Povestiri, intamplari, din care sa invatam, inshaAllah...

[gamada27]

povesti de luat in seama

Filozofie intr-un borcan


Un profesor de filozofie veni in fata studentilor lui , avand cateva obiecte asupra sa. El incepu ora, luand un borcan mare de maioneza, gol, si incepu sa-l umple cu bucati de roca, cam de 4 cm diametru...cand acestea ajunsera la gura borcanului, el ii intreba pe studenti daca borcanul era plin...ei spusera ca da.
Profesorul lua o cutie cu pietrish si o rasturna in borcan. Il agita pe acesta usurel. Pietrishul se risipi printre pietrele mai mari. Studentii incepura sa rada. El intreba pe studenti din nou daca borcanul este plin....Ei spusera ca da.
Profesorul lua o cutie cu nisip si o rasturna in borcan. Nisipul se raspandi umplandu-l cu totul.

"Acum, as dori sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra. Rocile sant lucrurile importante - credinta voastra, convingerile voastre, familia voastra, sanatatea voastra, copiii vostri - tot ceea ce va este atat de important incat daca ati pierde ,ati fi distrusi.
Pietrishul sant alte lucruri importante in viata, dar la o scara mai redusa. El reprezinta lucruri ca serviciul tau, casa ta, masina ta, etc.
Nisipul este tot restul. Nimicurile. Daca pui mai intai nisipul si pietrishul , nu mai ramane loc pentru pietre.
Acelasi lucru este valabil si pentru viata voastra.
Daca va risipiti tot timpul si intreaga energie pe nimicuri, lucruri fara importanta, materiale, nu veti mai avea loc pentru lucrurile cu adevarat pline de importanta.
Jucati-va cu copiii vostri. Petreceti-va timpul in compania sotiei voastre. Va ramane intotdeauna timp sa mergeti la munca, sa reparati masina...


" Luati aminte mai intai, la roci - lucrurile care conteaza. Restul e doar pietrish si nisip."




Masina sport si Qur'anul


Un tanar musulman se afla in pragul terminarii studiilor. De cateva luni de zile admira o frumoasa masina sport din vitrina unui comerciant, si stiind ca tatal sau isi putea permite sa o cumpere, ii spuse ce isi dorea.

Cum ziua cea mare se apropia, tanarul astepta ceva semne ca tatal sau cumparase masina. In sfarsit, in dimineata absolvirii studiilor, tatal lui il chema in biroul sau . Ii spuse cat de mandru era de un fiu atat de bun, si ii spuse cat de mult il iubeste. Apoi ii inmana o cutie-cadou, minunat impachetata.

Curios, dar intr-un fel dezamagit, tanarul deschise cutia si in ea gasi un Qur'an legat in piele fina. Suparat, ridica glasul si spuse: "Cu toti banii tai, imi dai doar un Qur'an?" si parasi camera, lasand Qur'anul acolo....

Multi ani mai tarziu, tanarul, devenit intre timp un om de afaceri de succes, avea o casa si o familie minunata, insa isi dadea seama ca tatal sau era batran si se gandea ca poate ar fi trebuit sa-l viziteze, caci nu-l mai vazuse din ziua absolventei...

Inainte insa sa inceapa pregatirile, primi o telegrama in care era instiintat ca tatal sau murise, ca ii lasase lui, singurului sau fiu, tot ce avea, si ca trebuia sa se duca acasa, sa se ingrijeasca de mostenire.

Ajuns in casa tatalui sau, inima i se umplu de tristete si regret . Incepu sa caute prin hartiile importante ale tatalui sau si zari Qur'anul, inca nou, pe care il aruncase cu ani in urma. Cu lacrimi in ochi, il deschise si incepu sa il rasfoiasca.

Intorcand paginile, dintr-un plic ascuns intre ele, cazu o cheie de masina, pe care era inscris numele comerciantului, acelasi care avea masina pe care si-o dorise.
Pe plic era scrisa data absolvirii studiilor sale si cuvintele....PLATITA IN INTREGIME.

De cate ori nu refuzam binecuvantarile lui Allah subhanahu wa ta'ala, pentru ca nu sant "impachetate" asa cum ne asteptam noi sa fie???....





Plimbarea cu TAXI-ul


Acum douazeci de ani, imi castigam painea ca taximetrist. Cand am ajuns la adresa respectiva, la ora 2:30 noaptea, cladirea era scufundata in intuneric, cu exceptia unei ferester, la parter. In asemenea situatii, multi soferi de TAXI claxoneaza de doua ori, asteapta un minut, apoi pleaca. Insa am vazut prea multi oameni care depind de taxi, ca de singura lor posibiltate de deplasare. Daca nu
simteam pericol, obisnuiam sa merg pana la usa. Poate ca respectivul pasager are nevoie de ajutor, ma gandeam. Asa ca m-am dus si am batut la usa. "Imediat" raspunse o voce tremuranda, batrana. Am auzit ceva tarait pe podea. Dupa o lunga pauza, usa se deschise.

O femeie maruntica, de 80 de ani, se afla in fata mea. Purta o rochie cu imprimeu si o palarie cu voal, ca in filmele din anii '40. Langa ea, o valiza mica de nylon. Apartamentul arata de parca nimeni nu ar mai fi locuit acolo, de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu panze, nu erau ceasuri pe pereti, nici un bibelou pe rafturi. Intr-un colt, era o cutie plina cu fotografii si obiecte de sticlarie. "Poti sa-mi duci valiza la masina?", ma intreba ea. Am luat valiza apoi m-am intors sa o ajut pe batrana. Ea imi lua bratul si merse incetisor spre masina. Imi multumi pentru amabilitate. "Nu aveti pentru ce", ii spusei, "incerc doar sa-mi tratez pasagerii in felul in care mi-as dori sa fie tratata mama mea." "Oh, ce baiat bun." spuse ea.

Cand am ajuns la masina, ea imi dadu o adresa, apoi ma ruga, " Ai putea sa treci prin centru?" "Nu este insa cel mai scurt drum."am raspuns eu repede. "Oh, nu-i nimic" spuse ea, "nu ma grabesc. Sant in drum spre azilul de batrani." Am privit-o in oglina retrovizoare. Ochii ei luceau. "Nu mai am pe nimeni" continua ea, "doctorul spunea ca nu mai am mult de trait." In liniste, m-am intors si am oprit aparatul de taxat. "Ce ruta alegeti?" am intrebat. Pentru urmatoarele doua ore, am condus-o prin oras.

Ea imi arata cladirea in care lucrase pe timpuri, am trecut prin cartierul in care locuise cu sotul ei, abia casatoriti , am oprit in fata unui magazin de mobila, care fusese odata o sala de bal, unde dansase in
tinerete. Cateodata ma ruga sa incetinesc in fata unei cladiri anume sau a unui colt si privea in intuneric, fara un cuvant.

La primele raze ale soarelui , spuse deodata, "Am obosit, sa mergem acum." Am p o r n i t in tacere, spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire joasa, ca o casa de convalescenta, cu un portal, unde opreau
masinile. Au iesit doua ingrijitoare, in intampinarea noastra. Erau atente si amabile, urmarindu-i miscarile. Se vedea ca o asteptasera. Am deschis portbagajul, si am dus valiza la usa. Batrana era deja
asezata intr-un scaun cu rotile. "Cat iti datorez?" intreba ea, deschizand portofelul. "Nimic" am spus. "Trebuie sa-ti castigi traiul", spuse ea. "Mai sant si alti pasageri", am raspuns. Si aproape fara sa
gandesc, m-am aplecat si am imbratisat-o. Ea m-a strans. "Ai daruit unei femei batrane, un moment de fericire" spuse ea. "Iti multumesc" . I-am strans mana, apoi am plecat, in lumina diminetii. In urma mea
usa se inchise. Era un sunet care inchidea o viata.

Nu am mai luat pasageri in acea tura. Am condus fara tel, pierdut in ganduri. Pentru restul acelei zile, am reusit cu greu sa vorbesc. Ce-ar fi fost daca batrana ar fi avut parte de un sofer nervos sau care sa se grabeasca spre casa? Ce-ar fi fost daca as fi refuzat comanda, sau daca as fi claxonat o data si apoi as fi plecat? Privind inapoi , nu cred sa fi facut vreodata ceva mai important in viata mea.

Ne-am obisnuit sa credem ca vietile noastre se infiripa in jurul evenimentelor importante. Insa lucrurile importante ni se ofera pe neasteptate, minunat invelite in ceea ce altii ar putea considera a fi un nimic.

OAMENII POATE NU-SI VOR AMINTI CE AI FACUT , SAU CE AI SPUS.....INSA ISI VOR AMINTI INTOTDEAUNA DE CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA.

Autor: necunoscut

Cum se poarta musulmanii cu batranii?
A avea grija de parinti,in cea mai dificila perioada a vietii lor, batranetea, este considerata o onoare si o binecuvantare, si o ocazie de maturizare spirituala. Allah ta'ala ne cere nu numai sa ne rugam pentru parintii nostri, ci sa si actionam in compasiune nesfarsita, aducandu-ne aminte ca atunci cand eram copii neajutorati, ei ne-au preferat pe noi, lor insisi. Mamele sant onorate in mod deosebit: Trimisul lui Allah ne-a invatat ca Paradisul se afla la picioarele mamelor. Atunci cand ei ajung in anii batranetii , parintii musulmani sant tratati cu bunavointa, cu aceeasi bunatate si altruism. In Islam, a servi parintilor este o datorie, si este dreptul lor sa o ceara. Este un pacat sa reactionam cu iritare atunci cand batranetea lor devine dificila, fara vina lor.Allah ta'ala spune in Sfantul Qur'an:
Si Domnul tau a oranduit sa nu-L adorati decat pe El si sa va purtati frumos cu parintii vostri, iar daca batranetele ii ajung pe unul dintre ei sau pe amandoi langa tine, nu le ziceti lor "Of!" si nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase.
Si din indurare coboara pentru ei aripa smereniei si indurarii si spune:" Doamne, fii indurator cu ei, caci ei m-au crescut [ cand am fost] mic!"
(Surat Al-'Isra': 23-24)

 

[gamada27]

povesti cu talc

Tamplarul


Gata!...Un maistru tamplar, aflat la o varsta mai inaintata, lua hotararea sa iasa la pensie. Il instiinta pe patronul firmei la care lucra, ca urma sa paraseasca firma si sa traiasca de acum incolo o viata linistita , alaturi de familia sa. Ii va lipsi cecul lunar, insa trebuia sa se retraga.

