Tawheed - Dr. Abu Ameenah Bilal Philips
- Thread starter umm aisha
- Start date
umm aisha
Junior Member
Cele trei categorii de Tawheed (Ar Ruboobeeyah)
Un Curs de Dr. Abu Ameenah Bilal Philips
Categoriile Tawheedului
Literalmente Tawheed (Tawheed – acest cuvant nu il intalnim practic nici in Sfantul Coran si nici in Hadeeth-urile Profetului (sallallahu aleihi wa sallam). Totusi atunci cand Profetul Mohammed (sallallahu aleihi wa sallam) l-a trimis ca si guvernator in Yemen in anul 9 A.H, pe Mu’aadh ibn Jabal, i-a spus: “Tu vei merge la crestini si evrei (ahl al-Kitab) deci primul lucru la care trebuie sa ii inviti este Unicitatea Lui Allah (Yuwahhidoo Allah).” (Relatat de Ibn ‘Abbaas si colectat de Bukhaaree (Muhammad Muhsin Khan, Sahih Al-Bukhari, (Riyadh: Maktabah ar-Riyaad al-Hadeetha, 1981), vol.9, pp.348-9, no.469) si Muslim (Abdul Hamid Siddiq, Sahih Muslim (Traducere in engleza) (Lahore: Sh.Muhammad Ashraf Publishers, 1987), vol.1, pp.14-5, no.27). In acest Hadeeth timpul prezent al verbului folosit de Profet (sallallahu aleihi wa sallam) de unde a fost derivat termenul de Tawheed) inseamna “a unifica” (a face ceva unu) sau “sustinerea unicitatii” si vine din verbul din limba araba وَحَّـــــدَ (wahhada) care in sine inseamna “a uni”; “a unifica”; “a consolida”. Si totusi atunci cand acest termen se aplica cu referire la Allah (subhanu wa Ta’ala) adica “Tawheedullaah” inseamna a realiza si a afirma Unicitatea Lui Allah in toate actiunile omului care in md direct sau indirect se raporteaza la El (subhanu wa Ta’ala). Este credinta ca Allah este Unic in ceea ce priveste Suveranitatea Lui (ruboobeeyah), Unul fara similar in Esenta Lui si in Atributele Lui (asmaa wa sifaat), si Unul fara rival in Divinitate si Adorare (ulooheeyah ‘Ibaadah).
Aceste 3 aspecte reprezinta baza stiintei Tawheedului asa cum a fost categorizata de cei mai mari invatati din Ummah musulmanilor. Aceste 3 categorii se intersecteaza atat de profund si sunt inseparabile astfel incat oricine omite un aspect a esuat in a complete toate cerintele Tawheedului. Omiterea unuia din aceste aspecte ale Tawheedului mentionate mai sus este Shirk (care literalmente inseamna “a imparti” dar aici inseamna) asocierea de parteneri Lui Allah (subhanu wa Ta’ala). Un termen Islamic in asociere cu acesta este “idolatrie.”
Din pricina acestui principiu numit Tawheed, credinta Islamica in Dumnezeu este unic unitariana si Islamul este numarat intre religiile monoteiste ale lumii, alaturi de Crestinism si Iudaism. Insa, in conformitate cu conceptul Islamic de tawheed , crestinismul este clasificat ca si politeism si iudaismul ca o forma subtila de idolatrie.
Asadar principiul tawheedului este foarte profund si are nevoie de multe clarificari chiar si in randul musulmanilor. Si acest punct este viu sustinut de faptul ca unii musulmani, asemeni lui Ibn ‘Arabee(Muhammad ibn ‘Alee Ibn ‘Arabee a fost nascut in Spania in anul 1165 si a murit in 1240. El pretindea ca avea o lumina interna si o cunoastere aparte a intelegerii celui mai mare Nume a Lui Allah si se autonumea pecetea Sfintilor care el pretindea ca era mai inalta in status decat pecetea Profetilor. In secolele urmatoare, urmasii sai l-au ridicat la statutul de sfant s ii-au dat titlul de ash-Shaykh al-Akbar (Cel mai mare invatat). Dar majoritatea savantilor musulmani l-au considerat un eretic. Principalele sale carti sunt al-Futoohaat al-Makkeeyah si Fusoos al-Hikim), au inteles tawheed ca insemnand “monism” (monismul – este o conceptie filozofica conform careia la baza lumii se afla un singur principiu, fie ca este el material fie ca este spiritual); adica tot ce exista este Allah si Allah este totul. El sustinea ca este doar o singura existenta reala si aceea este Allah, restul tot este ireal(un sustinator modern al acestei credinte numita wahdatul-wujood este Haroon Yahya. El a introdus un capitol in aproape toate cartie sale scris pentru a combate teoria Darwinista in care promoveaza aceasta credinta). Totusi, acest tip de credinte sunt categorisite de Islam ca fiind “panteism” (Concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga natură) si ca atare Kufr.
Alti musulmani precum cei din Mu’tazilah (Mu’tazilah – este o scoala filozofica rationalista intemeiata in perioada Umayyad (inceputul secolului al-VIII-lea AC) de catre Waasil ibn ‘Ataa and ‘Amr ibn ‘Ubayd. A inceput sa castige conducere peste statul ‘Abbaasid dupa 100 de ani ai a coninuat sa influenteze gandirea islamica pana in secolul al-XII-lea) sustineau ca tawheed consista in desfiintarea Atributelor Lui Allah (subhanu wa Ta’ala) si sustinerea ca El este prezent peste tot si in toate; totusi si aceste idei au fost respinse de Islam si clasificate ca fiind eretice. De fapt toate sectele eretice care s-au dezlipit de la Trunchiul Islamului, inca din timpul Profetului (sallallahu aleihi wa sallam) si pana in zilele noastre toate pleaca de la divergentele existente cu privire la TAWHEED. Toti cei care au lucrat la distrugerea Islamului si la ratacirea urmasilor acestei religii au incercat sa anihileze principiul Tawheedului, pentru ca reprezinta esenta mesajului Islamului adus de toti Profetii. Ei au incercat sa introduca tot felul de conceptii total straine de islam; concepte proiectate in asa fel incat sa duca omul departe de adorarea Lui Allah (subhanu wa Ta’ala) Singur si fara parteneri. Odata aceptate aceste pagane idei si filosofii despre Dumnezeu, oamenii devin mult mai susceptibili la o multitudine de alte idei deviante, toate ducand la acelasi lucru si anume la adorarea creatiei Lui Allah si nu a Lui Allah (subhanu wa Ta’ala).
Insusi Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) i-a avertizat in mod repetat pe musulmani sa fie consienti de faptul ca asemenea idei deviante s-au abatut si asupra natiunilor de dinaintea lor. El i-a incurajat sa se tina strans de calea pe care el a trasat-o. Intr-o zi pe cand statea cu ai sai Companioni a desenat o linie dreapta in nisip, si apoi de la acea linie a inceput sa traseze alte linii aratand desenul ca un copac ramificat. Atunci cand Companionii l-au intrebat ce reprezinta acel desen, el a aratat spre acele ramuri si a zis: “Ele reprezinta diferitele cai de ratacire in aceasta viata.” A continuat prin a spune: “Ca la inceputul fiecarei cai de ratacire este un Sheytan care ii invita pe oameni la acea cale.” Dupa aceea a aratat spre linia dreapta din mijloc si a spus ca: “Aceasta reprezinta calea Lui Allah.” Atunci cand Companionii au cerut mai multe clarificari el le-a spus ca aceasta este calea lui si a recitat urmatoarea Ayah:
“Si acesta este drumul Meu drept! Deci urmati-l si nu urmati cãile care vã abat de la drumul Lui!" Acestea vi le-a poruncit; poate cã voi veti fi cu fricã!”
Este asadar de mare importanta ca tawheedul sa fie clar inteles asa cum a fost el inteles de Profet (sallallahu aleihi wa sallam) si inteles de catre Companionii sai (radiallahu anhum), sau altfel foarte usor ne putem trezi ca ne aflam pe una din caile deviante in timp ce pretindem Tawheed, ne rugam, platim zakat, postim si facem Hajj. Allah (subhanu wa Ta’ala) e evidentiat acest punct in Sfantul Coran in urmatoarea Ayah:
“Iar cei mai multi dintre ei nu cred în Allah, fãrã sã-I facã Lui asociati!”
Cele 3 categorii de Tawheed sunt numite dupa urmatoarele denumiri:
1. Tawheed ar-Ruboobeeyah: literlamente inseamna “Mentinerea Unicitatii Suveranitatii Lui Allah” Adica sa afirmi ca Allah este Unul, fara nici un partener in ceea ce priveste suveranitatea Lui.
2. Tawheed al-Asmaa’ was-Sifaat: literlamente inseamna “Mentinerea Unitatii Numelor si Atributelor Lui Allah.” Adica sa afirmi ca sunt incomparabile si unice.
3. Tawheed al-‘Ibaadah: literlamente inseamna “Sa afirmi ca Allah este Singurul care are dreptul sa fie Adorat.”
Divizarea Tawheedului in componenetele sale nu a fost facuta de Profet (sallallahu aleihi wa sallam) si nici de catre Companionii sai (radiallahu anhum) pentru ca nu era necesitatea de a analiza acest pricipiu de baza al Credintei, in asa maniera. Totusi bazele acestor componente sunt toate derivate din Versetele Coranului si din explicatiile Hadeeth-urilor Profetului (sallallahu alehi wa sallam) si din explicatiile companionilor asa cum va iesi la iveala cand fiecare categorie fa vi expusa si explicata mai pe larg. Necesitatea pentru aceasta analiza amanuntita a Tawheedului s-a ridicat dupa ce Islamul s-a raspandit in Egipt, Bizant, Persia si India. Si a absorit cultura si traditiile acestor regiuni. Este normal sa ne asteptam ca in momentul in care acesti oameni au trecut la Islam, ei au adus niste ramasite din credintele lor anterioare. Cand unii dintre acesti noi musulmani au inceput sa isi exprime oral sau in scris ideile lor filozofice despre Dumnezeu au aparut confuziile, datorita carora simpla credinta in monoteism a Islamului a inceput sa fie amenintata. Au fost si altii care public au acceptat Islamul dar in secret duceau o munca avida in incercarea de a distruge aceasta religie din interiorul ei; si asta datorita faptului ca nu se puteau impotrivi militar. Acest grup a inceput a propaga activ printre masele musulmanilor idei distorsionate despre Allah cu intentia de a distruge primul pilar al credintei (Eemaan) si o data cu el si Islamul.
Primii califi si guvernatorii lor erau foarte aproape principiile Islamice si constiinta maselor era foarte ridicata in prezenta Companionilor Profetului (sallallahu aleihi wa sallam) si a elevilor lor. Prin urmare cererea eliminarii ereticilor a primit imediat raspuns de la conducatori. In contrast cu acei califi din perioada Ummayad care erau corupti si putin le pasa de problemele religioase. De asemeni masele erau si ele mai putin constiente din punct de vedere Islamic, devenit astfel mlt mai susceptibili la tot felul de idei deviante. Cu cat crestea numarul de oameni care au imbratisat Islamul sub cei din Umayyad, si invataturile acestor noi musulmani erau tot mai mult absorbite de catre Islam, executiile apostatilor nu mai era folosita pentru oprirea cresterii fluxului de erezie. Aceasta sarcina a cazut pe umerii invatatilor musulmani din acea perioada care s-au opus acestei provocari mai mult intelectual. In mod sistematic s-au opus acestor folozofii si crezuri straine de Islam prin a le categoriza si a le contrazice cu principii deduse din Coran si din Sunnah Profetului (sallallahu aleihi wa sallam). Din aceasta necesitate de aparare a luat nastere stiinta Tawheedului cu toate aceste categorii si component précis definite. De aceea toate categoriile de Tawheed sunt studiate separat si cu mai detaliat, nu trebuie uitat ca fiecare din ele este parte dintr-un intreg, care este baza unui intreg si mai mare, Islamul insusi.
