

New Member
Intrarea in Infern


Cand socoteala s-a incheiat si s-a pronuntat sentinta de pedepsire in Infern a necredinciosilor, ei vor fi condusi spre Infern in turme si infernul insusi va fi suparat pe ei pentru persistenta in necredinta lor in allah si pentru refuzul lor de a acorda atentie profetilor ce le-au fost trimisi.
Pazitorii infernului vor fi derutati de nebunia si aroganta acestor oameni.
In acest sens,Sfantul Coran spune:

"Cand vor fi aruncati in ea,ii vor auzi vuietul, in vreme ce ea clocoteste./Aproape ca plesneste de manie.De fiecare data cand este aruncata o ceata noua, pazitorii ii intreaba:"Oare nu a venit la voi un prevenitor?"/Iar ei vor zice: "Ba da!A venit la noi un prevenitor ,insa noi l-am invinuit de minciuna si am zis: Allah nu a trimis nimic...."(67:7-9).
"...voi nu sunteti decat in mare ratacire!"(67:9).
"Si ei vor zice: "daca noi am fi ascultat si am fi priceput, nu am fi printre oaspetii Vapaii!""(67:10)
 

AISCIA

New Member
Incercarile de a iesi
Allah i-a dat omului o anumita durata de viata in aceasta lumesi capacitatea intelectuala de a gandi si de a decide cursul actiunilor din aceasta viata.El a dat omului si vointa de a indeplini actiunile pe care le doreste.Unii oameni decid sa urmeze calea ce duce spre infern.Dar in momentul cand ei ajunga colo, ei incep sa caute cai de a iesi.Ei jura ca daca li s-arda o alta viata, ar crede in allah si ar implini numai fapte bune.
Allah Atotputernicul a spus in Sfantul Coran:

"Noi le-am adus o carte pe care am talcuit-o, in deplina cunostinta, drept calauza si indrumare pentru un neam( de oameni) care cred./oare asteapta ei altceva decat implinirea ei? In ziu acand va venii implinirea ei, vor zice aceia care mai inainte au uitat-o:"Trimisii Domnului nostru au venit cu Adevarul.Oare avea-vom noi mijlocitori care sa mijloceasca pentru noi? Sau putea-vom noi sa fim readusi ( pe pamant), pentru ca sa implinim alte fapte decat cele pe care le-am savarsit?"Ei si-au pierdut, neindoielnic, sufletele si i-au parasit pe ei cele pe care le-au nascocit."(7:52-53)
"Acela pe care Allah il duce in ratacire nu va avea,dupa El,nici un ocrotitor.Si ii vei vedea pe cei nelegiuiti zicand, cand vor vedea pedeapsa: "Oare este vreo cale pentru intoarcere (pe pamant)?"(42:44).
"Si ei vor striga acoo: "Doamne, scoate-ne pe noi, caci noi vom savarsi fapte bune, nu asa precum am facut!""Dar oare nu v-am lasat Noi sa aveti parte de viata lungapentru ca cel care a vrutsa chibzuiasca sa poata chibzui?Si a venit la voi Prevenitorul.Deci gustati (pedeapsa voastra)!Iar pentru cei nelegiuiti nu este ajutor!"(35:37)
In disperare, ei cer ajutorul paznicilor Infernului, in spèeranta ca acestia ii vor salva:
"Si cei care se vor afla in foc vor zice catre pazitorii Gheenei:"Rugati-va Domnului vostru ca sa ne usureze noua pedeapsa(macar) pentru o zi!"ei vor zice:"Oare nu v-au adus voua trimisii vostri dovezi limpezi?"Si ei vor raspunde:"Ba da!"Ei vor zice:"Atunci rugati-va!"Dar ruga necredinciosilor va fi nuami in desert."(40:49-50).
"Si ei vor striga :"O ,Malik!Sa ne piarda Domnul tau!"Iarel le va raspunde:"Voi veti ramane astfel(vesnic)!"(43:77).

Apoi, acestia se gandesc sa se rascumpere:
"Daca aceia care sunt nelegiuiti ar avea tot ceea ce se afla pe pamant si inca o data pe atat,laolalta cu aceasta,(in zadar) le-ar oferi ei ca rascumparare pentru a scapa de chinurile pedepsei in Ziua Invierii; li se va arata lor de la Allah ceea ce ei nu au pus in socoteala niciodata,/Li se vor arata relele pe care le-au agonisit si-i vorimpresura pe ei cele de care si-au batut joc."(39:47-48).
"Si vor avea ei parte de bice de fier./Si de cate ori vor incerca sa iasa din el,(pentru a scapa) de suferinta,vor fi ei impinsi inapoi(si li se va zice lor):"Gustati pedeapsa Focului"/Allah ii va aduce pe cei ce cred si savarsesc fapte bune in Gradini pe sub care curgparaie si in ele vor fi imbodobiti cu bratari de aur si margaritare, iar vesmintele lor vor fi in ele de matase."(22:21-23).
 
Top