Despre Sihr (vraji, predictii, astrologie etc.)

Made Sarah

Servant of Allah
Staff member
Assalamu 3alaykum wa ra7matu Allahi wa barakatuhu

Sihr (vrajitorie)

- partea I -

Am ajuns sa traim in acele vremuri cind oamenii pot sa isi dea doctoratul in Sihr, in vrajitorie. Shaykh Salem Al Amry spune, la sfirsitul uneia dintre conferintele sale, ca a auzit un interviu la un post de radio dintr-o tara musulmana. Cel care lua interviul l-a intrebat pe intervievat ‘In ce domeniu ai sustinut licenta ?’, iar raspunsul pe care l-a primit a fost – ‘In Sihr’.

Deci se pot obtine calificative in Kufr. Pentru ca Sihr inseamna Kufr! Si oricine practica magia este un necredincios, dupa cum ne-a spus Allah Subhanu Wa Ta’ala in Qu’ran, in Soorah Al Baqarah.

Intr-adevar, Sihr exista si poate avea efect, insa numai cu permisiunea lui Allah Subhanu Wa Ta ‘ala. Dupa cum se stie, prevenirea este mai buna decit vindecarea. Deci daca vreti sa evitati Sihr-ul, intariti-va credinta, cititi din Hisnul Muslim, cititi, memorati du’aa-urile de acolo, recitati din Qu’ran – aceasta este protectia impotriva actelor de Sihr. Nu va duceti la magicieni, prezicatori, cititori in plama – aceste lucruri sint doar niste mizerii, sint Shirk. Daca cititi horoscopul in ziare, rugaciunile nu va vor fi acceptate vreme de 40 de zile. Iar daca mai si credti in ceea ce cititi, deveniti necredinciosi. Ce legatura are semnul zodiacal, sau miscarea constelatiilor, ori evolutia stelelor cu credinta noastra si cu destinul nostru?! Cunoasterea celor nevazute ii apartine doar Lui Allah Subhanu Wa Ta’ala!

Este ridicol!

Din pacate, multi oameni recurg la magicieni, in special femeile, pentru ca sint mai usor de deceptionat. De exemplu, sint interpelate cu intrebari de genul : ‘Crezi ca sotul tau are de gind sa faca ceva ?’ – femeia raspunde ‘Mmm, cum adica sa faca ceva ?’. Iar apoi i se spune ‘Nu crezi ca vrea sa-si mai ia inca o sotie ?’.
Femeia incepe sa ezite ‘Hmm, nu stiu ce sa spun… cred ca da, parca i s-a schimbat tonul vocii de la o vreme si imi mai vorbeste despre lucrurile astea, s-ar putea sa fie ceva la mijloc’.
‘Nu te ingrijora’, i se raspunde, ‘ca stiu eu o vrajitoare super si il vei controla 100%, in tot ceea ce face’.
Iar cind femeia ajunge la vrajitoare i se spune sa aduca un obiect de imbracaminte apartinind sotului, sa ii spuna numele mamei sotului si de aici incolo sa lase in seama magiei totul, pentru ca-i va face o vraja iar femeia va putea sta linistita!

Subhan Allah! Astfel isi vind minciunile, amuletele – pentru ca profita de oamenii naivi… la urma urmei, totul se rezuma la a face bani pe spinarea oamenilor naivi, care nu cunosc tawheed-ul! Este SHIRK! Va este frica sa nu va pierdeti sotul, dar nu va e teama ca va pierdeti credinta?! Pentru ca asta fac, isi pierd deen-ul! Iar apoi Shaykh Salem Al Amry ii sfatuieste pe barbati sa nu mai faca greseala de a ameninta sotia, de fiecare data cind nu le convine ceva, ca se vor casatori din nou, pentru ca acesta este un comportament infantil, un barbat adevarat nu face aceste lucruri. Iar la sfirsitul conferintei Shaykh-ul ne sfatuieste sa nu vizitam nici web-site-urile cu horoscopuri, preziceri, tarot etc. – pentru ca nu facem altceva decit sa ne logam pe shaytan.com!

Deci Sihr reprezinta un mare pacat, este una dintre formele pe care le imbraca actele de kufr. Oamenii au fost incercati, si inca sint, deci si in vremea Jaahiliyyah-ei si in ziua de azi Ummah se confrunta cu astfel de probleme. Pe masura ce creste ignoranta iar cunosterea si credinta scad, autoritatile dau din ce in ce mai putina importanta acestui pacat atit de grav. Numarul practicantilor magiei creste, ei se raspindesc peste tot, pacalindu-i pe oameni pentru a le lua banii si a-i face confuzi, determinindu-i sa comita pacate grave. Atunci cind cunoasterea domina si credinta creste, iar autoritatile sint in alerta – practicantii de Shir se muta pe alte teritorii, unde vor gasi ignoranta de care au nevoie, stiind ca astfel minciunile lor vor fi acceptate si vor putea sa isi continue activitatile pline de deceptie si coruptie.