Aceasta categorie se bazeaza pe principalul concept ca Allah Singur este Cel care a facut ca toate lucrurile sa existe din nimic; El sustine si mentine creatia fara a avea vreo nevoie de la ea sau de ea; si El este Singurul Stapan al Universului si locuitorilor acestuia fara ca EL sa aiba vreun partener in ceea ce priveste Suveranitatea Lui. In limba araba termenul folosit pentru a descrie acesta calitate de Creator-Sustinator este Ruboobeeyah, care este derivate de la radacina Rabb (Stapan). In concordanta cu aceasta categorie, pentru ca Dumnezeu este singura si adevarata putere in existenta, El este Cel care a dat tuturor putere sa se miste si sa se schimbe. Nimic nu se intampla in creatia Lui, fara ca El sa permita asta.
In recunoasterea acestei realitati Profetul Mohammed (sallallahu aleihi wa sallam) obisnuia sa repete fraza:
“La hawla wa laa quwwata illaa billaah.”(Nu este nici o miscare si nici o putere fara Voia Lui Allah).
Baza conceptului de Ruboobeeyah poate fi gasit in Sfantul Coran, unde Allah (subhanu wa Ta’ala) spune:
“Allah este Creatorul tuturor lucrurilor si El este peste toate Chezas!”
“Nici o nenorocire nu-l loveste pe om decât numai cu îngãduinta lui Allah...”
Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) a elaborat in legatura cu acest concept spunand: “Fiti constienti de faptul ca daca toti oamenii din lumea asta s-ar aduna sa te ajute cu ceva, nu ar putea sa te ajute cu nimic in afara de ceea ce Allah a decis pentru tine. La fel daca s-ar aduna sa iti faca un rau, ar fi capabili sa faca asta numai daca Allah a decis ca asta sa ti se intample.”
Deci ceea ce omul percepe ca fiind noroc sau nenoroc sunt numai evenimente predestinate de Allah facand parte din testele vietii acestea. Aceste incidente urmaresc un tipar deja stability de Allah Singur.
Allah (subhanu wa Ta’ala) zis in Sfantul Coran:
“O, voi cei care credeti! Voi aveti printre soatele voastre si printre copiii vostri un vrãjmas! Deci, fiti cu grijã de ei!”
Deci, si in lucrurile bune din viata asta sunt teste severe pentru credinta unei persoane in Dumnezeu. Si in acelasi mod, in evenimentele teribile din viata asta sunt teste asa cum este mentionat in Ayah:
“Vã vom încerca cu putinã spaimã, foamete, lipsire de bunuri, de suflete si de roade, dar binevesteste celor rãbdãtori...”
Cateodata tiparele sunt usor recunoscute, asa cum este in situatia reatiei de “cauza-efect”, si in alte situatii nu pot fi recunoscute, ca in cazul in care in mod aparent ai rezultate bune prin mijloace rele, sau rezultate rele prin mijloace bune. Dumnezeu a explicat ca intelepciunea din spatele acestor aparente nereguli este de obicei deasupra puterii imediate de intelegere a omului, datorita limitarii pe care o are din punct de vedere al cunoasterii:
“...se poate [întâmpla] ca voi sã urâti un lucru care este bun pentru voi si sã iubiti un lucru care este rãu pentru voi. Dar Allah stie, în vreme ce voi nu stiti.”
Ceea ce in mod aparent este rau in viata oamenilor se demonstreaza a fi ceea ce e mai bun pentru ei, si ceea ce in mod aparent este bun si place oamenilor poate fi foarte daunator pentru ei. In consecinta, domeniul de influenta al omului in cursul evenimentelor din care este constituita viata lui este limitata la nivelul alegerilor intelectuale intre niste optiuni prezentate in fata lui. Rezultatul final al acestor alegeri, oarecum nu sunt sub controlul lui. Cu alte cuvinte “Omul cere si Allah ii da.” Aparent “norocul” si “ghinionul” sunt ambele de la Allah (subhanu wa Ta’ala) si nu pot fi cauzate de “talismane aducatoare de noroc” precum: picioruse de iepure, trifoi cu 4 foi, iades (Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară), numere norocoase, semne zodiacale, etc., sau de semne rele precum ar fi numarul 13 si ziua de vineri, spargerea oglinzilor, pisica neagra, etc. De fapt, credinta in talismane si semne aducatoare de ghinion este o manifestare a gravului pacat de a face SHIRK (asociere) in aceasta categorie de tawheed.
‘Uqbah (radiallahu anhu), unul din Companionii Profetului (sallallahu aleihi wa sallam), a relatat ca o data un grup de oameni s-au apropiat de Trimisul Lui Allah (sallallahu aleihi wa sallam) sa isi ofere supunerea fata de el (loialitate), si el a acceptat juramantul de la 9 dintre ei si a refuzat pe cel de-al zecelea. Cand l-au intrebat de ce a refuzat juramantul prietenului lor, el a raspuns: “Intr-adevar el poarta un talisman.” Omul care purta acea amulet si-a pus mana in haina a scos talismanul, l-a rupt si apoi a depus juramantul.” Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) a zis apoi: “Oricine poarta un talisman acela a comis Shirk.”
Cat despre a folosi Coranul ca si un talisman sau amulet prin purtarea versetelor din Coran scrise fie pe lanturi sau in pungulite cu scopul de a alunga raul sau de a aduce norocul, este o mica diferenta intre asemenea practici si practicile paganilor. Nici Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) si nici Companionii sai (radiallahu anhum) nu au folosit Coranul in acest scop, si Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) a zis: “Oricine inoveaza ceva in Islam care nu apartine religiei va fi respins.”
Este adevarat ca Surah An-Naas si Surah Al-Falaq au fost revelate special pentru exorcizari (adica indepartarea vrajilor rele), dar Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) a demonstrat metoda corecta in care aceste Surah ar trebui folosite. O data cand o vraja a fost pusa asupra lui, el (sallallahu aleihi wa sallam) i-a zis lui Ali bin Abu Talib (radiallahu anhu) sa recite aceste doua Surah ayah cu ayah, si atunci cand era bolnav obisnuia sa le recite singur pentru el. El nu le-a scris si le-a atarnat la gat, sau la mana, sau la brau si nici nu a spus altora sa faca asta.
TAWHEED
Un Curs de Dr. Abu Ameenah Bilal Philips
Categoriile Tawheedului
Literalmente Tawheed (Tawheed – acest cuvant nu il intalnim practic nici in Sfantul Coran si nici in Hadeeth-urile Profetului (sallallahu aleihi wa sallam). Totusi atunci cand Profetul Mohammed (sallallahu aleihi wa sallam) l-a trimis ca si guvernator in Yemen in anul 9 A.H, pe Mu’aadh ibn Jabal, i-a spus: “Tu vei merge la crestini si evrei (ahl al-Kitab) deci primul lucru la care trebuie sa ii inviti este Unicitatea Lui Allah (Yuwahhidoo Allah).” (Relatat de Ibn ‘Abbaas si colectat de Bukhaaree (Muhammad Muhsin Khan, Sahih Al-Bukhari, (Riyadh: Maktabah ar-Riyaad al-Hadeetha, 1981), vol.9, pp.348-9, no.469) si Muslim (Abdul Hamid Siddiq, Sahih Muslim (Traducere in engleza) (Lahore: Sh.Muhammad Ashraf Publishers, 1987), vol.1, pp.14-5, no.27). In acest Hadeeth timpul prezent al verbului folosit de Profet (sallallahu aleihi wa sallam) de unde a fost derivat termenul de Tawheed) inseamna “a unifica” (a face ceva unu) sau “sustinerea unicitatii” si vine din verbul din limba araba وَحَّـــــدَ (wahhada) care in sine inseamna “a uni”; “a unifica”; “a consolida”. Si totusi atunci cand acest termen se aplica cu referire la Allah (subhanu wa Ta’ala) adica “Tawheedullaah” inseamna a realiza si a afirma Unicitatea Lui Allah in toate actiunile omului care in md direct sau indirect se raporteaza la El (subhanu wa Ta’ala). Este credinta ca Allah este Unic in ceea ce priveste Suveranitatea Lui (ruboobeeyah), Unul fara similar in Esenta Lui si in Atributele Lui (asmaa wa sifaat), si Unul fara rival in Divinitate si Adorare (ulooheeyah ‘Ibaadah).
Aceste 3 aspecte reprezinta baza stiintei Tawheedului asa cum a fost categorizata de cei mai mari invatati din Ummah musulmanilor. Aceste 3 categorii se intersecteaza atat de profund si sunt inseparabile astfel incat oricine omite un aspect a esuat in a complete toate cerintele Tawheedului. Omiterea unuia din aceste aspecte ale Tawheedului mentionate mai sus este Shirk (care literalmente inseamna “a imparti” dar aici inseamna) asocierea de parteneri Lui Allah (subhanu wa Ta’ala). Un termen Islamic in asociere cu acesta este “idolatrie.”
Din pricina acestui principiu numit Tawheed, credinta Islamica in Dumnezeu este unic unitariana si Islamul este numarat intre religiile monoteiste ale lumii, alaturi de Crestinism si Iudaism. Insa, in conformitate cu conceptul Islamic de tawheed , crestinismul este clasificat ca si politeism si iudaismul ca o forma subtila de idolatrie.
Asadar principiul tawheedului este foarte profund si are nevoie de multe clarificari chiar si in randul musulmanilor. Si acest punct este viu sustinut de faptul ca unii musulmani, asemeni lui Ibn ‘Arabee(Muhammad ibn ‘Alee Ibn ‘Arabee a fost nascut in Spania in anul 1165 si a murit in 1240. El pretindea ca avea o lumina interna si o cunoastere aparte a intelegerii celui mai mare Nume a Lui Allah si se autonumea pecetea Sfintilor care el pretindea ca era mai inalta in status decat pecetea Profetilor. In secolele urmatoare, urmasii sai l-au ridicat la statutul de sfant s ii-au dat titlul de ash-Shaykh al-Akbar (Cel mai mare invatat). Dar majoritatea savantilor musulmani l-au considerat un eretic. Principalele sale carti sunt al-Futoohaat al-Makkeeyah si Fusoos al-Hikim), au inteles tawheed ca insemnand “monism” (monismul – este o conceptie filozofica conform careia la baza lumii se afla un singur principiu, fie ca este el material fie ca este spiritual); adica tot ce exista este Allah si Allah este totul. El sustinea ca este doar o singura existenta reala si aceea este Allah, restul tot este ireal(un sustinator modern al acestei credinte numita wahdatul-wujood este Haroon Yahya. El a introdus un capitol in aproape toate cartie sale scris pentru a combate teoria Darwinista in care promoveaza aceasta credinta). Totusi, acest tip de credinte sunt categorisite de Islam ca fiind “panteism” (Concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga natură) si ca atare Kufr.