Patronul regreta foarte pierderea unui muncitor atat de pretuit...si il intreba daca nu era de acord ca, inainte de iesirea la pensie, sa mai construiasca o casa, ca o favoare pentru el.

Tamplarul fu de acord, insa puse conditia ca acesta sa fie ultimul sau proiect. Cu angajamentul unuia care se pregateste de odihna, tamplarul nu acorda o prea mare atentie constructiei.

Nu o construi cu toata inima, investi doar un efort minim si folosi doar materiale de slaba calitate. Era, intr-adevar, un fel deplorabil de a-si incheia cariera profesionala.

Odata terminata constructia, tamplarul il suna pe patron , ca sa-i predea casa. Acesta veni si ii dadu ceva acte, impreuna cu cheia casei, spunand: "Aceasta este casa ta, un cadou de la mine."
Tamplarul ramase fara grai! Ce pacat! Daca ar fi stiut el ca isi construieste propria casa, ar fi lucrat mai bine decat la oricare alta!

Situatia noastra se aseamana cu cea a acestui tamplar. Allah ta'ala ne-a trimis in aceasta lume, pentru a ne construi casele noastre in Paradis, urmand poruncile Sale. Astfel noi nu trebuie decat sa hotaram cat de trainice construim casele in care vom trai vesnic.
Fie ca Allah subhanahu wa ta'ala sa ne daruiasca destula intelepciune pentru a intelege aceasta! Amin!

Puteti trage multe invataturi din aceste povestiri.
:tti_sister:

 

[Made Sarah]

Assalamu 3alaykum wa ra7matu Allahi wa barakatuhu. In continuare voi posta citeva povestioare din revista in format PDF coordonata de doamna Gabi Guettat (Allah Subhanu Wa Ta'ala sa va rasplateasca pentru eforturile pe care le intreprindeti, in sha Allah).

Soferul sirian

S-a intamplat in cursul unei calatorii cu autobuzul de la Halab spre Alladhaqiah. Acest traseu este cunoscut ca fiind foarte periculos, deoarece e plin de urcusuri si coborasuri. Fiecare greseala a soferului ar putea insemna moarte sigura. Autobuzul era plin, toate cele 60 de locuri erau ocupate. Pe drum, soferul zari la un moment dat un batran imbracat in alb, asteptand la marginea drumului, pentru a se urca in autobuz. Soferul il intreba pe insotitorul sau, daca mai sunt locuri libere in autobuz. Acesta ii raspunse ca nu. Astfel mersera mai departe, fara sa opreasca. Dupa cativa
kilometri, il zari din nou pe acelasi batran imbracat in alb, la marginea strazii. Il intreba din nou pe insotitor, si primind acelasi raspuns, nu opri nici de aceasta data. Dupa inca o bucata de drum, vazindu-l din nou pe batranul in alb, soferul se hotari sa opreasca autobuzul, sa-l lase sa urce. Opri
autobuzul si ii spuse insotitorului sau sa il ajute pe batran sa urce. Acesta cobori, insa nu vazu nici un batran. Se intoarse si urcandu-se din nou in autobuz, vazu ca soferul isi culcase capul pe volan. Ceva nu era in ordine, pentru ca nu reactiona deloc: soferul murise.

Da, murise. Timpul sau se sfarsise, insa timpul celor care calatoreau cu el, NU! Ceea ce el vazuse, le salvase viata celorlalti, pentru ca in acest chip, el oprise autobuzul. Daca nu ar fi oprit si ar fi murit la volan, pe acel traseu, cu greu ar fi supravietuit cineva.

Glorie lui Allah, subhanahu wa ta'ala, Cel care hotaraste intre viata si moarte!...

"El este Stapan Suprem peste robii Sai .Si El trimite asupra voastra pazitori. Iar cand moartea ajunge la unul dintre voi , pe acela il iau la sine trimisii Nostri, fara ca ei sa se arate fara grija."
(Surat Al-'An'am: 61)

 

[Made Sarah]

Femeia necunoscuta...

Intr-o dupa amiaza tarzie de vara, un om trecea prin piata orasului. In clipa in care auzi chemarea muezinului la rugaciunea de seara, privirea sa cazu pe silueta unei femei...Era ciudat de atragatoare, desi imbracata in valuri negre care o acopereau in intregime....Ea se intorse spre el,simtind parca privirea sa...si ii facu un semn, discret dar plin de inteles, inainte sa coteasca pe strada vanzatorilor de matase...

Barbatul, ca fulgerat, isi simti inima prizoniera a acelei priviri, pentru totdeauna...In zadar lupta impotriva inimii sale, oferind argument dupa argument, pentru a-si continua drumul... - nu era oare ora de rugaciune? - dar era prea tirziu: nu mai avea alta dorinta decit sa o urmeze...se grabi pe urma ei, coti in strada matasarilor, cu sufletul la gura, incercind sa o ajunga, pe femeia care, de altfel il astepta, departe, dincolo de multe alte pravalii, in celalat colt al pietei... Ea se intoarse si el zari parca, prin valul negru de muselina, sclipirea unui zimbet rautacios... cind ea - era poate o inchipuire? - ii facu semn din nou...Bietul om era ca scos din minti...Cine era ea?...Fiica vreunei familii bogate?...Ce voia de la el?...
Grabi pasii si coti din nou, in strada unde ea disparuse...Si tot asa... ea il conducea... de la distanta... mereu atragatoare... prin piata de arme... a vanzatorilor de ulei... a tabacarilor.... tot mai departe de locul de unde plecasera... Barbatul se pierduse cu firea... Era nebuna? Il conduse tot mai departe, pina la marginea orasului... Soarele scapata si apuse si acolo, in fata lui... era mereu ea...

Dupa ce strabatusera tot orasul, ajunsesera la salasul mormintelor... Daca ar fi fost in toate mintile, ar fi trebuit sa i se faca teama... insa lui nu-i trecu prin minte decit ca vazuse locuri de intilnire si mai ciudate... Ea il lasa sa se apropie putin, si apoi cobori cele citeva trepte, si disparu in spatele unei usi de bronz ale unei constructii ce parea un vechi cavou... O clipa de luciditate ar fi fost de ajuns, dar in starea de fata, nu mai exista intoarcere, barbatul cobori treptele si intra... Inauntru, el zari alte trepte si o a doua usa, in spatele careia se zarea lumina... El pasi dincolo... si o gasi... intr-o incapere nebanuita, luminata de lumanari... era intinsa pe o sofa, acoperita inca de valurile ei negre... In dreapta ei, se afla ceva ca o fantana in podea... "Incuie usa", spuse ea, cu voce inceata, aspra, aproape soptita , "si adu cheia". El facu intocmai. Ea arata cu un gest lenes spre fantana din podea: "Arunc-o inauntru." O raza de ratiune paru sa strabata prin norii care ii acopereau fruntea si, daca cineva ar fi fost de fata, ar fi putut observa o scurta retinere... "Hai, arunc-o!" rase ea. "Nu ai pregetat sa nesocotesti rugaciunea, pentru a ma urma, nu-i asa?" El nu spuse nimic. "Timpul pentru rugaciunea de seara se apropie oricum de sfarsit." spuse ea ironic. "De ce iti faci griji? Arunc-o! Doar vrei sa-mi faci pe plac." El intinse bratul deasupra deschizaturii si privi cum arunca cheia...

O senzatie de nedescris ii strinse inima, caci clipele treceau si nu se auzea nimic... Simti uimire, apoi groaza... "A venit timpul sa ma privesti..." zise ea si isi ridica valul, descoperind, nicidecum chipul unei fecioare, ci acela al unei oribile femei batrane, plin de zbarcituri, fara nici o urma de lumina in
trasaturile ei invechite. "Priveste-ma bine!" spuse ea. "Numele meu este Dunya, lumea aceasta. Eu sint iubita ta. Ti-ai pierdut tot timpul alergind dupa mine, si iata, acum, m-ai ajuns. In mormant. Fii binevenit, fii binevenit." Spunind acestea, rase si rase, pina se topi intr-o pulbere fina, care se
risipi in nimic, in timp ce lumanarile se stingeau una dupa alta...

 

[ummraschid]

Pe patul de moarte...la 25 de ani...




Nu voi uita acea zi niciodata!...Faceam turul obisnuit , prin sectia de reanimare a spitalului. Mi-a atras atentia numele pacientului din patul cu numarul 3 : il chema Muhammad. Am incercat sa-i privesc chipul, greu de recunoscut ,din cauza multimii de tuburi si fire ale aparatelor medicale... Era un tinar de 25 de ani. Avea AIDS. Fusese internat cu doua zile in urma, cu o grava pneumonie... Starea lui se inrautatea din ce in ce. Ma apropiai de el, soptindu-i : Muhammad, Muhammad...El ma aude. Imi raspunde insa in cuvinte neinteligibile... I-am sunat la telefon pe parintii lui. Mi-a raspuns mama , dupa accent era de origine libaneza...De la ea, am aflat ca tatal baiatului era un renumit om de afaceri. I-am explicat mamei ca starea fiului ei era deosebit de grava...In acest timp, aparatele la care era conectat Muhammad, dadura alarma: aratau o mare scadere de tensiune...Tresarind, am strigat la mama lui : " Trebuie sa veniti imediat!" Ea spuse: "Sint foarte ocupata acum. Dupa servici, voi trece pe la el." I-am spus: " S-ar putea sa fie prea tarziu!" si am inchis.
Dupa o jumatate de ora, o asistenta, o aduse pe mama lui Muhammad, in sectia de reanimare. Voia sa vorbeasca cu mine. Era o femeie de varsta mijlocie. Nu arata ca o musulmanca . Zarindu-si fiul, izbucni in lacrimi. Am incercat sa o linistesc, spunindu-i: roaga-L pe Allah de iertare si roaga-L sa iti vindece baiatul. Ma intreba speriata: "Esti cumva musulman?" " Alhamdulillah - laudat fie Allah." Ea spuse : "Si noi sintem musulmani." " Bine", spusei eu," de ce nu te duci la el, sa-i citesti putin din Quran, pentru ca Allah sa-i usureze boala?" Ea se ghemui si incepu sa plinga si mai rau , spunind: " Oh, Quranul ! Nu pot. Nu cunosc nimic din Quran." O intrebai uimit: " Si cum te rogi atunci ? Nu stii Fatiha ? " Ea isi strese lacrimile : " Ne rugam doar de sarbatori, de cind sintem in aceasta tara." O intrebai despre fiul ei. " Era bine, inainte sa o intilneasca pe fata acea." O intrebai: " Se ruga?" " Nu, dar vrea sa faca Hajj-ul, cind va fi mai in varsta."