In Qur’aan si Sunnah putem gasi descrierea tipurilor de sihr si regulile care se aplica cu privire la aceasta chestiune.

Sa incepem cu insasi denumirea - Sihr – se numeste astfel deoarece mijloacele sale sint ascunse sau secrete, si pentru ca practicantii se ocupa de aceste aspecte in secret, ceea ce le permite sa creeze iluzii si sa ii faca pe oameni sa devina confuzi, pacalindu-le simturile vizuale, pentru ca ei nu stiu nimic din ceea ce se intimpla, doar e secret, si astfel ajung sa le ia banii si sa ii determine sa comita acte de kufr. Tot pentru o mai buna intelegere a termenului de Sihr, Shaykh ibn Baaz (rahimUllah) continua precizind ca ultima parte a noptii se numeste sahar, pentru ca la sfirsitul intunericului oamenii nu sint constienti si nici nu intreprind activitati, pentru ca dorm, de obicei. Si plaminii se numesc sahr, pentru ca sint ascunsi in interiorul corpului.

Potrivit definitiei din sharee’ah, prin sihr intelegem ceea ce magicienii intreprind pentru a-i induce in eroare si a-i face pe cei care apeleaza la ei sa devina confuzi, astfel incit ei sa creada ca e real, cind de fapt nu este. Dupa cum ne-a spus si Allaah Subhanu Wa Ta’ala, cu privire la vrajitorii faraonilor (traducerea sensurilor):

“Apoi au zis: „O, Moise, arunci tu [primul, toiagul tau] sau vom fi noi primii care arunca?”
El a zis: „Ba aruncati voi!” Si i s-a parut lui ca funiile si toiegele lor se tirasc in urma vrajii lor.
Si Moise a simtit oarecare teama in sufletul sau.
Atunci i-am zis Noi: „Nu te teme, cãci tu vei fi deasupra!
Arunca ce ai în dreapta ta si aceasta va inghiti ce au facut ei, caci ei au facut doar viclesug de vrajitor, iar vrajitorul nu va izbindi, oriunde ar fi el!”.”
[Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah Ta-Ha, ayat 65-69 - 20:65-69]

Sihrk se refera la tot ceea ce face un vrajitor sau o vrajitoare atunci cind sufla in noduri, adica fac vraji impotriva cuiva, dupa cum ni se spune in Qur’aan (traducerea sensurilor):

“Si impotriva raului vrajitoarelor care sufla in noduri”[ Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah al-Falaq, aya 4 - 113:4]

Si tot Shirk-ul include acele lucruri pe care reusesc vrajitorii sa le faca prin intermediul shayaateen-ilor (diavolilor), astfel incit sa afecteze ratiunea cuiva sau sa ii faca rau acelei persoane altfel; pot separa sotul de sotie, ceea ce reprezinta un act de kufr extrem de grav, dupa cum ni se spune si in Qu’raan (traducerea sensurilor):

„Si au urmat ceea ce seitanii au nascocit in timpul imparatiei lui Solomon, dar nu a fost necredincios Solomon, ci seitanii au fost necredinciosi. […]” [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah Al-Baqarah, aya 102, 2:102]

Allaah Subhanu Wa Ta’ala ne spune ca ei, shayaateen, au comis acte de kufr invatindu-i pe oameni magia (traducerea sensurilor):

“[…]Ei i-au invatat pe oameni vrajitoria si ceea ce a fost trimis celor doi ingeri din Babel, lui Harut si Marut. Dar ei doi nu invatau pe nimeni inainte de a-i spune: “Noi suntem o ispita, deci nu fi necredincios!” [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah Al-Baqarah, aya 102, 2:102]

Apoi, tot in Soorah Al-Baqarah, Allahu Subhanu Wa Ta’ala ne spune:
« […] Si au invatat de la ei doi [chiar si] cum sa semene dezbinare intre barbat si soata lui. Insa ei nu puteau sa faca rau nimanui, fara ingaduinta lui Allah. […] » [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah Al-Baqarah, aya 102, 2:102]

De aici rezulta, in mod clar, ca magia si orice ar putea rezulta din aceasta sint subordonate vointei Lui Allah Subnhanu Wa Ta’ala, pentru ca nimic nu se intimpla fara stiinta Sa! Atit in existenta lumeasca, cit si in viata de apoi, nimic nu se intimpla fara ca Allah Subhanu Wa Ta’ala sa fiu decretat acel lucru inainte, in incomensurabila Sa intelepciune! Deci unii oameni sint incercati cu Sihr, altii cu boli, altii sint ucisi etc.