Alti musulmani precum cei din Mu’tazilah (Mu’tazilah – este o scoala filozofica rationalista intemeiata in perioada Umayyad (inceputul secolului al-VIII-lea AC) de catre Waasil ibn ‘Ataa and ‘Amr ibn ‘Ubayd. A inceput sa castige conducere peste statul ‘Abbaasid dupa 100 de ani ai a coninuat sa influenteze gandirea islamica pana in secolul al-XII-lea) sustineau ca tawheed consista in desfiintarea Atributelor Lui Allah (subhanu wa Ta’ala) si sustinerea ca El este prezent peste tot si in toate; totusi si aceste idei au fost respinse de Islam si clasificate ca fiind eretice. De fapt toate sectele eretice care s-au dezlipit de la Trunchiul Islamului, inca din timpul Profetului (sallallahu aleihi wa sallam) si pana in zilele noastre toate pleaca de la divergentele existente cu privire la TAWHEED. Toti cei care au lucrat la distrugerea Islamului si la ratacirea urmasilor acestei religii au incercat sa anihileze principiul Tawheedului, pentru ca reprezinta esenta mesajului Islamului adus de toti Profetii. Ei au incercat sa introduca tot felul de conceptii total straine de islam; concepte proiectate in asa fel incat sa duca omul departe de adorarea Lui Allah (subhanu wa Ta’ala) Singur si fara parteneri. Odata aceptate aceste pagane idei si filosofii despre Dumnezeu, oamenii devin mult mai susceptibili la o multitudine de alte idei deviante, toate ducand la acelasi lucru si anume la adorarea creatiei Lui Allah si nu a Lui Allah (subhanu wa Ta’ala).
Insusi Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) i-a avertizat in mod repetat pe musulmani sa fie consienti de faptul ca asemenea idei deviante s-au abatut si asupra natiunilor de dinaintea lor. El i-a incurajat sa se tina strans de calea pe care el a trasat-o. Intr-o zi pe cand statea cu ai sai Companioni a desenat o linie dreapta in nisip, si apoi de la acea linie a inceput sa traseze alte linii aratand desenul ca un copac ramificat. Atunci cand Companionii l-au intrebat ce reprezinta acel desen, el a aratat spre acele ramuri si a zis: “Ele reprezinta diferitele cai de ratacire in aceasta viata.” A continuat prin a spune: “Ca la inceputul fiecarei cai de ratacire este un Sheytan care ii invita pe oameni la acea cale.” Dupa aceea a aratat spre linia dreapta din mijloc si a spus ca: “Aceasta reprezinta calea Lui Allah.” Atunci cand Companionii au cerut mai multe clarificari el le-a spus ca aceasta este calea lui si a recitat urmatoarea Ayah:
“Si acesta este drumul Meu drept! Deci urmati-l si nu urmati cãile care vã abat de la drumul Lui!" Acestea vi le-a poruncit; poate cã voi veti fi cu fricã!”
[Surah Al-An’aam, Ayah 153]
(Relatat de Ibn Mas’ood si colectat de An- Nasaa’ee, Ahmad si Ad-Daarimee. Autentificat de Albanee in Sharh as-Sunnah, vol. 1, pg. 13, nr. 17)
(Relatat de Ibn Mas’ood si colectat de An- Nasaa’ee, Ahmad si Ad-Daarimee. Autentificat de Albanee in Sharh as-Sunnah, vol. 1, pg. 13, nr. 17)
Este asadar de mare importanta ca tawheedul sa fie clar inteles asa cum a fost el inteles de Profet (sallallahu aleihi wa sallam) si inteles de catre Companionii sai (radiallahu anhum), sau altfel foarte usor ne putem trezi ca ne aflam pe una din caile deviante in timp ce pretindem Tawheed, ne rugam, platim zakat, postim si facem Hajj. Allah (subhanu wa Ta’ala) e evidentiat acest punct in Sfantul Coran in urmatoarea Ayah:
“Iar cei mai multi dintre ei nu cred în Allah, fãrã sã-I facã Lui asociati!”
[Surah Yusuf, Ayah 106]
Cele 3 categorii de Tawheed sunt numite dupa urmatoarele denumiri:
1. Tawheed ar-Ruboobeeyah: literlamente inseamna “Mentinerea Unicitatii Suveranitatii Lui Allah” Adica sa afirmi ca Allah este Unul, fara nici un partener in ceea ce priveste suveranitatea Lui.
2. Tawheed al-Asmaa’ was-Sifaat: literlamente inseamna “Mentinerea Unitatii Numelor si Atributelor Lui Allah.” Adica sa afirmi ca sunt incomparabile si unice.
3. Tawheed al-‘Ibaadah: literlamente inseamna “Sa afirmi ca Allah este Singurul care are dreptul sa fie Adorat.”
Divizarea Tawheedului in componenetele sale nu a fost facuta de Profet (sallallahu aleihi wa sallam) si nici de catre Companionii sai (radiallahu anhum) pentru ca nu era necesitatea de a analiza acest pricipiu de baza al Credintei, in asa maniera. Totusi bazele acestor componente sunt toate derivate din Versetele Coranului si din explicatiile Hadeeth-urilor Profetului (sallallahu alehi wa sallam) si din explicatiile companionilor asa cum va iesi la iveala cand fiecare categorie fa vi expusa si explicata mai pe larg. Necesitatea pentru aceasta analiza amanuntita a Tawheedului s-a ridicat dupa ce Islamul s-a raspandit in Egipt, Bizant, Persia si India. Si a absorit cultura si traditiile acestor regiuni. Este normal sa ne asteptam ca in momentul in care acesti oameni au trecut la Islam, ei au adus niste ramasite din credintele lor anterioare. Cand unii dintre acesti noi musulmani au inceput sa isi exprime oral sau in scris ideile lor filozofice despre Dumnezeu au aparut confuziile, datorita carora simpla credinta in monoteism a Islamului a inceput sa fie amenintata. Au fost si altii care public au acceptat Islamul dar in secret duceau o munca avida in incercarea de a distruge aceasta religie din interiorul ei; si asta datorita faptului ca nu se puteau impotrivi militar. Acest grup a inceput a propaga activ printre masele musulmanilor idei distorsionate despre Allah cu intentia de a distruge primul pilar al credintei (Eemaan) si o data cu el si Islamul.
Primii califi si guvernatorii lor erau foarte aproape principiile Islamice si constiinta maselor era foarte ridicata in prezenta Companionilor Profetului (sallallahu aleihi wa sallam) si a elevilor lor. Prin urmare cererea eliminarii ereticilor a primit imediat raspuns de la conducatori. In contrast cu acei califi din perioada Ummayad care erau corupti si putin le pasa de problemele religioase. De asemeni masele erau si ele mai putin constiente din punct de vedere Islamic, devenit astfel mlt mai susceptibili la tot felul de idei deviante. Cu cat crestea numarul de oameni care au imbratisat Islamul sub cei din Umayyad, si invataturile acestor noi musulmani erau tot mai mult absorbite de catre Islam, executiile apostatilor nu mai era folosita pentru oprirea cresterii fluxului de erezie. Aceasta sarcina a cazut pe umerii invatatilor musulmani din acea perioada care s-au opus acestei provocari mai mult intelectual. In mod sistematic s-au opus acestor folozofii si crezuri straine de Islam prin a le categoriza si a le contrazice cu principii deduse din Coran si din Sunnah Profetului (sallallahu aleihi wa sallam). Din aceasta necesitate de aparare a luat nastere stiinta Tawheedului cu toate aceste categorii si component précis definite. De aceea toate categoriile de Tawheed sunt studiate separat si cu mai detaliat, nu trebuie uitat ca fiecare din ele este parte dintr-un intreg, care este baza unui intreg si mai mare, Islamul insusi.
Tawheed ar-Ruboobeeyah: literlamente inseamna “Mentinerea Unicitatii Suveranitatii Lui Allah”
Aceasta categorie se bazeaza pe principalul concept ca Allah Singur este Cel care a facut ca toate lucrurile sa existe din nimic; El sustine si mentine creatia fara a avea vreo nevoie de la ea sau de ea; si El este Singurul Stapan al Universului si locuitorilor acestuia fara ca EL sa aiba vreun partener in ceea ce priveste Suveranitatea Lui. In limba araba termenul folosit pentru a descrie acesta calitate de Creator-Sustinator este Ruboobeeyah, care este derivate de la radacina Rabb (Stapan). In concordanta cu aceasta categorie, pentru ca Dumnezeu este singura si adevarata putere in existenta, El este Cel care a dat tuturor putere sa se miste si sa se schimbe. Nimic nu se intampla in creatia Lui, fara ca El sa permita asta.
In recunoasterea acestei realitati Profetul Mohammed (sallallahu aleihi wa sallam) obisnuia sa repete fraza:
“La hawla wa laa quwwata illaa billaah.”(Nu este nici o miscare si nici o putere fara Voia Lui Allah).
Baza conceptului de Ruboobeeyah poate fi gasit in Sfantul Coran, unde Allah (subhanu wa Ta’ala) spune:
“Allah este Creatorul tuturor lucrurilor si El este peste toate Chezas!”
[Surah Az-Zumar, Ayah 62]
“Nici o nenorocire nu-l loveste pe om decât numai cu îngãduinta lui Allah...”
[Surah At-Taghaabun, Ayah 11]
Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) a elaborat in legatura cu acest concept spunand: “Fiti constienti de faptul ca daca toti oamenii din lumea asta s-ar aduna sa te ajute cu ceva, nu ar putea sa te ajute cu nimic in afara de ceea ce Allah a decis pentru tine. La fel daca s-ar aduna sa iti faca un rau, ar fi capabili sa faca asta numai daca Allah a decis ca asta sa ti se intample.”
(Relatat de Ibn Abbaas si colectat de At-Tirmidhi si An-Nawawi “Cele 40 de Hadeeth-uri”)
Deci ceea ce omul percepe ca fiind noroc sau nenoroc sunt numai evenimente predestinate de Allah facand parte din testele vietii acestea. Aceste incidente urmaresc un tipar deja stability de Allah Singur.
Allah (subhanu wa Ta’ala) zis in Sfantul Coran:
“O, voi cei care credeti! Voi aveti printre soatele voastre si printre copiii vostri un vrãjmas! Deci, fiti cu grijã de ei!”
[Surah At-Taghaabun, Ayah 14]
Deci, si in lucrurile bune din viata asta sunt teste severe pentru credinta unei persoane in Dumnezeu. Si in acelasi mod, in evenimentele teribile din viata asta sunt teste asa cum este mentionat in Ayah:
“Vã vom încerca cu putinã spaimã, foamete, lipsire de bunuri, de suflete si de roade, dar binevesteste celor rãbdãtori...”
[Surah Al-Baqarah, Ayah 155]
Cateodata tiparele sunt usor recunoscute, asa cum este in situatia reatiei de “cauza-efect”, si in alte situatii nu pot fi recunoscute, ca in cazul in care in mod aparent ai rezultate bune prin mijloace rele, sau rezultate rele prin mijloace bune. Dumnezeu a explicat ca intelepciunea din spatele acestor aparente nereguli este de obicei deasupra puterii imediate de intelegere a omului, datorita limitarii pe care o are din punct de vedere al cunoasterii:
“...se poate [întâmpla] ca voi sã urâti un lucru care este bun pentru voi si sã iubiti un lucru care este rãu pentru voi. Dar Allah stie, în vreme ce voi nu stiti.”