Aparatele dadura din nou alarma...Am sarit la patul lui, si am vazut ca era pe moarte...Aparatele tiuiau, mama lui plangea si asistentele priveau neputincioase...M-am aplecat la urechea lui si i-am soptit usor : " La ilaha illa Allah, La ilaha illa Allah. " Nici o reactie. Dar ma auzea. Saracul se forta din toate puterile sa spuna ceva. Lacrimi curgeau din ochii sai. Eu zic inca o data, mai tare : " Spune La ilaha illa Allah !" El incepu sa sopteasca ceva: " Ah, ah, ah... dureri mari. Dati-mi va rog niste calmante." Incepusem sa lupt cu lacrimile. L-am implorat: " Spune La ilaha illa Allah!" Isi misca buzele. Ma bucuram!..Oh, Allah, acum va spune marturisirea de credinta!...Spre surprinderea mea, el zise: " Nu pot. Nu pot. Vreau pe prietena mea...Nu pot." Mama sa privea deznadajduita si plangea...Pulsul lui slabi , apoi deveni neregulat...Nu ma mai puteam stapani, si izbucnii in plans...I-am strins mainile si am incercat din nou: " Te implor !... Spune marturisirea de credinta, acum, pentru ultima oara, spune La ilaha illa Allah!"...El spuse incet: " Nu pot...nu pot..." Pulsul lui disparu...apoi capul ii cazu pe o parte...Murise...Mama izbucni in plins si se prabusi pe patul tanarului...
Vazind aceasta, nu m-am mai putut stapani...Si, uitand toate regulile de prim ajutor, am explodat, strigand la ea: " Tu esti vinovata. Tu si tatal lui. V -ati neglijat responsabilitatea si v-ati pierdut-o, fie ca Allah sa va neglijeze si sa va faca dintre cei pierduti."


Dragi frati si surori in Islam!...

Ganditi-va la acest tinar...
Daca ar fi fost fiul tau, sau fratele tau, sau chiar tu insuti?...Da, chiar tu!...Straduieste-te sa fii mereu in slujba lui Allah ta'ala!...

Allah subhanahu wa ta'ala a spus:

Al-Imran.102

Roaga-te lui Allah in toate momentele vietii tale, in toate situatiile, cerindu-I sprijin si calauzire spre succes...Roaga-L pentru calauzirea copiilor tai!...

Al-Furqan : 74

Roaga-L pentru statornicie in credinta si pomeneste-L oriunde si oricind:

Al-Ahzab: 33

 

[ummraschid]

Cu ochii sufletului...





Doi barbati, amandoi grav bolnavi, imparteau o camera de spital: unul dintre ei, trebuia sa fie ridicat in pozitie de sezut, in pat, zilnic, timp de o ora, pt. a i se putea extrage lichidul din plamini, iar patul sau se afla langa singura fereastra a camerei. Celalalt pacient, statea mereu intins pe spate, neputandu-se misca...
Cei doi bolnavi vorbeau ore intregi, devenind cu timpul, buni prieteni. Discutau despre familie, despre casele lor, despre munca lor, despre serviciul militar, despre locurile unde-si petrecusera vacantele...
Si in fiecare dupa amiaza , cand bolnavului, al carui pat era la fereastra, i se dadea voie sa stea asezat, in timpul tratamentului, timp de o ora, acesta ii descria prietenului sau, ceea ce vedea afara...
In fiecare zi, cand prietenul sau povestea despre lucrurile vazute prin fereastra, bolnavul care statea mereu culcat, isi imagina aceste lucruri si aceasta il umplea de bucurie. Zi de zi , la aceeasi ora, cind prietenul ii povestea aceste lucruri minunate, bolnavul , care doar asculta, se simtea plin de viata si fericit. Auzea despre un parc minunat, cu un lac scanteietor, pe care pluteau lebede si rate, copii care se jucau cu barcute in apa, despre copaci umbrosi si flori in culori de curcubeu...! Si , in acest timp, inchidea ochii si se regasea in mijlocul acestui parc fermecator!...
Zile, saptamani, se scursera in acest fel!...
Intr-o dimineata , cind asistenta medicala intra in camera, pentru consultatia zilnica, se indrepta spre pacientul de la fereastra , spre a-l trezi, insa , acesta nu se misca... murise!...
Dupa putin timp, il dusera de acolo.
Prietenul sau ramase plin de tristete, caci il indragise, intre timp. Dupa o vreme, el intreba daca i se poate da locul de la fereastra. Dupa ce asistenta aproba, patul sau fu mutat la geam...
Incet si cu mare greutate, slabit de puteri, bolnavul incerca sa se ridice, ca sa poata, in sfarsit, admira privelistea minunata! Dupa mult chin, plin de speranta, reusi sa priveasca pe geam, afara...dar ce vazu...doar un zid, direct in fata ferestrei!...
Nimic din tot ce i se povestise, doar un zid!...
Barbatul, neintelegand de ce prietenul sau ii povestise toata vremea, altceva, se hotari sa intrebe pe asistenta medicala...Aceasta ii raspunse:
"Nu stiati ca pacientul era orb?! El n-ar fi putut vedea nici macar acest zid! "

" Bine, dar de ce , mi-a povestit, atunci, atitea lucruri minunate?..."

"Poate ca nu a vrut decat , in acest fel, sa va dea curaj si sa va usureze suferinta!...El stia ca nu puteti privi pe fereastra, pt. ca nu va puteati misca, iar patul era departe de aceasta, a vrut, probabil , sa va faca o bucurie!..."



Este un dar minunat sa poti face altuia o bucurie, cind tu insuti esti in suferinta!!!...Ar trebui sa privim aceasta ca pe o datorie, sa incercam sa-i facem fericiti pe altii!
Daca vrem sa ne simtim bogati, sa tinem seama ca dintre toate lucrurile care ne plac si pe care le avem, in Dunia, a-i ajuta pe altii si a-i face fericiti, este unul dintre lucrurile care nu se pot cumpara cu bani!...

 

[ummraschid]

Doar cinci minute...


In parc, intr-una din zile, doua femei sedeau una langa alta, pe o banca, langa un loc de joaca pentru copii.
"Acela de acolo, este fiul meu." spuse una dintre ele, aratand un baietel cu bluza rosie, care se dadea pe tobogan.
" Ce baietel frumos!", spuse cealalta. " Acolo este fiul meu, pe leagan, cu bluza albastra".

Apoi, uitandu-se la ceas, il striga pe fiul ei.
" Ce spui, mergem, Samir?"
Samir se ruga: " Inca cinci minute, mami. Te rog?!.. Inca cinci minute."
Mama lui incuviinta si Samir continua sa se dea in leagan dupa pofta inimii.

Minutele treceau si mama lui Samir il chema din nou:
" Si acum?"
Din nou, Samir se ruga de ea: " Inca cinci minute, mami. Inca cinci minute."
Mama lui zambi si zise: "O.K."

" Santeti, cu siguranta, cea mai rabdatoare mama" , spuse cealalta femeie.


Ea zambi , apoi spuse:

"Fiul meu cel mare, Haitham, a fost ucis intr-un accident, anul trecut, in timp ce mergea cu bicicleta, aici, in apropiere. Nu am petrecut niciodata atat de mult timp cu el, pe cat as fi putut, si acum, as da orice pentru doar cinci minute cu el. Am jurat sa nu mai fac aceeasi greseala cu Samir. El crede ca are inca cinci minute pentru a se da in leagan. Adevarul este ca eu sant cea care are inca cinci minute pentru a-l privi cum se joaca."




Soldatul



"Mama si tata, vin acasa, insa am o rugaminte. Am un prieten pe care as vrea sa-l aduc acasa la noi."
" Sigur," spusera ei, " vom fi incantati sa-l cunoastem".
" Ar trebui insa sa stiti ceva despre el," continua fiul , " a fost ranit foarte greu in lupta. A calcat pe o mina si a pierdut un brat si un picior. Nu are unde sa mearga, as vrea sa vina sa stea cu noi."
"Imi pare rau sa aud aceasta , fiule. Poate ca-l vom putea ajuta sa gaseasca in alta parte, sa locuiasca".
"Nu, mama si tata, eu as vrea sa stea cu noi."
"Fiule," spuse tatal, " nu stii ce ne ceri. Cineva cu un asemenea handicap, ar fi o adevarata povara pentru noi. Noi avem propriile noastre vieti de trait, si nu ne putem permite ca asa ceva sa ni le tulbure. Cred, mai bine, sa vii acasa si sa uiti de acest om. Va gasi el un fel sa-si traiasca viata."

La aceste cuvinte, fiul inchise telefonul. Parintii nu-l mai auzira.
Cateva zile mai tarziu, totusi, primira un telefon de la politia din San Francisco. Fiul lor murise, aruncandu-se de pe o cladire, li se spuse. Politia credea intr-o sinucidere.
Parintii indurerati , se dusera sa ridice de la morga si sa identifice trupul fiului lor. Il recunoscura, insa cat de mare le fu oroarea cand descoperira ceva ce nu stiusera: fiului lor ii lipseau un brat si un picior.