Allah Subhanu Wa Ta’ala detine intelepciunea perfecta si El este Cel care decreteaza si hotaraste dupa cum vrea in ceea ce ii priveste pe robii Sai. De acee se spune in Soorah Al-Baqarah ‚ Insa ei nu puteau sa faca rau nimanui, fara ingaduinta lui Allah’. Este vorba despre vointa sa universala, decretul sau general, nu de vointa Sa legislativa (shar’i) : trebuie sa se intimple, insa nu este multumit de astfel de actiuni. Pentru ca sharee’ah nu permite asa ceva, interzice astfel de lucruri, insa existenta lor este necesara din motive aflate mai presus de cunostintele noastre, pentru ca Allah Subhanu Wa Ta’ala a decretat deja, in imensa Sa intelepciune – cutare si cutare va face Sihr, cutare va fi afectat de Sihr, la fel cum a decretat deja unde va muri cineva, daca va fi bogat sau sarac etc. Toate aceste lucruri se intimpla doar prin vointa lui Allah Subhanu Wa Ta’ala si prin decretul Sau: “Si Noi am creat toate lucrurile bine intocmite” [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah al-Qamar, aya 49 - 54:49]

“Nici o nenorocire nu se indreapta pe pamant si nici in sufletele voastre fara ca ea sa nu se afle intr-o carte, inainte ca Noi sa o pricinuim. Acesta este un lucru usor pentru Allah” [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah al-Hadeed, aya 22 - 57:22]

Allah Subhanu Wa Ta’ala este atoatestiutor si cunoasterea Lui este nemarginita, nimic nu este ascuns de El: “[…] iar Allah este peste toate Stiutor” [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah al-Anfaal 8:75]

“Allah este Cel ce a creat sapte ceruri si tot atitea paminturi. Intre ele coboara porunca [Sa], pentru ca sa stiti ca Allah este cu putere peste toate si ca Allah cuprinde toate lucrurile cu stiinta [Sa]”. [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah al-l-Talaaq, aya 12 - 65:12]

Deci Allah Subnhanu Wa Ta’ala este peste toate Stiutor si nimic nu se intimpla daca nu vrea El sa se intimple, El detine intelepciunea perfecta si cunoaste scopul pentru care se intimpla toate, fie ca este vorba despre marire sau umilire, pierdere sau cistig, sanatate sau boala, magie etc.

Tot ceea ce ni se intimpla noua, oamenilor, are loc prin Vointa lui Allah Subhanu Wa Ta’ala. Vrajitorii nu au decit sa isi expuna iluziile optice, ca si in ayatul citat mai sus: “Apoi au zis: „O, Moise, arunci tu [primul, toiagul tãu] sau vom fi noi primii care arunca?”
El a zis: „Ba aruncati voi!” Si i s-a parut lui ca funiile si toiegele lor se tirasc in urma vrajii lor.” [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah Ta-Ha, aya 66 - 20:66]

Privitorului i se parea ca aceste fringhii si bastoane sint serpi, miscindu-se cu repeziciune. Insa erau doar funii si toiege, pe care vrajitorii le facusera (prin ceea ce invatasera) sa para, sa arate ca niste serpi.

Iar in Soorah al-A’raaf, Allaah Subhanu Wa Ta’ala ne spune (traducerea sensurilor):

“Le-a raspuns [Moise]: "Aruncati voi!" Si cind au aruncat ei, au fermecat ochii oamenilor si i-au infricosat si au adus vraja mare!” [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah al-A’raaf 7:116]

Insa, de fapt, funiile si toiegele nu s-au schimbat, ci privirea oamenilor a fost vrajita, prin sihr, astfel incit lor sa li se para ca vad serpi. Era doar o iluzie creata de vrajitori. Unii oameni numesc asa ceva taqmeer, deci acea actiune pe care vrajitorii o intreprind pentru a face astfel incit o persoana sa nu vada realitatea asa cum este ea, el nu mai are o reprezentare corecta a realitatii si este posibil ca lucruri din casa sa-I fie luate fara ca respective persoana sa isi dea seama, de exemplu. Deci el poate vedea un pui in loc de o piatra, sau un ou in loc de o piatra etc. deoarece realitatea sa a fost modificata prin confuzia adusa de vrajitor. Vrajitorii pot utilzia diferite substante pentru ca ochii oamenilor sa nu vada cu adevarat cee ce se intimpla. La acest tip de vraja se refera Allaah Subhanu Wa Ta’ala in Soorat al-A’raaf (traducerea sensurilor):