[Surah Al-Baqarah, Ayah 216]
Ceea ce in mod aparent este rau in viata oamenilor se demonstreaza a fi ceea ce e mai bun pentru ei, si ceea ce in mod aparent este bun si place oamenilor poate fi foarte daunator pentru ei. In consecinta, domeniul de influenta al omului in cursul evenimentelor din care este constituita viata lui este limitata la nivelul alegerilor intelectuale intre niste optiuni prezentate in fata lui. Rezultatul final al acestor alegeri, oarecum nu sunt sub controlul lui. Cu alte cuvinte “Omul cere si Allah ii da.” Aparent “norocul” si “ghinionul” sunt ambele de la Allah (subhanu wa Ta’ala) si nu pot fi cauzate de “talismane aducatoare de noroc” precum: picioruse de iepure, trifoi cu 4 foi, iades (Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară), numere norocoase, semne zodiacale, etc., sau de semne rele precum ar fi numarul 13 si ziua de vineri, spargerea oglinzilor, pisica neagra, etc. De fapt, credinta in talismane si semne aducatoare de ghinion este o manifestare a gravului pacat de a face SHIRK (asociere) in aceasta categorie de tawheed.
‘Uqbah (radiallahu anhu), unul din Companionii Profetului (sallallahu aleihi wa sallam), a relatat ca o data un grup de oameni s-au apropiat de Trimisul Lui Allah (sallallahu aleihi wa sallam) sa isi ofere supunerea fata de el (loialitate), si el a acceptat juramantul de la 9 dintre ei si a refuzat pe cel de-al zecelea. Cand l-au intrebat de ce a refuzat juramantul prietenului lor, el a raspuns: “Intr-adevar el poarta un talisman.” Omul care purta acea amulet si-a pus mana in haina a scos talismanul, l-a rupt si apoi a depus juramantul.” Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) a zis apoi: “Oricine poarta un talisman acela a comis Shirk.”
(Cules de Ahmad)
Cat despre a folosi Coranul ca si un talisman sau amulet prin purtarea versetelor din Coran scrise fie pe lanturi sau in pungulite cu scopul de a alunga raul sau de a aduce norocul, este o mica diferenta intre asemenea practici si practicile paganilor. Nici Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) si nici Companionii sai (radiallahu anhum) nu au folosit Coranul in acest scop, si Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) a zis: “Oricine inoveaza ceva in Islam care nu apartine religiei va fi respins.”
(Relatat de Aisha si cules de Bukharee<Sahih Bukharee>(Arabic-English), vol.3, p.535, no.861), de Muslim <Sahih Muslim> (English Trans.), vol.3, p.931, no.4266 and no.4267)
Este adevarat ca Surah An-Naas si Surah Al-Falaq au fost revelate special pentru exorcizari (adica indepartarea vrajilor rele), dar Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) a demonstrat metoda corecta in care aceste Surah ar trebui folosite. O data cand o vraja a fost pusa asupra lui, el (sallallahu aleihi wa sallam) i-a zis lui Ali bin Abu Talib (radiallahu anhu) sa recite aceste doua Surah ayah cu ayah, si atunci cand era bolnav obisnuia sa le recite singur pentru el. El nu le-a scris si le-a atarnat la gat, sau la mana, sau la brau si nici nu a spus altora sa faca asta.
Cele trei categorii de Tawheed (Tawheed al-Asmaa’ was-Sifaat)
As'salamu aleikom wa rahamtullah wa barakatuh
Un Curs de Dr. Abu Ameenah Bilal Philips
Aceasta categorie de Tawheed are 5 mari aspecte:
1. Primul aspect pentru Unitatea Numelor si Atributelor Lui Allah. Trebuie sa ne referim la Allah asa cum El si Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) le-au mentionat, fara a explica numele si atributele Sale intr-un mod anume si sa le dam alte intelesuri decat intelesurile evidente pe care le au. Spre exemplu in Coran Allah (subhanu wa Ta’ala) spune ca El se infurie pe necredinciosi si pe ipocriti.
Allah (subhanu wa Ta’ala) spune:
“Si pentru ca sã-i chinuiascã pe cei fãtarnici si pe cele fãtarnice, pe politeisti si pe politeiste, care nutresc gând rãu despre Allah. Asupra lor se va abate cercul rãului. Allah s-a mâniat împotriva lor, i-a blestemat si le-a pregãtit lor Gheena. Si ce soartã rea!”
“...Nu este nimic asemenea cu El...”
Aceasta ayah mentioneaza clar faptul ca atributele Lui Allah sunt diferite de cele ale oamenilor. Cand acest fapt este trecut cu vederea, si daca interpretam intr-o maniera strict literala ar duce la negarea existentei Lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca Allah se descrie pe Sine ca traind, avand viata, si un om traieste; asadar in conformitate cu acest tip “rationament” Dumnezeu nici nu traieste nici nu exista.
De fapt, asemanarea dintre atributele Lui Dumnezeu si cele ale oamenilor este numai cu numele si nu in grad, in nivel. Cand sunt folosite atributele cu privire la Allah ele trebuiesc luate la modul absolut, fara nici un fel de imperfectiune umana.
2. Al doilea aspect implica referirea la Allah asa cum s-a referit EL la Sine fara a-I da Lui nume noi sau atribute noi. De exemplu, Lui Allah nu i se poate da Numele de Al-Ghaadib (Cel Manios), in ciuda faptului ca El a zis ca se manie, se supara, pentru simplul fapt ca nici Allah si nici Mesagerul Sau nu au folosit acest nume. Acesta pare a fi un punct foarte delicat, dar trebuie mentinut pentru a evita falsa descriere a Lui Dumnezeu. Asta inseamna ca omul prin natura lui limitata si imperfecta nu poate defini pe Dumnezeul Infinit, Creatorul tuturor lucrurilor.
Numele An-Naasir si Ar-Rasheed sunt dintre numele commune care nu pot fi atribuite Lui Allah. Desi intelesul lor este adevarat si ele sunt mentionate ca si atribute ale Lui Allah, ele nu pot fi gasite nicaieri in Coran sau in vreun Hadeeth autentic. Totusi ele, pot fi intalnite in cateva Hadeeth care contin cele 99 de nume ale Lui Allah, dintre care cateva pot fi intalnite in cateva copii ale Coranului (este vorba de acele Hadeeth pe care le gasim in prefetele unor copii ale Coranului). Din pacate, toate aceste Hadeeth-uri nu sunt autentice.
3. Al treile aspect se refera la a nu Ii da Lui nume sau atribute din creatia Sa. De exemplu, in Biblie si in Torah se pretinde ca Allah si-a petrecut primele 6 zile in Crearea Universului si s-a odihnit in cea de-a saptea zi (Geneza 2:2 “În ziua a saptea, Dumnezeu Si-a sfârsit lucrarea pe care o facuse; si în ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse.”). Din acest motiv evreii si crestinii isi iau ca zi libera sau de odihna fie Sambata fie Duminica care daca nu este respectata si se lucreaza este privit ca un pacat. Asemenea pretentie inseamna sa atribui Lui Dumnezeu, atributele creatiei. Este un om care a muncit mult si are nevoie de odihna si de somn pentru a se recupera (In contradictie cu ceea Allah spune in Coran in Surah Al-Baqarah, ayah 255 “...Nici atipirea, nici somnul nu-L cuprind!...”). In alta parte in Biblie si in Torah, Dumnezeu este infatisat pentru gandurile Sale rele asemeni unui om care isi realizeaza greselile (Exodul 32:14 “Si Domnul S-a cait de raul pe care spusese ca vrea sa-l faca poporului Sau.”). In mod similar afirmatia conform careia Dumnezeu este un spirit sau cum ca ar avea un spirit deformeaza complet aceasta zona a Tawheedului. Allah nu se refera nicaieri la Sine ca la un spirit, nici in Coran si nici Trimisul Sau (sallallahu aleihi wa sallam) nu a mentionat nimic despre asa ceva in Hadeeth. De fapt, Allah se refera la spirit ca fiind parte din creatia Sa (Allah spune clar in Coran “Te întreabã despre Duh. Spune: “Duhul este din porunca Domnului meu!”)
Pricipiul cheie care trebuie urmat aici atunci cand vorbim despre atributele Lui Allah este formula Coranica:
“...Nu este nimic asemenea cu El...”
Insusirile de a auzi si a vedea sunt dintre insusirile umane, dar atunci cand sunt atribuite Divinitatii sunt fara termen de comparatie in ceea ce priveste perfectiunea. Si totusi atunci cand aceste insusiri sunt atribuite omului acestia au nevoie de organe auditive si vizuale, care nu pot fi atribuite Lui Dumnezeu. Ceea ce stim despre Creatorul nostru este putinul pe care El ni l-a dezvaluit prin Profetii Lui. Asadar din aceasta pricina omul este obligat sa ramana in aceste limite reduse. Atunci cand omul da frau liber intelectului sau in a-L descrie pe Dumnezeu, este predispus la a cadea in erori si a Ii atribui Lui Allah insusirile creatie Sale.
Din dragostea lor de reprezentari plastice, crestinii au pictat, sculptat si modelat nenumarate asemanari umane si le-au numit “imagini ale Lui Dumnezeu.” Acestea au servit drept paviment pentru ca Isus sa fie acceptat ca divinitate intre oameni. O data acceptata acesta conceptie de “Creator ca fiind fiinta umana”, acceptarea lui Isus ca si Dumnezeu nu a mai reprezentat o adevarata problema.
4. Al patrulea aspect se refera la faptul ca omului nu ii trebuie atribuit din insusirile Lui Allah. De exemplu, in Noul Testament, Paul ia pe Melhisedec, regele Salemului, din Torah (Geneza 14:18-20 “Melhisedec, împaratul Salemului, a adus pâine si vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram si a zis: „Binecuvântat sa fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului si al pamântului. Binecuvântat sa fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrajmasii tai în mâinile tale!” Si Avram i-a dat zeciuiala din toate.)” si ii da si lui Isus (aleihi sallam) insusirea divina de a nu fi avut nici inceput si nici sfarsit:
a) Pentru asta Melhisedec, regele Salemului, preot al Dumnezeului celui Preaînalt, l-a intalnit pe Avraam, care se intorcea de la sacrificare regilor, si l-a binecuvantat apoi Avraam i-a dat acestuia zeciuiala din ceea ce avea si mai departe in Noul Testament Paul adauga: “...fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceput al zilelor si nici sfarsit al vietii, dar care a fost asemanat cu Fiul Lui Dumnezeu – ramane preot in veac.”
(Epistola catre Evrei 7:1-3)
b) Si de asemenea Isus nu s-a slavit pe sine ca fiind mare preot, ci a fost numit de Cel care i-a spus: “Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut.” Si cum spune si in alt loc: “Tu esti Preot in veac, dupa oranduilala lui Melhisedec.”
(Epistola catre Evrei 5:5-6)
Majoritatea sectelor Shi’ite (cu exceptia celor din Zaidites din Yemen) le-au dat “imamilor” lor insusiri divine absolut infailibile (Muhammad Rida Al-Muzaffar a afirmat in cartea sa Credinta Shi’a Islam (S.U.A: Muhammadi Trust of Great Britain and Northern Ireland, editia a doua, 1983): “Noi credem, ca asemeni profetului, un Imam trebuie sa fie infailibil, adica sa fie incapabil de a face greseli sau a fapte rele, fie in secret sau in public, de la nasterea sa pana la moartea lui, fie intentionat sau neintentionat, pentru ca imamii sunt pastratorii Islamului si este sub protectia lor.”(pg.32) Mai puteti verifica si Islam (Teheran: Un grup de frati musulmani, 1973), pg.35, de Sayed Saeed Akhtar Rizvi), cu stiinta despre trecut, despre viitor, despre cele nevazute, abilitatea de a schimba destinul (Al-Muzaffar spune mai departe: “Noi mentinem faptul ca aceste puteri ale Imamilor de a primi inspiratie au atins cele mai inalte nivele de excelenta, si noi spune ca este o Putere Divina data lor. Prin asta se intelege ca Imamul este capabil sa inteleaga informatie despre orice, oriunde si oricand, si intelege totul o data cu ajutorul acestei Puteri Divine, fara a fi nevoie ca el sa se documenteze sau sa caute vreo indrumare de la altcineva.”)si control asupra atomilor creatiei (Al-Khomeini afirma: “Cu siguranta fiecare Imam are un rang demn, un rang inalt, suveranitate si putere peste toti atomii creatiei. (Aayatullaah Musavi al-Khomeini, al-Hukoomah al-Islaameeyah, (Beirut: at-Talee‘ah Press, Arabic ed., 1979), p.52). Facand acest lucru ei nu fac decat sa Ii faca rivali Lui Allah , care sa imparteseasca insusirile unice ale Lui Allah, de fapt, ei devin dumnezei langa Allah.