Parintii din acesta povestire lasa o pilda pentru noi toti. Ne este usor sa-i iubim pe cei frumosi sau sa ne distram, dar nu ne plac cei cu inconveniente si care ne fac sa ne simtim stanjeniti. Am sta mai degraba, cat mai departe de cei care nu sant sanatosi, frumosi sau inteligenti ca noi.
Avem nevoie sa ne rugam lui Allah subhanahu wa ta'ala, sa ne daruiasca taria de care avem nevoie pentru a accepta pe oricine asa cum este, si sa ne ajute sa fim mai intelegatori cu cei care sant altfel decat noi!!!!....


"Si fii rabdator impreuna cu aceia care-L cheama pe Domnul lor dimineata si seara, dorind fata Sa! Si nu intoarce ochii tai [pentru altii] de la ei, ravnind la podoaba vietii din aceasta lume."
(18: 28)

 

[ummraschid]

Cutia aurita

Era odata o mama care isi pedepsise fetita de 5 anisori, pentru a fi stricat o intreaga rola de hartie aurie, scumpa. Bani nu prea aveau si ea se necaji si mai mult cand vazu ca fetitza lipise intreaga hartie pe o cutie, pe care o facea pentru sarbatoarea de Eid.

A doua zi de dimineata, insa, fetita ii aduse cutia cea aurita, si ii spuse:"Aceasta este pentru tine, mama!"
Mama ei se simti stanjenita de reactia ei , in urma cu o zi, insa se supara din nou , vazand cutia goala. "Nu ti-am spus de atatea ori, daca faci un cadou cuiva, bine ar fi sa pui si ceva in cutie!" Fetita se uita la ea si cu lacrimi in ochi ii spuse: "Oh, mama, dar nu este goala! Am umplut-o cu sarutari!"
Zdrobita, mama ingenunchie si imbratisandu-si fiica, ii ceru iertare pentru mania ei.

Catva timp dupa aceea, fetita muri intr-un accident, si se spune ca mama ei a pastrat cutia aurita la capataiul patului ei, cat timp a mai trait. Si de cate ori trecea prin greutati, deschidea cutia, primea sarutarile imaginare si isi aducea aminte de dragostea copilului care le pusese acolo.


In sensul cel mai adevarat, fiecaruia dintre noi i s-a dat o cutie aurita, plina de dragostea neconditionata si de sarutarile copiilor nostri, familiei si prietenilor. Nu exista dar mai nepretuit.





Puterea cuvantului



Un grup de broaste, trecea odata printr-o padure, cand, doua dintre ele, cazura intr-o groapa.
Toate celelalte, se adunara de jur imprejurul gropii.
Vazand ele cat de adanca era aceasta, le strigara celor doua broaste, ca nu mai au nici o scapare.
Acestea insa nu luau seama la spusele lor si incercau din rasputeri sa sara afara din groapa.
Grupul celorlalte continua sa le spuna ca se pot considera ca si moarte.
In cele din urma, una dintre cele doua broaste, lua aminte la spusele lor, inceta sa sara , cazu si muri.
A doua broasca insa continua sa sara, incercand din toate puterile sa iasa din groapa.
Si inca o data, restul broastelor ii strigara sa inceteze chinul, caci oricum va muri.

Ea, sarind insa cu si mai multa tarie.... reusi !

Vedeti voi,
ea era surda...era incapabila sa auda ce strigau celelalte.

Astfel incat, crezuse tot timpul, ca suratele ei o incurajau!!...



Limba are putere de viata si de moarte.

Un cuvant de incurajare spus celui aflat in nevoie, il poate intari si scoate din necaz, un cuvant descurajator, poate fi restul care il va ucide.

Fii atent la ceea ce spui.
Daruieste viata prin cuvantul tau, celor pe care ii intalnesti in drum.
Puterea cuvintelor....un cuvant bun poate avea o cale atat de lunga!...

Abu Huraira , radhiallahu anhu, a relatat ca Trimisul lui Allah, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui, a zis: "Si sa rostesti un cuvant bun inseamna milostenie."

...inshaallah, sa fie si cuvantul tau o binecuvantare astazi, pentru cineva!...




Stradania unei broscute
din: "In the Presence of the Wise"



Era un moment de nesiguranta, un moment de neliniste. Tocmai imi revarsasem prea plinul inimii, de ingrijorare fata de comunitatea noastra, fata de starea Ummei, fata de dezordinea in care fiecare actioneaza, in loc sa ne calauzim energiile intr-o singura forta unita!

Acel moment de liniste se lasa greu peste mintea mea, care se lovise , ca un uragan dezlantuit, de un zid de rabdare si chibzuinta .

Apoi, cuvintele intelepciunii se facura auzite, din gura prietenului meu, cu o voce blanda , in urechea mea:

" Stii, cand focul lui Nimrood l-a inconjurat pe Ibraheem, alaihi salam, se afla acolo si o broscuta. Ea isi umplu botul mic cu apa si o turna peste flacari. Ceilalti radeau de bunatatea ei, fara de minte, spunandu-i , gura ta de apa, nu va stinge focul! Stii ce a raspuns broscuta? Ea a spus: In Ziua Judecatii voi fi intrebata despre ce am facut, dupa puterile mele, doar o gura de broscuta, de apa."

Imi amintesc cuvintele acelea,
noi santem raspunzatori pentru datoria noastra, nu si pentru rezultate!...
Un zambet cald potoli tensiunea confuziei, si ii multumii lui Allah pentru prezenta prietenului meu, fie ca Allah sa-l ocroteasca si sa-l calauzeasca!

 

[ummraschid]

Ce-i voi spune Lui?



Un barbat cunoscut sub numele de Abu Abdallah povestea: Ma intreb cum sa explic o experinenta prin care am trecut cu ani in urma, si care mi-a schimbat cursul vietii. Adevarul este ca nu m-as fi hotarat sa o dezvalui daca nu m-as fi simtit raspunzator in fata lui Allah ta'ala, pentru a avertiza tinerii care Il nesocotesc pe Allah ta'ala, si care urmeaza unui miraj sau unei fantezii numita "dragoste" .

Eram trei prieteni, pe care ne lega nesupunerea si ratacirea. Nu, de fapt eram patru, al patrulea era Shaitan. Obisnuiam sa vanam fete frumoase, sa le amagim cu vorbe dulci, pana cand le atrageam in locuri izolate, dupa care ne transformam, in inimi impietrite, fara rusine si fara sentimente. In acest fel ne petreceam zilele si noptile. Pana in acea zi pe care nu o voi uita niciodata.

Ne adunasem ca de obicei, intr-o ferma parasita, fiecare cu prada lui, cu lucrul diavolului, sticla cu bautura alcoolica, insa uitasem ceva, si anume, mancarea. Asa ca dupa o vreme, unul dintre prietenii mei, se duse sa cumpere ceva de mancare pentru cina, cu masina lui. Era cam ora 18:00 cand plecase.
Trecura ore intregi, fara ca el sa se intoarca, asa ca pe la 22:00, am inceput sa-mi fac griji. Asa ca am plecat in cautarea lui. Pe drum am zarit flacari la marginea soselei. Cand m-am apropiat, am vazut cu spaima, ca era masina prietenului meu, care ardea, rasturnata pe o parte...Am alergat ca nebun, incercand sa-mi eliberez prietenul din
masina incendiata. Eram disperat sa vad jumatate din corpul lui, aproape carbonizat, insa el era inca in viata. L-am ridicat si l-am asezat pe pamant, dupa care el a deschis ochii si a spus: "Focul! Focul!" M-am decis sa-l duc la spital. Dar el spunea:"Nu are sens, nu voi ajunge." Lacrimi ma napadira vazandu-l pe prietenul meu murind
in fata mea... Apoi l-am auzit, stupefiat, strigand: "Ce Ii voi spune Lui?! Ce Ii voi spune Lui!?"

L-am privit nauc si am intrebat: "Cui?"
El raspunse cu voce indepartata:"ALLAH".

Am simtit cum groaza imi cuprindea intreg trupul si am inceput sa tremur. Deodata, el scoase un strigat si isi dadu ultima suflare. Zilele trecura, insa imaginea prietenului meu, inghitit de flacari, si strigatul lui "Ce Ii voi spune Lui?! Ce Ii voi spune Lui!?" nu-mi ieseau din minte. M-am pomenit intrebandu-ma si eu: "Ce Ii voi spune Lui?! Ce Ii voi spune Lui!?"

Ochii mi se umplura de lacrimi si simtii un sentiment de compasiune adanca, cum nu mai simtisem niciodata. In acel moment, am auzit Muezzinul, chemand la rugaciunea Al-Fajr "Allahu Akbar, Allahu Akbar, Hayya 'Ala Al-Salah"
Am simtit ca acea chemare imi era adresata mie personal, spunandu-mi sa trag cortina peste anii plini de intuneric ai vietii mele si chemandu-ma la calea cea dreapta a supunerii si a dreptei calauziri.
M-am spalat, am facut wudhu, m-am curatat de pacatele pe care le aruncasem, si m-am rugat. Incepand cu acea zi, m-am intors spre Allah, cerand de la El iertare si cainta. Nu am mai pierdut nici un fardh, am devenit un alt om.
Incerc sa fiu un rob supus Creatorului meu. Viata mea s-a schimbat....