5. Al cincilea aspect se refera la faptul ca mentinerea numelor Lui Allah inseamna de asemenea ca numele Lui Allah in forma hotarata nu pot fi date creatie Lui decat daca sunt precedate de prefixul “Abd” (adica “sclavul Lui...”). Multe dintre numele Divine in forma lor nehotarata precum Ra’oof si Raheem sunt permisibile pentru ca le-a folosit in forma lor nehotarata pentru a se referi la Profet (sallallahu aleihi wa sallam).
"A venit la voi un Trimis chiar dintre voi, cãruia îi sunt grele necazurile ce vã lovesc, care este plin de grijã pentru voi, iar cu dreptcredinciosii este el milostiv si îndurãtor [Ra’uwf, Rahim]."
As'salamu aleikom wa rahamtullah wa barakatuh
Un Curs de Dr. Abu Ameenah Bilal Philips
Tawheed al-Asmaa’ was-Sifaat: literalmente inseamna “Mentinerea Unitatii Numelor si Atributelor Lui Allah.”
Aceasta categorie de Tawheed are 5 mari aspecte:
1. Primul aspect pentru Unitatea Numelor si Atributelor Lui Allah. Trebuie sa ne referim la Allah asa cum El si Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) le-au mentionat, fara a explica numele si atributele Sale intr-un mod anume si sa le dam alte intelesuri decat intelesurile evidente pe care le au. Spre exemplu in Coran Allah (subhanu wa Ta’ala) spune ca El se infurie pe necredinciosi si pe ipocriti.
Allah (subhanu wa Ta’ala) spune:
“Si pentru ca sã-i chinuiascã pe cei fãtarnici si pe cele fãtarnice, pe politeisti si pe politeiste, care nutresc gând rãu despre Allah. Asupra lor se va abate cercul rãului. Allah s-a mâniat împotriva lor, i-a blestemat si le-a pregãtit lor Gheena. Si ce soartã rea!”
[Surah Al-Fath, Ayah 6]
Asadar, aceasta Manie este unul din atributele Lui Allah (subhanu wa Ta’ala). Este incorect sa spune asa cum au spus unii, ca aceasta “Manie” a Lui inseamna “pedeapsa”, din momentul in care mania este un semn de slabiciune in om si care nu I se potriveste Lui Allah (subhanu wa Ta’ala). Ceea ce Allah a spus trebuie acceptat, cu specificarea ca Mania Lui nu este asemeni maniei(furiei) umane – bazat pe declaratia facuta de Allah:
“...Nu este nimic asemenea cu El...”
[Surah As-Sura, Ayah 11]
Aceasta ayah mentioneaza clar faptul ca atributele Lui Allah sunt diferite de cele ale oamenilor. Cand acest fapt este trecut cu vederea, si daca interpretam intr-o maniera strict literala ar duce la negarea existentei Lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca Allah se descrie pe Sine ca traind, avand viata, si un om traieste; asadar in conformitate cu acest tip “rationament” Dumnezeu nici nu traieste nici nu exista.
De fapt, asemanarea dintre atributele Lui Dumnezeu si cele ale oamenilor este numai cu numele si nu in grad, in nivel. Cand sunt folosite atributele cu privire la Allah ele trebuiesc luate la modul absolut, fara nici un fel de imperfectiune umana.
2. Al doilea aspect implica referirea la Allah asa cum s-a referit EL la Sine fara a-I da Lui nume noi sau atribute noi. De exemplu, Lui Allah nu i se poate da Numele de Al-Ghaadib (Cel Manios), in ciuda faptului ca El a zis ca se manie, se supara, pentru simplul fapt ca nici Allah si nici Mesagerul Sau nu au folosit acest nume. Acesta pare a fi un punct foarte delicat, dar trebuie mentinut pentru a evita falsa descriere a Lui Dumnezeu. Asta inseamna ca omul prin natura lui limitata si imperfecta nu poate defini pe Dumnezeul Infinit, Creatorul tuturor lucrurilor.
Numele An-Naasir si Ar-Rasheed sunt dintre numele commune care nu pot fi atribuite Lui Allah. Desi intelesul lor este adevarat si ele sunt mentionate ca si atribute ale Lui Allah, ele nu pot fi gasite nicaieri in Coran sau in vreun Hadeeth autentic. Totusi ele, pot fi intalnite in cateva Hadeeth care contin cele 99 de nume ale Lui Allah, dintre care cateva pot fi intalnite in cateva copii ale Coranului (este vorba de acele Hadeeth pe care le gasim in prefetele unor copii ale Coranului). Din pacate, toate aceste Hadeeth-uri nu sunt autentice.
3. Al treile aspect se refera la a nu Ii da Lui nume sau atribute din creatia Sa. De exemplu, in Biblie si in Torah se pretinde ca Allah si-a petrecut primele 6 zile in Crearea Universului si s-a odihnit in cea de-a saptea zi (Geneza 2:2 “În ziua a saptea, Dumnezeu Si-a sfârsit lucrarea pe care o facuse; si în ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse.”). Din acest motiv evreii si crestinii isi iau ca zi libera sau de odihna fie Sambata fie Duminica care daca nu este respectata si se lucreaza este privit ca un pacat. Asemenea pretentie inseamna sa atribui Lui Dumnezeu, atributele creatiei. Este un om care a muncit mult si are nevoie de odihna si de somn pentru a se recupera (In contradictie cu ceea Allah spune in Coran in Surah Al-Baqarah, ayah 255 “...Nici atipirea, nici somnul nu-L cuprind!...”). In alta parte in Biblie si in Torah, Dumnezeu este infatisat pentru gandurile Sale rele asemeni unui om care isi realizeaza greselile (Exodul 32:14 “Si Domnul S-a cait de raul pe care spusese ca vrea sa-l faca poporului Sau.”). In mod similar afirmatia conform careia Dumnezeu este un spirit sau cum ca ar avea un spirit deformeaza complet aceasta zona a Tawheedului. Allah nu se refera nicaieri la Sine ca la un spirit, nici in Coran si nici Trimisul Sau (sallallahu aleihi wa sallam) nu a mentionat nimic despre asa ceva in Hadeeth. De fapt, Allah se refera la spirit ca fiind parte din creatia Sa (Allah spune clar in Coran “Te întreabã despre Duh. Spune: “Duhul este din porunca Domnului meu!”)
Pricipiul cheie care trebuie urmat aici atunci cand vorbim despre atributele Lui Allah este formula Coranica:
“...Nu este nimic asemenea cu El...”
[Surah As-Sura, Ayah 11]
Insusirile de a auzi si a vedea sunt dintre insusirile umane, dar atunci cand sunt atribuite Divinitatii sunt fara termen de comparatie in ceea ce priveste perfectiunea. Si totusi atunci cand aceste insusiri sunt atribuite omului acestia au nevoie de organe auditive si vizuale, care nu pot fi atribuite Lui Dumnezeu. Ceea ce stim despre Creatorul nostru este putinul pe care El ni l-a dezvaluit prin Profetii Lui. Asadar din aceasta pricina omul este obligat sa ramana in aceste limite reduse. Atunci cand omul da frau liber intelectului sau in a-L descrie pe Dumnezeu, este predispus la a cadea in erori si a Ii atribui Lui Allah insusirile creatie Sale.
Din dragostea lor de reprezentari plastice, crestinii au pictat, sculptat si modelat nenumarate asemanari umane si le-au numit “imagini ale Lui Dumnezeu.” Acestea au servit drept paviment pentru ca Isus sa fie acceptat ca divinitate intre oameni. O data acceptata acesta conceptie de “Creator ca fiind fiinta umana”, acceptarea lui Isus ca si Dumnezeu nu a mai reprezentat o adevarata problema.
4. Al patrulea aspect se refera la faptul ca omului nu ii trebuie atribuit din insusirile Lui Allah. De exemplu, in Noul Testament, Paul ia pe Melhisedec, regele Salemului, din Torah (Geneza 14:18-20 “Melhisedec, împaratul Salemului, a adus pâine si vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram si a zis: „Binecuvântat sa fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului si al pamântului. Binecuvântat sa fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrajmasii tai în mâinile tale!” Si Avram i-a dat zeciuiala din toate.)” si ii da si lui Isus (aleihi sallam) insusirea divina de a nu fi avut nici inceput si nici sfarsit:
a) Pentru asta Melhisedec, regele Salemului, preot al Dumnezeului celui Preaînalt, l-a intalnit pe Avraam, care se intorcea de la sacrificare regilor, si l-a binecuvantat apoi Avraam i-a dat acestuia zeciuiala din ceea ce avea si mai departe in Noul Testament Paul adauga: “...fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceput al zilelor si nici sfarsit al vietii, dar care a fost asemanat cu Fiul Lui Dumnezeu – ramane preot in veac.”
(Epistola catre Evrei 7:1-3)
b) Si de asemenea Isus nu s-a slavit pe sine ca fiind mare preot, ci a fost numit de Cel care i-a spus: “Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut.” Si cum spune si in alt loc: “Tu esti Preot in veac, dupa oranduilala lui Melhisedec.”
(Epistola catre Evrei 5:5-6)
Majoritatea sectelor Shi’ite (cu exceptia celor din Zaidites din Yemen) le-au dat “imamilor” lor insusiri divine absolut infailibile (Muhammad Rida Al-Muzaffar a afirmat in cartea sa Credinta Shi’a Islam (S.U.A: Muhammadi Trust of Great Britain and Northern Ireland, editia a doua, 1983): “Noi credem, ca asemeni profetului, un Imam trebuie sa fie infailibil, adica sa fie incapabil de a face greseli sau a fapte rele, fie in secret sau in public, de la nasterea sa pana la moartea lui, fie intentionat sau neintentionat, pentru ca imamii sunt pastratorii Islamului si este sub protectia lor.”(pg.32) Mai puteti verifica si Islam (Teheran: Un grup de frati musulmani, 1973), pg.35, de Sayed Saeed Akhtar Rizvi), cu stiinta despre trecut, despre viitor, despre cele nevazute, abilitatea de a schimba destinul (Al-Muzaffar spune mai departe: “Noi mentinem faptul ca aceste puteri ale Imamilor de a primi inspiratie au atins cele mai inalte nivele de excelenta, si noi spune ca este o Putere Divina data lor. Prin asta se intelege ca Imamul este capabil sa inteleaga informatie despre orice, oriunde si oricand, si intelege totul o data cu ajutorul acestei Puteri Divine, fara a fi nevoie ca el sa se documenteze sau sa caute vreo indrumare de la altcineva.”)si control asupra atomilor creatiei (Al-Khomeini afirma: “Cu siguranta fiecare Imam are un rang demn, un rang inalt, suveranitate si putere peste toti atomii creatiei. (Aayatullaah Musavi al-Khomeini, al-Hukoomah al-Islaameeyah, (Beirut: at-Talee‘ah Press, Arabic ed., 1979), p.52). Facand acest lucru ei nu fac decat sa Ii faca rivali Lui Allah , care sa imparteseasca insusirile unice ale Lui Allah, de fapt, ei devin dumnezei langa Allah.
5. Al cincilea aspect se refera la faptul ca mentinerea numelor Lui Allah inseamna de asemenea ca numele Lui Allah in forma hotarata nu pot fi date creatie Lui decat daca sunt precedate de prefixul “Abd” (adica “sclavul Lui...”). Multe dintre numele Divine in forma lor nehotarata precum Ra’oof si Raheem sunt permisibile pentru ca le-a folosit in forma lor nehotarata pentru a se referi la Profet (sallallahu aleihi wa sallam).
"A venit la voi un Trimis chiar dintre voi, cãruia îi sunt grele necazurile ce vã lovesc, care este plin de grijã pentru voi, iar cu dreptcredinciosii este el milostiv si îndurãtor [Ra’uwf, Rahim]."
[Surah At-Tawba, Ayah 128]
Dar Ar-Ra’oof (Cel mai plin de Mila, Compasiune) si Ar-Raheem (Cel mai Indurator, Milostiv) poate fi folosit pentru oameni numai precedat de prefixul “Abd” spre exemplu cum ar fi ‘Abdur-Ra’oof’ sau ‘Abdur-Raheem’ deoarece in forma lor hotarata ele reprezinta un nivel de prefectiune care poate fi atribuit numai Lui Allah. Califul Abbaside, Haroon ar-Rasheed, a folosit numele “ar-Rasheed” care ar fi fost respins de invatatii din vremea lui daca acesta ar fi fost un Nume al Lui Allah. Pe de alta parte, nume ca, ‘Abdur-Rasool’ (sclavul mesagerului), ‘Abdun-Nabee’ (sclavul Profetului), ‘Abdul-Husayn’ (sclavul lui Husayn), etc. unde oamenii se autonumesc sclavii altora decat ai Lui Allah sunt de asemenea interzise. Bazat pe acest principiu, Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) a interzis musulmanilor sa se refere la cei care sunt sub supravegherea lor ca ‘abdee’ (sclavul meu) sau ‘amatee’ (sclava mea).
Cele trei categorii de Tawheed (Tawheed al-‘Ibaadah)
As'salamu aleikom wa rahamtullah wa barakatuh
Un Curs de Dr. Abu Ameenah Bilal Philips
In ciuda vastelor implicatii care rezulta din primele doua categorii ale Tawheedului, numai ferma credinta in ele nu este suficienta pentru a indeplini cererile Tawheedului Islamic. Tawheed ar-Ruboobeeyah si Tawheed al-Asmaa’ was Sifaat trebuie sa fie insotite de cel de-al treilea Tawheed care sa le intregeasca, si anume Tawheed al-‘Ibaadah, pentru ca Tawheedul sa fie considerat complet din punct de vedere Islamic. Acest punct este subliniat de faptul ca Insusi Allah (subhanu wa Ta’ala) a spus in termeni lipsiti de echivoc ca “mushrikoon” (adoratorii de idoli) din timpul Profetului (sallallahu aleihi wa sallam) indeplineau multe aspecte din primele doua categorii de Tawheed. In Coran Allah (subhanu wa Ta’ala) spune Profetului (sallallahu aleihi wa sallam) sa le spuna paganilor:
“Spune: "Cine vã dã vouã hranã îndestulãtoare din cer si de pe pãmânt si cine este stãpân peste auz si peste vãz si-l scoate pe cel cu viatã din cel fãrã viatã si-l scoate pe cel fãrã viatã din cel cu viatã si Cel care orânduieste toate lucrurile?" Vor rãspunde ei: "Allah!"...”
Allah (subhanu wa Ta’ala) mai spune:
“Si dacã îi întrebi cine i-a creat pe ei, vor rãspunde: "Allah!"...”
Paganii din Mekkah, toti stiau ca Allah (subhanu wa Ta’ala) este Creatorul, Sustinatorul, Stapanul lor si Domnul lor; cu toate acestea aceste cunostinte nu i-au facut musulmani in ceea ce Il priveste pe Allah (subhanu wa Ta’ala).
De fapt, Allah (subhanu wa Ta’ala) spune:
“Iar cei mai multi dintre ei nu cred în Allah, fãrã sã-I facã Lui asociati!”
Comentariul facut de Mujaahid (Mujaahid ibn Jubayr Al-Makkee (642-722) a fost elevul cel mai bun, exceptional al lui Ibn ‘Abaas. Relatarile din Tafseerul realizat de el a fost compilat de ‘Abdur-Rahmaan at-Taahir si publicat in doua volume sub titlul, Tafseer Mujaahid, (Islamabad: Majma‘ al-Buhooth) asupra acestei ayah este: “Credinta lor in Allah (subhanu wa Ta’ala) reprezentata de afirmatia lor <<Allah ne-a creat, ne-a oferit tot ce am avut nevoie, ne ia viata>> nu i-a oprit din adorarea altor dumnezei alaturi de Allah (subhanu wa Ta’ala) Din versetele mentionate mai sus reiese limpede ca necredinciosii stiau despre Suveranitatea Lui Allah (subhanu wa Ta’ala) si Puterea Lui. De fapt obisnuiau sa devoteze diferite forme de adorare Lui Allah spre exemplu: Hajj, ofereau in scopuri caritabile, ofereau sacrificii, juraminte si chiar rugaciuni in timp de calamitati si nevoi foarte mari. Ei chiar obisnuiau sa sustina ca urmau religia profetului Avraam (aleihi sallam).
Din acest motiv Allah a revelat urmatoarea ayah:
“Avraam nu a fost nici iudeu, nici crestin. El a fost credincios adevãrat si întru totul supus lui Allah [musulman], si nu a fost dintre cei care-I fac semeni.”
Cativa dintre paganii din Mekkah credeau chiar si in Ziua Judecatii, altii in destin (qadar) si altii in reinviere. Ample evidente ale credintei lor pot fi intalnite in poeziile scrise in perioada pre-islamica.
De exemplu, poetul Zuhayr este relatat ca a spus: despre pedeapsa:
“Fie este intarziata, fie pusa intr-o carte si salvata pentru o Zi a Judecatii sau este grabita si razbunata (vorbeste despre nedreptate).”
‘Antarah a fost citat spunand:
“O ‘Ebil unde vei fugi de moarte, daca Stapanul din ceruri ti-a scris-o.” (Citat in Sulaymaan ibn ‘Abdul-Wahhaab’s Tayseer al-‘Azeez al-Hameed, (Beirut: al-Maktab al-Islaamee, 2nd., 1970), pg.34.)
In ciuda marturisilor de tawheed ale mekkanilor si a cunoasterii Lui Allah, Allah (subhanu wa Ta’ala) i-a clasificat ca fiind necredinciosi (kuffar) si pagani (mushrikoon) pentru simplul motiv ca adorau si alti dumnezei alaturi Lui Allah.
Prin urmare, cel mai important aspect al Tawheedului este tawheed al-‘Ibaadah, mentinerea unitatii adorarii Lui Allah (subhanu wa Ta’ala). Toate formele de adorare trebuie directionat numai catre Allah, pentru ca El este Singurul care merita sa fie adorat si El Singur este Cel care acorda beneficii omului drept rezultat in urma acestei adorari. Mai mult de atat, nu este nevoie de nici un intermediar intre om si Allah. Allah a subliniat importanta directionarii adorarii numai catre El Singur prin a arata ce este pricipalul scop al crearii omului ai esenta mesajului adus de toti profetii.
El (subhanu wa Ta’ala) a spus:
“Eu nu i-am creat pe djinni si oameni decât pentru ca ei sã Mã adore.”
“Noi am trimis la fiecare comunitate un trimis [ca sã le zicã]: „Adorati-L pe Allah si tineti-vã departe de Taghut (Oricine este adorat în afarã de Allah)!”
Intelegerea scopului crearii intr-un mod complet este deasupra puterii de intelegere a omului. Omul este o fiinta limitata care nu poate spera sa inteleaga pe deplin actiunile Creatorului Infinit. Din momentul in care Dumnezeu a facut ca adorarea Lui sa fie parte din natura umana, si El a trimis profeti si carti inspirate de revelatia Divina sa clarifice aspectul motivului creatiei care era in abilitatea mentala de intelegere a omului. Acest scop este asa cum am mentionat mai devreme; Adorarea Lui Allah (‘Ibaadah) si principalul mesaj al tuturor profetilor era sa Il adoram pe Allah Singur, (tawheed al-‘Ibaadah). Prin urmare, cel mai grav pacat este SHIRK, adorarea altora in locul Lui Allah sau alaturi de Allah (adica sa ii faci parteneri).
In Surah Al-Fatiha, pe care fiecare musulman este obligat sa o recite in toate rugaciunile zilnice, in ayah numarul 5 citim: “...Numai pe Tine Te adorãm, numai la Tine cerem ajutor...”
Asta este o afirmatie clara care spune ca toate formele de adorare trebuie indreptate, directionate in mod exclusive Singurului care le poate raspunde: ALLAH. Profetul Mohammed (sallallahu aleihi wa sallam) a confirmat conceptul de unitate a adorarii spunand: “Daca ceri in rugaciunea ta, cere numai de la Allah, si daca cauti ajutor, cauta numai de la Allah.” Absenta oricarei nevoi de intermediere este mai departe subliniata in toate versetele care indica apropierea Lui fata de om. De exemplu:
“Si dacã te vor întreba robii Mei despre Mine, [spune-le] Eu sunt aproape, rãspund rugii celor care Mã cheamã, atunci când Mã cheamã, dar si ei sã-Mi rãspundã si sã creadã în Mine. Poate cã ei vor fi bine cãlãuziti!”
[Surah Al-Baqarah, Ayah 186]
“Noi l-am creat pe om si Noi stim ce-i sopteste sufletul sãu, cãci Noi suntem mai aproape de el decât vâna gâtului...”
Confirmarea Tawheedului ‘Ibaadah in schimb necesita negarea tuturor formelor de intermediere sau asociere de parteneri Lui Allah. Daca cineva se roaga la cei morti cautand influenta lor in viata celor vii sau sufletele celor care au murit, atunci ei au asociat parteneri Lui Allah, pentru ca adorarea este numai intre om si Allah (subhanu wa Ta’ala). Profetul Mohammed (sallallahu aleihi wa sallam) a spus in termeni foarte clari, “Rugaciunea (du’aa) este adorare.”
Si Allah (subhanu wa Ta’ala) a spus:
“Dar oare voi vã închinati, în loc de Allah, la ceva care nu vã este de nici un folos si nici nu vã poate face nimic rãu?”
“Aceia pe care voi îi invocati în locul lui Allah sunt robi asemenea vouã.”