" In ziua in care pamantul va fi schimbat cu un altul, ca si cerurile, si ei [oamenii] se vor infatisa dinaintea lui Allah Cel Unic, Biruitorul."
(Surat Ibrahim: 48)

 

[ummraschid]

O greseala pretuind cat greutatea ei in aur
din originalul in limba araba de Adel bin Muhammad al-Abdul 'Aalee,
tradus in limba engleza de Abu Dujanah


Un salaf, odata, calatorind , i n f o m e t a t si obosit, intra intr-o livada, vrand sa-si potoleasca foamea si sa opreasca murmurul stomacului sau. Vazu un pom , se apleca si ridica un mar de pe jos. Manca o jumatate din el sub ocrotirea lui Allah ta'ala, apoi bau din paraul din apropiere. Dupa aceasta, isi dadu seama deodata ca nu realizase ceea ce facea, din cauza foamei, si isi zise:
" Vai tie! Cum poti manca din bunul altuia fara permisiune acestuia?" Plin de remuscare, se hotara sa nu paraseasca acel loc inainte de a-l fi gasit pe stapanul gradinii si de a-i fi marturisit ca a mancat din avutul lui fara a-i fi cerut voie. Se uita in jurul sau si zari o casa, spre care se indrepta si la usa careia batu.

Stapanul acelei case iesi si il intreba ce doreste.

Salaful spuse: " Eram flamand si am intrat in gradina ta, am cules un mar si am mancat jumatate din el, apoi mi-am amintit ca nu era al meu, asa ca am venit sa te rog sa-mi ierti greseala."

Omul raspunse: "Te iert, cu o singura conditie."

Astfel ca salaful ( si numele lui era Thaabit bin Nu'maan) intreba: "Care este conditia?"

Stapanul gradinii spuse: "Doresc sa o iei de sotie pe fiica mea."

Cinstitul salaf raspunse fara nici o ezitare: "O voi lua pe fiica ta de sotie."
Tatal fetei adauga apoi: "Sa stii ca fiica mea este oarba si nu poate vedea, este muta si nu poate vorbi si este surda si nu poate auzi."

Aceasta destainuire il surprinse pe Thaabit bin Nu'maan si il puse pe ganduri - ce dezastru - ce sa faca? Apoi se gandi ca incercarile la care va fi supus si greutatile pe care le va indura acceptand sa se casatoreasca cu acea femeie, avand grija de ea si slujind-o , sant mai bune decat a manca hrana Iadului (sadeed), datorita faptului ca a mancat acel mar fara permisiune. Deasemenea se gandi ca zilele lui in dunya sant numarate. Asa ca promise sa o ia pe fata de sotie, si se ruga pentru iertare si pentru rasplata lui Allah, Stapanul Lumilor.

Ziua casatoriei veni, si el era foarte ingrijorat:
" Cum sa ma port cu o femeie care nu vorbeste, nu vede si nu aude?!" Ce dilema mare , si isi dorea ca pamantul sa-l inghita inainte sa ajunga , insa isi aduse aminte de Allah subhanahu wa ta'ala si spuse: "Laa Hawla wa laa quwata illa billah, wa inna lilah wa inna ilayhi raji'oon." *!*!*!*!i deci spre locul ceremoniei si cand ajunse, viitoarea sa mireasa, se ridica si spuse: "Assalamu 'alaykum wa rahmatullahi wa barakatuhu."

Cand o vazu, i se opri rasuflarea, si isi aduse aminte de ceea ce isi imaginase el depre hoor il-'ayn din Paradis. Venindu-si in fire, el spuse: " Cum se poate asta? Deci tu vorbesti, vezi si auzi."
Si Thaabit bin Nu'maan ii povesti ceea ce ii spusese tatal ei despre ea.

Ea ii darui cel mai minunat zambet si spuse: "Tatal meu a spus adevarul si nu a mintit."

"Dar de ce mi-a spus lucruri despre tine care nu sant adevarate?"

Ea raspunse: "Tatal meu a spus ca sant muta, pentru ca nu spun niciodata un cuvant care displace lui Allah, nici nu am vorbit vreodata unui barbat cu care nu mi se permite sa vorbesc. A spus ca sant surda, pentru ca nu am stat niciodata intr-un loc unde se barfeste sau se spun povesti. A spus ca sant oarba pentru ca nu am privit niciodata la un barbat la care nu imi este permis sa privesc."


Dragi frati si surori intru Allah, sa cugetam, inshaallah, la felul in care Allah Subhanahu wa Ta'ala i-a unit pe aceasta femeie pioasa cu acest barbat pios!!!...




Fa-ti rugaciunea...
inainte sa TI SE FACA rugaciunea!...



Renuntasem la rugaciune. Toti imi spuneau sa ma rog: tatal meu, fratii mei, insa nimic nu ma putea convinge...

Intr-o zi suna telefonul. Un barbat in varsta, plangand, ma intreba: "Tu esti Ahmad?" Eu spusei: "Da!"
Batranul spuse din nou: " Lui Allah ii apartinem si la El este intoarcerea. L-am gasit astazi pe prietenul tau Khaled, mort, in patul sau. Imi pare rau."
Eu am strigat: "Khaled?! A fost ieri la mine!"

Batranul planse si spuse din nou: "Implinim maine rugaciunea funerara pentru el, in Moscheea cea mare." Am inchis telefonul si am plans. ...Khaled! Cum se poate sa moara atat de tanar?
Simteam ca moartea radea de mine si de intrebarea mea....


Am intrat in moschee plangand. Era pentru prima oara cand implineam pentru cineva rugaciunea funerara. L-am cautat pe Khaled cu privirea si l-am gasit in fata, culcat in panza alba. In fata, langa imam. Nu se misca. Am strigat, vazandu-l asa. Cei de fata se intoarsera spre mine...

Mi-am acoperit fata cu palmele si mi-am plecat capul. Incercam sa ma stapanesc , in zadar insa....tatal meu ma trase langa el si-mi sopti la ureche: "Implineste rugaciunea, inainte sa ti se implineasca rugaciunea funerara!"

Nu a fost o vorba, ci o impuscatura.
Nu ma mai puteam opri din plans si nu puteam sa-mi iau ochii de la Khaled.

Ce si-ar dori oare Khaled, daca s-ar trezi acum: O tigara? O prietena? O calatorie in strainatate? Un cantec "cool"? M-am pus in locul lui si mi-am amintit de versetul:

"Intr-o Zi li se va arata lor o nenorocire si ei vor fi chemati la prosternare , insa nu vor putea." (68:42)


Am mers la cimitir si l-am asezat in mormantul sau.

Ma gandeam. Ce va raspunde el, cand va fi intrebat despre faptele sale? Va spune poate: douazeci de cantece, saizeci de filme, mii de tigari?
Am plans indelung....Nici o rugaciune, care sa vorbeasca pentru el, nici o fapta buna...nu ma puteam misca....

Tatal meu ma astepta multa vreme.....L-am parasit pe Khaled...am plecat.


S-ar putea ca el sa-mi fi auzit pasii, indepartandu-se.....

 

[ummraschid]

Batrana doamna era foarte cunoscuta pentru credinta ei puternica si pentru increderea ei in a vorbi despre Iman. Ea zabovea in fata casei ei, spunand "Alhamdulillah", tuturor celor care treceau pe acolo. La usa vecina locuia un ateist care se infuria atat de tare la auzul cuvintelor ei, incat striga cat putea de tare: "Nu exista nici un Dumnezeu!"
Zile grele venira asupra batranei, si ea se ruga lui Allah sa-i trimita ajutor. Se ruga cu voce tare in timpul rugaciunilor ei: "Oh Allah! Am nevoie de ceva hrana!! Trec prin zile grele, te rog, Doamne, TE ROG, DOAMNE, TRIMITE-MI CEVA ALIMENTE!" Ateistul auzi intamplator rugaciunea ei si se hotara sa-i joace o festa. In dimineata urmatoare, iesind la poarta, batrana gasi un sac plin cu alimente si striga: "Alhamdulillah, Allah fie laudat!" Vecinul sari de dupa un tufish si zise: "Aha! Ti-am zis eu ca nu exista niciun Dumnezeu. Eu ti-am cumparat aceste alimente, nu Dumnezeu!" Batrana incepu deindata sa sara de bucurie si sa bata din palme, spunand:

"ALAHAMDULILLAH WA SHUKRILLAH! Nu numai ca EL imi trimite hrana, dar l-a facut si pe diavol sa plateasca pentru ea!"

Era odata un tanar , intr-un sat care refuza sa creada ca Allah are totul sub controlul Sau. El spunea ca Allah nu poate sa-l faca pe el sa manance daca el nu vrea. Pentru a-si dovedi punctul de vedere, el se decise sa stea flamand pentru o zi si sa vada daca Allah poate sa-l faca sa manance. Mama sa incerca sa-l opreasca de la aceasta, insa el nu-i dadau atentie. Plictisit de insistenta mamei sale, spre seara el se urca intr-un pom si se izola acolo. Din mila, mama sa decise sa-i lase ceva de mancare, sub pom, in caz ca i se va face foame si va renunta la ideea sa prosteasca. La caderea noptii, un grup de hoti trecu pe acolo. Observand farfuria cu mancare delicioasa, se privira unii pe altii uimiti si se gandira ca cineva incerca sa le joace o festa. Poate ca cineva incerca sa-i otraveasca. Se uitara imprejur si il zarira pe tanarul din copac. Banditii il dadura jos si il pusera sa guste din mancare, pentru a vedea daca este otravita. Insa tanarul refuza sa guste, tinandu-se de ideea sa. Banditii devenira abnuitori si incepura sa-l loveasca, ca sa manance. El renunta si incepu sa manance. Vazand ca mancarea nu era otravita, hotii il lasara si -si vazura de drum. Astfel, in cele din urma, tanarul recunoscu ca intr-adevar,
TOTUL se afla sub controlul lui Allah!

Doi pesti innotau odata in mare: unul mai tanar, celalalt, mai batran si mai intzelept.
Trecura pe langa un carlig cu o momeala gustoasa. Peshtele cel tanar se grabi spre carlig."Stop!" spuse pestele batran, "la capatul acelui carlig se afla un fir si undita unui pescar. Pe cat de atragatoare pare momeala , pe atat de periculoasa este ea."
Si pestii innotara mai departe.
Mai tarziu, pestele cel tanar se intoarse la momeala din carlig. El nu vazu nici undita, nici pescarul.
De fapt, tot ce vedea era apa care il inconjura si, din moment ce nu vedea altceva, nu crezu ca mai exista si altceva in afara de asta. Asa ca lua o inbucatura mare. Carligul i se infipse in gura si un fir il smulse in sus, afara din apa. Prostanacul peste putu vedea acum si undita si pescarul si lumea de deasupra marii....
Daca trebuie sa vezi, ca sa crezi, s-ar putea sa fie mult prea tarziu!