[Surah Al-‘A’raf, Ayah 194]
Daca cineva se roaga la Profetul Mohammed (sallallahu aleihi wa sallam) , sau la Djinn, ingeri sai asa zisi sfinti, carand ajutorul lor sau cerandu-le sa intervina pentru ei in Fata Lui Allah (subhanu wa Ta’ala) atunci a comis SHIRK. Conceptul de “Ghaus-i-Azam” (Al Ghawth al-A’dham), un titlu dat de cei ingnoranti lui Abdul-Qaadir Al-Jeelanee (Abdul Qaadir (1077-1166) a fost directorul unei scoli Hanbali si a unei manastiri in Bagdad. Predicile lui (colectate in al-Fat-h ar-Rabbaane, Cairo 1302) erau strict ortodoxe amestecate cu ceva interpretari mistice ale Coranului. Ibn ‘Arabee l-a numit Sheikul timpului sau si avand un statut aparte deasupra tuturor fiintelor, cu exceptia lui Dumenezeu. ‘Alee ibn Yousuf ash-Shattanawfee a scris o carte intitulata Bahjat al-Asraar (Cairo, 1304) in care atribuie multe miracole lui ‘Abdul Qaadir. Secta Shi’ita Qaadireeyah isi ia numele de la ‘Abdul Qaadir si de la exercitiile spirituale care merg pana la el), este o asemenea expresie a Shirk-ului in aceasta forma de Tawheed. Literalmente titlul inseamna “cea mai mare sursa de salvare, cel mai capabil de a scapa pe cineva de la pericol”, si o asemenea descriere apartine numai Lui Allah. Atunci cand se intampla o nenorocire unii oameni invoca numele lui Abdul-Qaadir cu acest titlu cautand ajutorul si pritectia lui, desi Allah (subhanu wa Ta’ala) a spus:
“De te va atinge Allah cu vreun rãu, nimeni în afarã de El nu-l va putea îndepãrta.”
Conform Coranului, atunci cand Mekanii au fost intrebati despre indreptarea rugilor lor catre idoli, ei au raspuns:
“...Noi nu-i adorãm pe ei decât pentru ca ei sã ne apropie de Allah...”
Idolii erau folositi doar ca intermediary, si totusi Allah i-a numit pagani pentru obiceiul lor. Aceia dintre musulmani care insista sa se roage la altcineva decat Lui Allah, mai bin ear reflecta la acest fapt.
Crestinii influentati de invataturile lui Saul din Tarsus (mai tarziu numit Paul), l-au divinizat pe Profetul Isus (aleihi sallam) si si-au indreptat actele de adorare catre el si catre mama lui, Maria. Catolicii printre crestini au sfinti pentru fiecare ocazie catre care isi directioneaza rugaciunile, crezand ca acesti “sfinti” pot influenta direct ceea ce se intampla in aceasta lume. Catolicii de asemenea folosesc preotii lor ca si intermediari intre ei si Allah, in gresita convingere ca preotii sunt mai aproape de Allah datorita vietii de celibat si evlavie pe care o au, si de aici considera ca este mult mai probabil ca rugile lor sa fie ascultate de Allah. Cele mai multe secte Shi’ite au inchinat anumite zile ale saptamanii si ore ale zilei pentru rugaciunile catre Ali, Fatimah, Hassan si Hussain, datorita acestei distorsionate credinte in legatura cu intermedierea.
Adorarea (’Ibaadah) in viziunea Islamica, include mai mult decat postul, platirea Zakatului, Hajjul si sacrificarea de animale. Include emotii, precum iubirea, increderea, teama, toate avand anumite grade, care ar trebui directionate toate catre Allah.
Allah (subhanu wa Ta’ala) a pomenit despre aceste sentimente si a avertizat in ceea ce priveste exagerarea lor dupa cum urmeaza:
“Dar sunt printre oameni [si unii] care Îi fac în afarã de Allah semeni pe care îi iubesc asemenea iubirii pentru Allah. Dar cei care cred sunt mai stãruitori în iubirea pentru Allah...”
“Nu vreti voi sã luptati împotriva unor oameni care si-au cãlcat jurãmintele si au vrut sã-l alunge pe Trimis si v-au atacat mai întâi pe voi?! Oare vã temeti de ei? Însã mai drept este sã vã temeti de Allah, dacã sunteti dreptcredinciosi!”
“...Încredeti-vã în Allah, dacã sunteti credinciosi!”
Din moment ce termenul ‘Ibaadah inseamna ascultare totala, si Allah este considerat Ultimul Legiuitor, implementarea sistemelor legale laice, lumesti care nu se bazeaza pe legea divina (Shari’ah) este un act de necredinta in legea divina si credinta in corectitudinea unui asemenea sistem. O asemenea convingere consituie o forma de adorare a altcuiva decat a Lui Allah (subhanu wa Ta’ala), adica Shirk.
Allah spune in Coran:
“...Iar aceia care nu judecã dupã ceea ce a pogorât Allah, aceia sunt necredinciosi.”
Intr-o situatie unul dintre Companioni Profetului (sallallahu aleihi wa sallam), ‘Adee ibn Haatim, care era convertit la Islam de la crestinism, l-a auzit pe Profet (sallallahu aleihi wa sallam) recitand acest verset coranic: “Ei îi iau pe rabinii lor si pe cãlugãrii lor, precum si pe Mesia, fiul Mariei, ca Domni în locul lui Allah...” si a spus: “Intr-adevar nu ii adoram pe ei.” Si Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) s-a intors catre el si i-a zis: “Nu au facut ei pentru voi interzis (Haram) ceea ce Allah a facut permis (Halal) [Clericii crestini au facut Haram casatoria cu mai mult de o sotie (poligamia) si casatoria cu verii de gradul intai. Romano-Catolicii au interzis preotilor sa se casatoreasca si au interzis divortul in general], si voi l-ati facut Haram; si nu au facut ei pentru voi Halal [Biserica crestina a facut Halal consumul carnii de porc, de sange si de alcool. Cativa clerici au facut permisibila si picturile si statuetele care reprezinta pe Dumnezeu ca fiind om] ceea ce Allah a facut Haram , si voi l-ati facut Halal?” El a raspuns: “Sigur am facut.” Apoi Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) a spus: “Aceasta era felul in care voi ii adorati.”
Prin urmare, o semnificanta parte a Tawheedului ‘Ibaadah implica implementarea Legii Islamice (Shari’ah), mai ales in tarile unde musulmanii formeaza majoritatea populatiei.
As'salamu aleikom wa rahamtullah wa barakatuh
Un Curs de Dr. Abu Ameenah Bilal Philips
Tawheed al-‘Ibaadah: literalmente inseamna “Sa afirmi ca Allah este Singurul care are dreptul sa fie Adorat.”
In ciuda vastelor implicatii care rezulta din primele doua categorii ale Tawheedului, numai ferma credinta in ele nu este suficienta pentru a indeplini cererile Tawheedului Islamic. Tawheed ar-Ruboobeeyah si Tawheed al-Asmaa’ was Sifaat trebuie sa fie insotite de cel de-al treilea Tawheed care sa le intregeasca, si anume Tawheed al-‘Ibaadah, pentru ca Tawheedul sa fie considerat complet din punct de vedere Islamic. Acest punct este subliniat de faptul ca Insusi Allah (subhanu wa Ta’ala) a spus in termeni lipsiti de echivoc ca “mushrikoon” (adoratorii de idoli) din timpul Profetului (sallallahu aleihi wa sallam) indeplineau multe aspecte din primele doua categorii de Tawheed. In Coran Allah (subhanu wa Ta’ala) spune Profetului (sallallahu aleihi wa sallam) sa le spuna paganilor:
“Spune: "Cine vã dã vouã hranã îndestulãtoare din cer si de pe pãmânt si cine este stãpân peste auz si peste vãz si-l scoate pe cel cu viatã din cel fãrã viatã si-l scoate pe cel fãrã viatã din cel cu viatã si Cel care orânduieste toate lucrurile?" Vor rãspunde ei: "Allah!"...”
[Surah Yunus, Ayah 31]
Allah (subhanu wa Ta’ala) mai spune:
“Si dacã îi întrebi cine i-a creat pe ei, vor rãspunde: "Allah!"...”
[Surah Zukhruf, Ayah 87]
Paganii din Mekkah, toti stiau ca Allah (subhanu wa Ta’ala) este Creatorul, Sustinatorul, Stapanul lor si Domnul lor; cu toate acestea aceste cunostinte nu i-au facut musulmani in ceea ce Il priveste pe Allah (subhanu wa Ta’ala).
De fapt, Allah (subhanu wa Ta’ala) spune:
“Iar cei mai multi dintre ei nu cred în Allah, fãrã sã-I facã Lui asociati!”
[Surah Yusuf, Ayah 106]
Comentariul facut de Mujaahid (Mujaahid ibn Jubayr Al-Makkee (642-722) a fost elevul cel mai bun, exceptional al lui Ibn ‘Abaas. Relatarile din Tafseerul realizat de el a fost compilat de ‘Abdur-Rahmaan at-Taahir si publicat in doua volume sub titlul, Tafseer Mujaahid, (Islamabad: Majma‘ al-Buhooth) asupra acestei ayah este: “Credinta lor in Allah (subhanu wa Ta’ala) reprezentata de afirmatia lor <<Allah ne-a creat, ne-a oferit tot ce am avut nevoie, ne ia viata>> nu i-a oprit din adorarea altor dumnezei alaturi de Allah (subhanu wa Ta’ala) Din versetele mentionate mai sus reiese limpede ca necredinciosii stiau despre Suveranitatea Lui Allah (subhanu wa Ta’ala) si Puterea Lui. De fapt obisnuiau sa devoteze diferite forme de adorare Lui Allah spre exemplu: Hajj, ofereau in scopuri caritabile, ofereau sacrificii, juraminte si chiar rugaciuni in timp de calamitati si nevoi foarte mari. Ei chiar obisnuiau sa sustina ca urmau religia profetului Avraam (aleihi sallam).
Din acest motiv Allah a revelat urmatoarea ayah:
“Avraam nu a fost nici iudeu, nici crestin. El a fost credincios adevãrat si întru totul supus lui Allah [musulman], si nu a fost dintre cei care-I fac semeni.”
[Surah Al-‘Imraan, Ayah 67]
Cativa dintre paganii din Mekkah credeau chiar si in Ziua Judecatii, altii in destin (qadar) si altii in reinviere. Ample evidente ale credintei lor pot fi intalnite in poeziile scrise in perioada pre-islamica.
De exemplu, poetul Zuhayr este relatat ca a spus: despre pedeapsa:
“Fie este intarziata, fie pusa intr-o carte si salvata pentru o Zi a Judecatii sau este grabita si razbunata (vorbeste despre nedreptate).”
‘Antarah a fost citat spunand:
“O ‘Ebil unde vei fugi de moarte, daca Stapanul din ceruri ti-a scris-o.” (Citat in Sulaymaan ibn ‘Abdul-Wahhaab’s Tayseer al-‘Azeez al-Hameed, (Beirut: al-Maktab al-Islaamee, 2nd., 1970), pg.34.)
In ciuda marturisilor de tawheed ale mekkanilor si a cunoasterii Lui Allah, Allah (subhanu wa Ta’ala) i-a clasificat ca fiind necredinciosi (kuffar) si pagani (mushrikoon) pentru simplul motiv ca adorau si alti dumnezei alaturi Lui Allah.
Prin urmare, cel mai important aspect al Tawheedului este tawheed al-‘Ibaadah, mentinerea unitatii adorarii Lui Allah (subhanu wa Ta’ala). Toate formele de adorare trebuie directionat numai catre Allah, pentru ca El este Singurul care merita sa fie adorat si El Singur este Cel care acorda beneficii omului drept rezultat in urma acestei adorari. Mai mult de atat, nu este nevoie de nici un intermediar intre om si Allah. Allah a subliniat importanta directionarii adorarii numai catre El Singur prin a arata ce este pricipalul scop al crearii omului ai esenta mesajului adus de toti profetii.
El (subhanu wa Ta’ala) a spus:
“Eu nu i-am creat pe djinni si oameni decât pentru ca ei sã Mã adore.”
[Surah Adh-Dharyiat, Ayah 56]
“Noi am trimis la fiecare comunitate un trimis [ca sã le zicã]: „Adorati-L pe Allah si tineti-vã departe de Taghut (Oricine este adorat în afarã de Allah)!”