Intr-o noapte, un grup de calatori, mergand pe un drum plin de pietre, auzira o voce venind din cer: Oricine va culege pietre va regreta si oricine nu va culege pietre, va regreta.
Oamenii ramasera incurcati. Cum adica? Ori culegi, ori nu culegi, vei regreta!
Unii incepura sa culeaga pietre, altii nu. Dimineata, ajungand la casele lor,ei vazura ca pietrele culese se transformasera in diamante. Cei care nu culesesera nici o piatra incepura sa regrete, spunand: "Daca as fi cules si eu cateva pietre!". Iar cei care culesesera incepura sa regrete, spunand: "De ce oare nu am cules mai multe pietre?"
Astfel ca toti sfarsira prin a regreta.

Dragi musulmani, acelasi lucru se va intampla in Ziua Judecatii. Cei care si-au petrecut timpul in lucuri inutile vor incepe sa regrete, privind la cei care vor ocupa un loc in Paradis, ca rasplata a petrecerii vietii lor pe calea lui Allah. Iar cei care se vor afla in Paradis vor incepe sa regrete privind la cei care facusera mai mult ca ei, si se vor afla in locuri mai inalte ale Paradisului. "Vai, de-am fi facut si mai mult pentru Allah!"

Era odata un batran intelept care obisnuia sa se plimbe pe malul oceanului, inainte de a incepe lucrul lui zilnic.
Intr-una din zile, zari pe plaja o silueta care parea ca dansa. Zambi in sinea sa,gandindu-se la cineva care dansa la acea ora. Se grabi,pentru a-l ajunge din urma.
Apropiindu-se, vazu un tanar care nu dansa, ci se apleca si aduna ceva de pe jos, aruncand apoi in ocean.
"Buna dimineata", spuse batranul, apropiindu-se. "Ce faci acolo?"
Tanarul se opri, il privi si raspunse "Arunc stelele de mare in ocean."
"Cred ca ar fi trebuit sa intreb de ce arunci stelele de mare in ocean?"
"Soarele a rasarit, si apa se retrage. Si daca nu le arunc inapoi, vor muri."
"Insa, tinere, nu realizezi ca plaja se intinde pe o distanta de zeci de mile si stele de mare se afla peste tot de-a lungul ei. Este imposibil ca ceea ce faci sa insemne ceva."

Tanarul asculta politicos. Apoi se apleca, lua o stea de mare, o arunca in ocean, si spuse:

"Pentru aceasta, a insemnat CEVA ."

 

[Um Abdur Rahman]

As'salamu 3aleikom

Allah Subhana w Tala sa fie multumit de voi si sa va binecuvanteze .
Ma sha Allah La quata illa billah

Wa 3aleikom salam.Allah sa va ridice rangul :ma:

 

[ummraschid]

Povestea lui Burseesah​

Erau odata trei barbati dintre Bani Israil care fura chemati la lupta pe calea lui Allah. Ei acceptara chemarea, insa isi faceau griji pentru sora lor, care nu ar mai fi avut pe nimeni sa aiba grija de ea. Dupa cateva discutii, ei cazura de acord ca cel mai bun lucru pentru ea, ar fi fost sa o incredinteze persoanei celei mai demne de incredere, din oras.

Si era un om pios, pe nume Burseesah, care traia intr-un templu si isi inchina intreaga viata adorarii lui Allah. Ei venira la Burseesah si ii spusera:
"O, Burseesah. Noi te cunoastem a fi un barbat pios si demn de incredere. Suntem chemati la lupta pe calea lui Allah si vrem sa o lasam pe sora noastra la tine. O, Burseesah! nu ne incredem in nimeni in oras, in afara de tine. Te rugam, ai grija de sora noastra."
Burseesah raspunse imediat:
"AwudhuBillah!(caut adapost la Allah). Plecati de aici. Am jurat sa-mi petrec timpul adorandu-l pe Allah! Nu vreau sa am de-a face cu astfel de lucruri si sa fiu impovarat cu a avea grija de cineva."
Cei trei ii spusera:
"O, Burseesah! Nu avem pe altcineva sa o lasam in grija. Nu o putem lasa la nimeni altcineva si nu avem incredere in nimeni altul. Te rugam, ai grija de sora noastra!"

Shaytaan auzi discutia, si veni la Burseesah.
"Burseesah..." Waswaas ( soaptele rele) incepura. "Burseesah, daca nu vei avea grija de ea, ea ar putea fi incredintata cuiva care nu este demn de incredere! Trebuie sa-ti asumi tu aceasta responsabilitate."

Burseesah asculta si fu de acord in cele din urma sa aiba grija de ea. El le spuse fratilor ei sa o lase intr-o casa separata, astfel ca ea sa nu il distraga de la adorare. Ei o lasara acolo, isi luara ramas bun si plecare in jihad.

Burseesah isi continua actele de adorare ca de obicei, si in timpul zilei lasa mancare pe treptele casei sale, astfel incat femeia trebuia sa iasa din casa, ca sa-si ia mancarea. Astfel ei nu se vedeau niciodata, si Burseesah nu-si parasea niciodata locul de rugaciune.

Timpul trecea. Shaytaan veni la Burseesah.

"Burseesah..." sopti el, " Nu poti lasa mancarea pe trepetele casei tale! Cand iese ea din casa, s-ar putea ca cineva sa o vada singura. Si sa profite de ea. Decat ca ea sa-si paraseasca odaia, mai bine te duci tu la casa ei si lasi mancarea pe treptele ei."

Burseesah se hotara ca era un lucru bun, si trecu pragul pe care Shaytaan il imbracase intr-o haina de virtute. Astfel in cursul zilei, Burseesah isi lasa locul de rugaciune si mergea la casa ei si lasa mancare pe treptele acesteia.

Aceasta se intampla o buna bucata de timp, si cursa fiind intinsa, Shaytaan trecu la urmatorul pas.

"Burseeeeesah..." sopti el din nou, "Burseeeesah...tu lasi mancarea pe treptele casei ei, insa totusi nu e bine. Ea trebuie sa deschida usa, sa-si ia mancarea. Ar putea cineva sa o vada si ea este atat de frumoasa. Este FOARTE frumoasa."

Acel rob al lui Allah, care nu o vazuse niciodata, incepu sa fie tentat de soaptele lui Shaytaan, despre frumusetea ei.
"Burseesah, frumusetea ei este ametitoare si daca cineva o va vedea, ar putea incerca ceva. Va trebui sa lasi mancare INAUNTRUL casei ei. Nu trebuie sa te uiti la ea. Doar bate la usa, si da-i mancarea, cand ea deschide usa."

Burseesah nu vazu nici un rau in asta. La urma urmei, astfel va impiedica oamenii sa se uite la ea. Inca o inselaciune imbracata in virtute. Si astfel, iarasi, Burseesah isi parasea locul de rugaciune, se ducea la casa ei si batea la usa, pentru a-i inmana mancarea.

Timpul trecea. Shaytaan avea rabdare inainte de a-si pune urmatorul plan in aplicare.

Shaytaan reveni, dupa un timp.

“Burseeesah…nu o poti lasa pe sarmana femeie singura. Fara cineva care sa vorbeasca cu ea. Este singura, Burseesah. Doar vorbeste-i. Nu e nici un rau, sa-i spui Salaam si sa o intrebi cum ii mai merge. Poti vorbi cu ea din spatele usii...nu trebuie sa te uiti la ea...vorbeste doar, de afara."

Lui ii placu ideea si ducandu-se cu mancarea, ii vorbi din spatele usii, in timp ce ea era in odaia ei. Vorbeau ore intregi in fiecare zi si relatia intre ei incepu sa devina mai stransa.

Lui Shaytaan ii fu din ce in ce mai usor sa-l traga spre urmatorul pas. “Burseeesah….. Burseesah….nu poti sa stai doar in spatele usii. Va cunoasteti deja destul de bine, ca sa puteti sta in aceeasi odaie. Doar stai cu ea in aceeasi camera si vorbeste-i. Nu trebuie sa te uiti la ea. Doar stai cu ea in acceasi odaie."

Burseesah urma sfatul lui Shaytaan. Si cu fiecare data, discutia lor devenea mai intima, si ei incepura sa stea mai aproape ....si mai aproape...si mai aproape.
El o tinu de mana...sarutul urma cateva zile mai tarziu...pana cand ei facura zinaa (adulter).

"Ohhhhh, ce am facut!" se gandi Burseesah, cand realiza pacatul.

– Dintr-un adorator al lui Allah...sa devii un fornicator. -

Insa povestea nu se termina aici.

Din acea noapte, femeia ramase insarcinata. Noua luni mai tarziu, ea nascu un baiat.
Soaptele familiare incepura din nou, caci Shaytaan curgea prin vinele lui Burseesah, ca si sangele lui.

“Burseeesaah…cand vor veni fratii ei si o vor gasi pe sora lor cu un copil din zinaa, vei avea necaz mare! Nu este decat o singura cale, sa rezolvi problema. Burseesah……..va trebui sa omori copilul! Scapa de evidente!"

Spaima si disperare cuprinse mintea lui Burseesah si el asculta soaptele lui Shaytaan. El facu ceea ce auzise si ucise copilul.
“Ohhhh Burseesah. Crezi ca femeia va tine in secret faptul ca i-ai omorat copilul? Nuuuu... Burseesah…..singurul lucru pe care-l poti face este sa o ucizi si pe ea.!"
Burseesah o ucise si ingropa pe mama si pe copil, in casa lui si acoperi locul cu o piatra.

- Dintr-un adorator al lui Allah...sa devii un criminal. -


Cei trei frati se intoarsera si venira sa-si salute sora. Nu o gasira nicaieri. Se dusera la casa lui Burseesah si il intrebara,
"Unde este sora noastra?"
"A murit, " spuse el si arata spre un mormant fals. Fratii ei se intristara si facura Du'a pentru ea.
Noaptea, cand se culcara, Shaytaan veni in visele lor si le spuse ceea ce se intamplase.
“Burseesah v-a mintit! Burseesah a ucis-o pe sora voastra! Burseesah a facut zinaa cu ea! Ea este ingropata sub piatra din casa lui!"
Trezindu-se dimineata, si vorbind despre visele lor, ei povestira acelasi vis si sa gandira ca trebuie sa fie ceva adevarat.
Mai intai sapara mormantul aratat de Burseesah si nu gasira nimic. Ei se napustira in casa lui Burseesah si ii cerura sa le spuna adevarul. Unul dintre ei vazu piatra si o ridica, gasind pe sora lor si pe copil.

"Ce s-a intamplat cu sora noastra?" striga cel mai mare dintre frati. Ei il fortara pe Burseesah sa marturiseasca si el le spuse totul.

Burseesah fu dus la judecata, unde marturisi totul, regelui. Acesta dadu ordin ca Burseesah sa fie executat. Pe cand il trageau spre locul executiei, spaima il cuprinse pe Burseesah. Pentru prima data in decursul acestor zile, Shaytaan aparu in fata lui si ii spuse:
“Oh Burseesah! Asculta! Uita-te la mine! Eu sunt cel care ti-a soptit mereu in tot acest timp! Eu sunt Shaytaan!"
Spaima lui Burseesah crescu si mai mult, in vreme ce era adusa securea!
"Sa stii ca te pot scapa. Eu te-am impins la aceasta si eu te pot scapa!"
“Oh Shaytaan, ce sa fac?!" striga Burseesah.

Cu un ranjet, Shaytaan spuse:
"Fa sujud in fata mea. Eu sunt Shaytaan si eu te voi salva! Pleaca-te si prosterneaza-te in fata mea!"
Burseesah cazu la pamant si facu sujud in fata lui Shaytaan, si in clipa in care facu aceasta, Shaytaan il parasi!

…..si Burseesah fu executat...

Dintr-un rob adorator al lui Allah, prosternandu-se in fata lui Allah...sa devii un rob al lui Shaytaan...prosternandu-te in fata lui Shaytaan.
De la Imaan...la cel mai rau fel de kufr - prosternarea in fata lui Shaytaan!
Cine isi poate imagina un rob adorator al lui Allah, facand sujud in fata lui Shaytaan?!

Imagineza-ti insa ca Shaytaan ar fi venit de la inceput la Burseesah si ar fi zis "Burseesah fa sujud in fata mea", oare ar fi facut Burseesah aceasta? NU!
Daca Shaytaan ar fi venit de la inceput la Burseesah si ar fi spus "comite o crima", oare el ar fi comis-o? NU!
Daca Shaytaan ar fi venit de la inceput la Burseesah "comite zinaa" oare el ar fi facut aceasta? NU!


Insa Shaytaan cunoaste jocul! El isi joaca trucurile inca de pe vremea lui Adam. Metoda clasica pentru a rataci oamenii. Prin inselaciune, pas cu pas. Acesta este felul in care Shaytaan se taraste la picioarele tale si te inseala. Astfel, chiar daca ceva PARE a fi un pacat neinsemnat, fii atent. Poate fi inceputul unei capcane.


"O, voi cei care credeti! Nu urmati pasii lui Seitan! Aceluia care urmeaza pasii lui Seitan el ii porunceste ticalosia si lucrul oprit." (Surat An-Nur: 21)

sursa: alqamardesigns.wordpress.com

 

[noor]

assalamualaikum wa rahmatullahi wa barakatuhu
mashaAllah, Allah subhanahu wa ta ala sa te rasplateasca sora mea....f frumoasa si totodata trista povestire...cautam adapost la Allah, Preamaritul, de satana cel alungat!

 

[gamada27]

Asalamu 3alaikum wr wb

De curand am auzit o melodie din pacate nu stiu cine o canta,dar care spunea cam asa(insha'Allah sa o traduc bine): Era odata un baiat a carui mama avea un ochi.Baiatul era foarte rusinat de mama lui,spunand astfel: intr-o zi mama a venit la scoala si vazand-o colegii mei au inceput sa rada de dansa.Ajuns acasa i-am reprosat faptul ca a venit la scoala si m-a facut de ras fata de colegi.Am muncit foarte mult,am invatat si am primit o bursa in Singapore.Am terminat facultatea acolo,m-am casatorit,am avut copii...anii au trecut.Intr-o zi a venit mama in vizita,cand au vazut-o copiii mei au inceput sa rada,i-am reprosat mamei faptul ca a venit sa-mi sperie copii.Ea mi-a raspuns ca vroia doar sa vada daca sunt bine.Anii au trecut.Intr-o zi primesc o invitatie de la scoala pt intalnirea de X ani,m-am hotarat sa ma duc.I-am spus sotiei ca merg intr-o calatorie de afaceri.Cand am ajuns am aflat ca mama murise.Imi lasase o scrisoare in care spunea:'Ma bucur ca vii la intalnirea de X ani,imi pare rau ca sunt prea slabita si nu cred ca pot veni sa te vad.Stiu ca iti e rusine cu mine din cauza ca am un singur ochi,dar cand erai foarte mic ai avut un accident si ai ramas fara un ochi,nu m-a lasat sufletul sa te las asa, am vrut sa ai un viitor, asa ca ti-am dat ochiul meu....'.
Concluzia o puteti trge singuri.Eu am plans mult cand am auzit aceasta melodie.
Jazakum Allahu Khairan:tti_sister:

 

[ummraschid]

Cati cartofi...?


Un invatator de gradinita decise sa ii lase pe copii sa se joace un joc. El spuse fiecarui copil din clasa sa aduca cu el intr-o punga de plastic cativa cartofi. Fiecarui cartof i se va da numele unei persoane pe care copilul o uraste, astfel incat numarul de cartofi pe care acesta ii va avea in punga va depinde de numarul de persoane pe care el/ea le uraste.

Astfel, a doua zi, fiecare copil aduse cativa cartofi cu numele celor pe care el/ea ii uraste. Unii aveau doi cartofi, altii trei si altii mai multi de cinci. Invatatorul le spuse copiilor sa poarte cu ei punga cu cartofi, oriunde s-ar duce ( chiar si la toaleta) timp de o saptamana.

Zilele treceau si copiii incepura sa se planga de mirosul emanat de cartofii putreziti. Mai ales ca cei care aveau cate cinci cartofi in punga, carau pungi mai grele. Dupa o saptamana, copiii rasuflara usurati pentru ca jocul se terminase in sfarsit.

Invatatorul intreba: "Cum v-ati simtit carand cu voi cartofii timp de o saptamana?"

Copiii dadura frau liber frustrarii si incepura sa se planga de neplacerile pe care le-au avut obligati fiind sa poarte cu ei cartofii grei si urat mirositori, peste tot. Atunci invatatorul le arata intelesul ascuns al acestui joc. El spuse:

"Aceasta este exact ceea ce se intampla atunci cand porti ura pentru cineva inlauntrul inimii tale. Duhoarea urii va imbolnavi inima ta si o vei purta cu tine oriunde vei fi. Daca nu poti indura mirosul cartofilor putrezi pentru o saptamana, poti sa-ti imaginezi cum va fi sa simti duhoarea urii din inima, pentru toata viata?"

 

[gamada27]

Puterea credintei.Poveste adevarata

Asalamu 3alaikum wr wb
Puterea Rugaciunii:tti_sister::tti_sister::tti_sister:
Muniba, o tanara studenta musulmana, a mers acasa in vacanta de vara.Mergand la niste prietene in vizita nu isi dadu seama ca timpul a trecut repede si a realizat ca statuse mai mult decat planuise.
Seara a venit si Muniba a plecat acasa singura, dar nu ii era frica deoarece era un oras mic si locuia doar la cateva strazi departare. Cum mergea singura spre casa Munba se ruga la Allah sa o protejeze de pericole. Cand ajnse la o alee,care era o scurtatura spre casa, decise sa mearga pe acolo.
Cand ajunse la mijlocul ei, zari un om stand la capatul aleii, ca si cum ar astepta-o. A simtit o neliniste in suflet si incepu sa se roage la Allah sa o protejeze. Instantaneu simti un sentiment de liniste si pace care o inconjura; simti ca si cand cineva mergea impreuna cu ea. Cand ajunse la capatul aleii trecu pe langa acel barbat si ajunse acasa in siguranta.
In ziua urmatoare, citi in ziar ca o tanara fusese violate pe aceeasi aleie la cateva ore dup ace ea trecuse.
Simtindu-se coplesita de tragedia fetei si de faptul ca ar fi putut fi in locul ei incepu sa planga. I-a multumit lui Allah ca a protejat-o si pt a o ajuta pe tanara fata se decise sa mearga la politie. A simtit ca il poate recunoaste pe acel barbat, asa ca le-a spus ce s-a intamplat. Ofiterul a intrebat-o daca l-ar putea recunoaste pe barbatul de pe alee.
Ea a fost imediat de accord si l-a identificat pe barbat din mai multi suspecti. Cand barbatului I s-a spus ca fusese identificat imediat a recunoscut.
Ofiterul i-a multumit Munibei pt curajul de care a dat dovada si a intrebat-o daca poate face ceva pt ea; ea l-a intrebat daca ar pute sa-I puna o intrebare barbatului.
Muniba era curioasa de ce nu o atacase pe ea. Cand ofiterul l-a intrebat , barbatul i-a raspuns:” Deoarece nu era singura. Era insotita de doi barbati inalti care mergeau unul in dreapta si altul in stanga ei.”.:tti_sister:

 

[gamada27]

Atentie!!!!!!!