[Surah An-Nahl, Ayah 36]
Intelegerea scopului crearii intr-un mod complet este deasupra puterii de intelegere a omului. Omul este o fiinta limitata care nu poate spera sa inteleaga pe deplin actiunile Creatorului Infinit. Din momentul in care Dumnezeu a facut ca adorarea Lui sa fie parte din natura umana, si El a trimis profeti si carti inspirate de revelatia Divina sa clarifice aspectul motivului creatiei care era in abilitatea mentala de intelegere a omului. Acest scop este asa cum am mentionat mai devreme; Adorarea Lui Allah (‘Ibaadah) si principalul mesaj al tuturor profetilor era sa Il adoram pe Allah Singur, (tawheed al-‘Ibaadah). Prin urmare, cel mai grav pacat este SHIRK, adorarea altora in locul Lui Allah sau alaturi de Allah (adica sa ii faci parteneri).
In Surah Al-Fatiha, pe care fiecare musulman este obligat sa o recite in toate rugaciunile zilnice, in ayah numarul 5 citim: “...Numai pe Tine Te adorãm, numai la Tine cerem ajutor...”
Asta este o afirmatie clara care spune ca toate formele de adorare trebuie indreptate, directionate in mod exclusive Singurului care le poate raspunde: ALLAH. Profetul Mohammed (sallallahu aleihi wa sallam) a confirmat conceptul de unitate a adorarii spunand: “Daca ceri in rugaciunea ta, cere numai de la Allah, si daca cauti ajutor, cauta numai de la Allah.” Absenta oricarei nevoi de intermediere este mai departe subliniata in toate versetele care indica apropierea Lui fata de om. De exemplu:
“Si dacã te vor întreba robii Mei despre Mine, [spune-le] Eu sunt aproape, rãspund rugii celor care Mã cheamã, atunci când Mã cheamã, dar si ei sã-Mi rãspundã si sã creadã în Mine. Poate cã ei vor fi bine cãlãuziti!”
[Surah Al-Baqarah, Ayah 186]
“Noi l-am creat pe om si Noi stim ce-i sopteste sufletul sãu, cãci Noi suntem mai aproape de el decât vâna gâtului...”
[Surah Qaf, Ayah 16]
Confirmarea Tawheedului ‘Ibaadah in schimb necesita negarea tuturor formelor de intermediere sau asociere de parteneri Lui Allah. Daca cineva se roaga la cei morti cautand influenta lor in viata celor vii sau sufletele celor care au murit, atunci ei au asociat parteneri Lui Allah, pentru ca adorarea este numai intre om si Allah (subhanu wa Ta’ala). Profetul Mohammed (sallallahu aleihi wa sallam) a spus in termeni foarte clari, “Rugaciunea (du’aa) este adorare.”
Si Allah (subhanu wa Ta’ala) a spus:
“Dar oare voi vã închinati, în loc de Allah, la ceva care nu vã este de nici un folos si nici nu vã poate face nimic rãu?”
[Surah Al-‘Anbiya’, Ayah 66]
“Aceia pe care voi îi invocati în locul lui Allah sunt robi asemenea vouã.”
[Surah Al-‘A’raf, Ayah 194]
Daca cineva se roaga la Profetul Mohammed (sallallahu aleihi wa sallam) , sau la Djinn, ingeri sai asa zisi sfinti, carand ajutorul lor sau cerandu-le sa intervina pentru ei in Fata Lui Allah (subhanu wa Ta’ala) atunci a comis SHIRK. Conceptul de “Ghaus-i-Azam” (Al Ghawth al-A’dham), un titlu dat de cei ingnoranti lui Abdul-Qaadir Al-Jeelanee (Abdul Qaadir (1077-1166) a fost directorul unei scoli Hanbali si a unei manastiri in Bagdad. Predicile lui (colectate in al-Fat-h ar-Rabbaane, Cairo 1302) erau strict ortodoxe amestecate cu ceva interpretari mistice ale Coranului. Ibn ‘Arabee l-a numit Sheikul timpului sau si avand un statut aparte deasupra tuturor fiintelor, cu exceptia lui Dumenezeu. ‘Alee ibn Yousuf ash-Shattanawfee a scris o carte intitulata Bahjat al-Asraar (Cairo, 1304) in care atribuie multe miracole lui ‘Abdul Qaadir. Secta Shi’ita Qaadireeyah isi ia numele de la ‘Abdul Qaadir si de la exercitiile spirituale care merg pana la el), este o asemenea expresie a Shirk-ului in aceasta forma de Tawheed. Literalmente titlul inseamna “cea mai mare sursa de salvare, cel mai capabil de a scapa pe cineva de la pericol”, si o asemenea descriere apartine numai Lui Allah. Atunci cand se intampla o nenorocire unii oameni invoca numele lui Abdul-Qaadir cu acest titlu cautand ajutorul si pritectia lui, desi Allah (subhanu wa Ta’ala) a spus:
“De te va atinge Allah cu vreun rãu, nimeni în afarã de El nu-l va putea îndepãrta.”
[Surah Al-An’am, Ayah 17]
Conform Coranului, atunci cand Mekanii au fost intrebati despre indreptarea rugilor lor catre idoli, ei au raspuns:
“...Noi nu-i adorãm pe ei decât pentru ca ei sã ne apropie de Allah...”
[Surah Az-Zumar, Ayah 3]
Idolii erau folositi doar ca intermediary, si totusi Allah i-a numit pagani pentru obiceiul lor. Aceia dintre musulmani care insista sa se roage la altcineva decat Lui Allah, mai bin ear reflecta la acest fapt.
Crestinii influentati de invataturile lui Saul din Tarsus (mai tarziu numit Paul), l-au divinizat pe Profetul Isus (aleihi sallam) si si-au indreptat actele de adorare catre el si catre mama lui, Maria. Catolicii printre crestini au sfinti pentru fiecare ocazie catre care isi directioneaza rugaciunile, crezand ca acesti “sfinti” pot influenta direct ceea ce se intampla in aceasta lume. Catolicii de asemenea folosesc preotii lor ca si intermediari intre ei si Allah, in gresita convingere ca preotii sunt mai aproape de Allah datorita vietii de celibat si evlavie pe care o au, si de aici considera ca este mult mai probabil ca rugile lor sa fie ascultate de Allah. Cele mai multe secte Shi’ite au inchinat anumite zile ale saptamanii si ore ale zilei pentru rugaciunile catre Ali, Fatimah, Hassan si Hussain, datorita acestei distorsionate credinte in legatura cu intermedierea.
Adorarea (’Ibaadah) in viziunea Islamica, include mai mult decat postul, platirea Zakatului, Hajjul si sacrificarea de animale. Include emotii, precum iubirea, increderea, teama, toate avand anumite grade, care ar trebui directionate toate catre Allah.
Allah (subhanu wa Ta’ala) a pomenit despre aceste sentimente si a avertizat in ceea ce priveste exagerarea lor dupa cum urmeaza:
“Dar sunt printre oameni [si unii] care Îi fac în afarã de Allah semeni pe care îi iubesc asemenea iubirii pentru Allah. Dar cei care cred sunt mai stãruitori în iubirea pentru Allah...”
[Surah Al-Baqarah, Ayah 165]
“Nu vreti voi sã luptati împotriva unor oameni care si-au cãlcat jurãmintele si au vrut sã-l alunge pe Trimis si v-au atacat mai întâi pe voi?! Oare vã temeti de ei? Însã mai drept este sã vã temeti de Allah, dacã sunteti dreptcredinciosi!”
[Surah At-Tawbah, Ayah 13]
“...Încredeti-vã în Allah, dacã sunteti credinciosi!”
[Surah Al-Ma’ida, Ayah 23]
Din moment ce termenul ‘Ibaadah inseamna ascultare totala, si Allah este considerat Ultimul Legiuitor, implementarea sistemelor legale laice, lumesti care nu se bazeaza pe legea divina (Shari’ah) este un act de necredinta in legea divina si credinta in corectitudinea unui asemenea sistem. O asemenea convingere consituie o forma de adorare a altcuiva decat a Lui Allah (subhanu wa Ta’ala), adica Shirk.
Allah spune in Coran:
“...Iar aceia care nu judecã dupã ceea ce a pogorât Allah, aceia sunt necredinciosi.”
[Surah Al-Ma’ida, Ayah 44]
Intr-o situatie unul dintre Companioni Profetului (sallallahu aleihi wa sallam), ‘Adee ibn Haatim, care era convertit la Islam de la crestinism, l-a auzit pe Profet (sallallahu aleihi wa sallam) recitand acest verset coranic: “Ei îi iau pe rabinii lor si pe cãlugãrii lor, precum si pe Mesia, fiul Mariei, ca Domni în locul lui Allah...” si a spus: “Intr-adevar nu ii adoram pe ei.” Si Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) s-a intors catre el si i-a zis: “Nu au facut ei pentru voi interzis (Haram) ceea ce Allah a facut permis (Halal) [Clericii crestini au facut Haram casatoria cu mai mult de o sotie (poligamia) si casatoria cu verii de gradul intai. Romano-Catolicii au interzis preotilor sa se casatoreasca si au interzis divortul in general], si voi l-ati facut Haram; si nu au facut ei pentru voi Halal [Biserica crestina a facut Halal consumul carnii de porc, de sange si de alcool. Cativa clerici au facut permisibila si picturile si statuetele care reprezinta pe Dumnezeu ca fiind om] ceea ce Allah a facut Haram , si voi l-ati facut Halal?” El a raspuns: “Sigur am facut.” Apoi Profetul (sallallahu aleihi wa sallam) a spus: “Aceasta era felul in care voi ii adorati.”
(Relatat in At-Tirmidhi)
Prin urmare, o semnificanta parte a Tawheedului ‘Ibaadah implica implementarea Legii Islamice (Shari’ah), mai ales in tarile unde musulmanii formeaza majoritatea populatiei.
Legea Divina ar trebui reintrodusa in multe tari islamice unde guvernele actuale conduc dupa legile sistemului capitalist sau communist, si legea islamica este fie total moarta sau aplicata numai in unele aspecte de importanta minora. In acelasi mod, tarile musulmane unde legea islamica este scrisa in carti dar legea laica este cea care este impusa, ar trebui ca Shari’ah sa fie implementata asa cum este ea, in toate aspectele vietii umane. Implementarea legilor neislamice in locul celor islamice in tarile islamice este SHIRK si KUFR asa cum este indicat in Ayah citata mai sus. Totusi, asa cum Ibn ‘Abaas a explicat, nu este actul major de necredinta ceea ce te scoate in afara Islamului ci o forma mai redusa a acestuia. Prin urmare, a conduce dupa legi neislamice nu neaparat il face pe cel care comite aceasta, necredincios, decat numai daca cel ce face asta crede ca legile neislamice sunt superioare sau egale cu legile divine. Din cauza aceasta, practica frecvent intalnita la unele dintre grupurile extreme care ii declara pe toti conducatorii musulmani si pe toti cei care lucreaza in subordinea lor ca ar fi Necredinciosi (Kafir) doar pentru simplul fapt ca sustin un sistem neislamic este incorect. Si totusi, este de datoria celor care detin pozitii de autoritate sa schimbe asemenea sisteme, in timp ce aceia care ocupa posture cu influenta ar trebui sa sfatuiasca pe cei care conduc in asa fel incat sa nu fie incitare la rebeliune si varsare de sange intre masele de oameni. Cat despre cei care nu detin asemenea pozitii, functii, ei are trebui sa dispretuiasca un guvern neislamic numai de Dragul Lui Allah (subhanu wa Ta’ala) si pentru sustinerea Tawheedului.