Asalamu 3alaikum wr wb
Bismillahi Rahmani Rahim
Tanara Malak(autor necunoscut)

Aceasta este povestea adevarata a unei tinere care a trait in Oman.Oamenii care au spus povestea ii sunt prieteni si rude.
Povestea incepe cand un tanar omani se casatoreste cu o femeie din vest.Femeia a ramas in religia ei crestina, dar a venit sa locuiasca cu sotul ei in Oman. Barbatul avea un servici foarte bun si era instarit.Au avut copii dar nu erau o familie.
Aceasta poveste este foarte trista deoarece vorbeste despre ADEVAR. Un adevar care a fost foarte amar pt una din ficele sale.
Ii voi spune Malak,adica inger, Malak a trait o viata plina de lux.A avut tot ceea ce isi putea cineva dori.Tot ceea ce ii lipsea acestei fete era o familie.
Lui Malak ii lipsea cineva care sa fie langa ea, cu care sa stea si in care sa aiba incredere.Singurele personane cu care putea sta erau personane la fel ca ea care duceau o viata ca a ei.Si-au petrecut timpul distrandu-se,nu aveau pe nimeni care sa le spuna ce au voie si ce nu ,puteau face absolut tot ce doreau.
In una din vacante au hotarat sa mearga pt cateva zile in Salalah.
Acolo a mers Malak impreuna cu cea mai buna prietena a ei si inca 6 baieti. Au luat 2 camere un in care urmau sa doarma baietii si alta in care dormea ea cu prietena ei.Toti au stat intr-o camera, au mers prin cluburi sip e la 2 dimineata au mers sa doarma. Aceasta era libertatea pe care aceste fete o aveau.Cel putin asta considerau ele a fi libertate.
Atat Malak cat si prietena ei aveau prieteni, asa ca odata au vrut sa mmmearga sa piarda undeva timpul fara sa fie deranjati. Asa ca au hotarat sa mearga la prietenul ei acasa deoare era singur.
Asa ca au stat un timp in sufragerie , apoi prietena ei a dorit sa mearga impreuna cu prietenul ei intr-o camera,si i-a spus lui Malak ca poate face acelasi lucru.
Malak a preferat totusi sa stea de vorba cu prietenul ei in sufragerie. Dupa un timp prietena ei a chemat-o, asa ca s-a dus la ea impreuna cu prietenul ei.Cand au ajuns au fost uimiti sa-si vada prietenii intr-o ipostaza asa de rusinoasa. Malak a fost atat de suparata incat si-a plesnit prietena zicandu-I “Cum indraznesti?”, apoi a iesit furioasa din casa (era prima data cand simtea asa ceva.
Pt prima data simti ca viata ei nu are sens.Simti nevoia de a se refugia undeva.
Pleca acasa doar ca sa simta muzica pe care o aculta cu prietenele ei data la maxim . O cat de mult ura ceea ce se intamplase in acea casa.Fugi le ea in camera pt a se simti in siguranta,pt a simti alinare, dar in loc de asta gasi acele postere si tablouri oribile care se holbau la ea.Le dadu repede jos si le rupse.Se simti foarte obosita apoi,dar in acelasi timp si foarte usurata.
Acum simti nevoia de a se ruga,merse in sufragerie pt ca acolo era liniste si se putea ruga.Vroia sa se roage,simtea nevoia de a se ruga, dar nu stia cum!A mers la baie si isi uda tot corpul pt ca nu stia cum sa faca ablutiunea(wdhu).Apoi, gasi covorul de rugaciune al bunicii si se aseza pe el ,nestiind ce sa faca.
Apoi facu ceea ce inima o indemna sa faca, s-a posternat(a facut sujud) si doar a vorbit cu Allah.A stat asa o ora intreaga. Si-a pus inima in mana Creatorului. S-a simtit mult mai bine dupa aceea,dar vroia mult mai mult decat atat.
Si-a adus aminte de unchiul sau,pe care nu-l mai vazuse de foarte mult timp, deoarece acesta nu se intelegea prea bine cu tatal sau.El era persoana care o putea ajuta. Se gandi sa mearga la el acasa,dar sub nici o forma nu putea merge imbracata asa cum era. A incercat sa gaseasca ceva cu care sa se imbrace,dar nu gasi nimic. Toate hainele sale ii expuneau trupul. Apoi, isi aduse aminte ca o matusa ii facu odata cadou o abaya,un hijab si Coran cel Sfant.A mers de a scos abaya si valul,le-a imbracat, apoi a chemat soferul bunicii pt a o duce acasa la unchiul ei.
Cand a ajuns acolo sotia unchiului ei deschise usa.Malak se arunca in bratele ei si planse din toata inima.
Matusa intelese ce se intamplase,asa ca il chema pe sotul ei.Cand isi vazu unchiul Malak facu acelasi lucru,se arunca in bratele sale,il imbratisa strans si planse mult.Unchiul sau a recunoscut-o cu greu deoarece nu o vazuse de foarte mult timp.Cand si-a dat seama cine este a tinut-o in brate, a stat cu ea,a vorbit cu ea.
Mai tarziu Malak a spus ca atunci a fost pt prima data cand s-a simtit iubita si a simtit ca cuiva ii pasa de ea.Apoi a cerut sa vorveasca cu una din verisoarele sale.Cand aceasta a venit ,i-a cerut sa o invete cum sa faca rugaciunea.Dupa ce a invatat rugaciunile,i-a rugat sa nu intre nimeni in camera, deoarece vrea sa fie singura 3 zile.
Apoi la intrebat pe unchiul sau, “Cat timp dureaza sa memorezi Coranul cel Sfant?”.Unchiul ii spuse ca dureaza minim 5 ani.Nu a fost prea fericita sa auda acest lucru zicand “As putea muri in acest timp.”
Asa ca si-a inceput misiunea de a memora Coranul. Malak se simtea foarte fericita si linistita de noul sau stil de viata. Dupa cca 2 luni tatal sau in sfarsit realiza ca fata lui nu este acasa si incepu sa o caute.
Se infurie cand auzi ca fata lui era in casa fratelui sau.Se duse sa o ia de acolo,dar ea refuza sa mearga inapoi acasa.Asa ca pt a rezolva problema Malak merse sa stea in casa bunicului sau.
Ceea ce este important este ca Malak si-a atins telul, reusind sa memoreze tot Coranul in doar 3 luni!Acum ea si-a chemat unchiul si familia lui pt a sarbatori acest eveniment. Le-a spus sa se grabeasca.Toti erau atat de fericiti si entuziasmati inca s-au dus repede.
Cand au ajuns, li s-a spus ca ea se roaga. Trecu o buna bucata de timp si vazand ca nu apare, verisoara ei merse sa vada ce face.O gasira moarta pe presul de rugaciune cu Coranul cel Sfant in brate.Da ati auzit bine, murise tinand Coranul in brate langa inima ei.
Toata familia a fost devastata de moartea sa, dar acum trebuiau sa o ingroape repede. L-au sunat pe tatal ei,dar ea ii spusese bunicului sau ca nu doreste ca mama sa sa vina deoarece nu este de religie islamica.Fratele si sora ei au venit.Apoi au inceput sa o spele.Era prima data cand verisoarele ei spalau pe cineva, dar au facut-o oricum, fiind cele mai apropiate persoane pe care le avea. Au spus ca au simtit ca mai sunt si alte persoane care ii ajutau,persoane pe care nu le puteau vedea.I-au pregatit kafanul(panza alba in care sete infasurat mortul), dar a disparut.
L-au cautat peste tot dar disparuse. Apoi intr-un colt al casei gasira alt kafan care aveau un miros foarte frumos.Asa ca neavand alta alternativa folosira aceast kafan.Cand barbatii au mers sa se roage pt ea,acolo mai erau 6 barbati imbracati in verde.
Acesti barbati s-au rugat pt ea apoi i-au carat trupul pana la groapa si au inmormantat-o.Acesti 6 barbati nu erau membri ai familiei, erau niste straini. Dupa inmormantare acesti barbati au disparut si nimeni nu stie cine erau si de unde au aparut.
Adevarul este ca stim cine sunt si de ce au venit. Erau ingeri care au venit de sus pt a lua trupul pur al lui Malak asa cum Allah a vrut.Malak a avut onoarea de a fi inmormantata de ingeri nu de oameni, deoarece atinsese un nivel al credintei superior celorlati oameni.
Partea trista este ca sunt multi ca Malak in Oman dar si in alte state islamice.Sper ca toata lumea sa spuna aceasta poveste si sa invete din ea.Pt toti barbatii si femeile cand vine vorba de casatorie nu va ganditi doar la dragoste,ganditi-va la copiii care vor veni.
Aveti mare grija de copii vostri,alegeti buni parinti pt ei inainte sa ii aduceti pe lume.Aduceti-va aminte de moarte si de ziua judecatii,aduceti-va aminte ca apoi urmeaza iadul sau raiul.
Aveti grija de familiile voastre, inconjurati-le de dragoste si grija,saditi in inimile lor credinta.
Asemenea lui Malak,cu tot ceea ce a avut, nu s-a simtit cu adevarat fericita pana cand nu si-a regasit credinta in Allah.Nu exista fericire sau satisfactie fara credinta.

 

[Um Abdur Rahman]

As'salamu aaleikom

Multumim ptr poveste..Allah sa le calauzeasca pe toate surorile noastre si nu numai


Waa aleikom salam

 

[gamada27]

Asalamu 3alaikum wr wb
De curand(adica acum cateva minute) am citit o poveste care mi-a placut fffff mult si care cu acordul surorii noastre Nadia Sayeh o voi impartasi cu voi.


Povestea vasului crapat

O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.

La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe jumãtate.

Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumãtate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfecþiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!

Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, dupã cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor: "Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot drumul pânã acasã!"

Bãtrâna a zâmbit, "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori,
insã pe cealaltã nu?" "Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat
seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi."

"De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospãteazã casa."

Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult! Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea.


DECI, pentru prietenii mei: va urez sa aveti o zi bunã si nu uitati sa mirositi florile de pe partea voastrã a drumului!


MORALA: Crãpãtura vasului nu înseamnã sfârsitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit! Numãrati-vã binecuvântãrile...!!