“…Si cind au aruncat ei, au fermecat ochii oamenilor si i-au infricosat si au adus vraja mare!” [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah al-A’raaf 7:116]

Din Majmoo’ Fataawaa wa Maqaalaat Mutanawwi’ah li Samaahat al-Shaykh al-‘Allaamah ‘Abd al-‘Azeez ibn Baaz (rahimullah), pagina 65;

Shaykh ‘Abd al-Rahmaan al-Barraak a spus: Vrajitoria sau magia este ceva ce provine de la shayateen, reprezinta ceea ce fac ei, printre altele. Dupa cum ni se spune si in Soorah Al-Baqarah: “Si au urmat ceea ce seitanii au nascocit in timpul imparatiei lui Solomon, dar nu a fost necredincios Solomon, ci seitanii au fost necredinciosi. Ei i-au invatat pe oameni vrajitoria […]“ [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah al-al-Baqarah 2:102]

Tot in Quran Kareem ni se spune “[…] iar vrajitorul nu va izbindi, oriunde ar fi el!”. [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah Ta-Ha 20:69]

Profetul Muhammad (SallaAllahu alayhi wasalam) a spus ca vrajitoria se numara printre cele sapte mari pacate care pot condamna o persoana la iad. Tot Profetul (SallaAllahu alayhi wasalam) a mai spus: “Nu face parte dintre noi cel care practica vrajitoria sau acela care ii pune pe altii sa faca vraji pentru el.”

Deci nu este permis sa facem Sihr pentru nici un motiv, vrajile sint ceva fals, sint acte de kufr. Prin kufr nu se poate obtine nimic bun, de fapt, in general, din pacate nu rezulta nimic bun, ce sa mai spunem de kufr?! Lucrurile bune se cauta prin mijloacele prescrise, care nu implica comiterea de pacate, si ale caror consecinte nu implica ceva periculos. Allaah Subhanu Wa Ta’ala ne-a dat noua, robilor Sai, suficiente mijloace, prin ceea ce ne-a permis, deci noi nu avem de ce sa aplema la ceea ce Allah Subhanu Wa Ta’ala a interzis. Asa ca trebuie sa il laudam tot timpul pe Allah Subhanu Wa Ta’ala si sa fim recunoscatori pentru binecuvintarile primite.

Allah Subhanahu Wa Taa’la ne-a spus prin Cartea Sa, Qu’ran Kareem, ca vrajitoria si tot ce tine de aceasta sint interzise:

„102. Si au urmat ceea ce seitanii au nascocit in timpul imparatiei lui Solomon, dar nu a fost necredincios Solomon, ci seitanii au fost necredinciosi. Ei i-au invatat pe oameni vrajitoria si ceea ce a fost trimis celor doi ingeri din Babel, lui Harut si Marut. Dar ei doi nu invatau pe nimeni inainte de a-i spune: “Noi suntem o ispita, deci nu fi necredincios!” Si au invatat de la ei doi [chiar si] cum sa semene dezbinare intre barbat si soata lui. Insa ei nu puteau sa faca rau nimanui, fara ingaduinta lui Allah. Ei au invatat ceea ce le aduce rau si nu le foloseste si totusi au stiut ca cei care vor dobindi aceasta nu vor avea parte in Viata de Apoi. Ce lucru de nimic au dobindit in schimbul vinderii sufletelor lor! Daca ei ar fi stiut!

103. Daca ei ar fi crezut si ar fi fost cu frica, ar fi primit rasplata mai buna de la Allah. O, de-ar fi stiut!” [Qu’ran, traducerea sensurilor, Soorah Al-Baqarah, 2:102-103]

Prin intermediul acestor versete Allaah Subhanahu Wa Taa’la ne spune in mod clar ca vrajitoria este kufr si ca face parte din invataturile diavolilor. Allaah i-a condamnat pentru asta si ei ne sint dusmani noua. Si Allaah Subhanahu Wa Taa’la a mai spus ca daca cineva invata pe altcineva sa practice vrajitoria intreprinde un act de kufr, care este nociv si nu aduce nici un beneficiu, deci trebuie sa ne ferim de asa ceva.

A invata vrajitoria reprezinta un act de kufr, pentru ca oamenii nu ii invatau pe oameni inainte sa ii avertizeze prin cuvintele “Noi suntem o ispita, deci nu fi necredincios!” (invatind magia de la noi). Apoi Allahu Subhanu Wa Ta’ala ne spune ca „ei nu puteau sa faca rau nimanui, fara ingaduinta lui Allah.”! Deci qadar-ul lui Allah – lucrurile pe care le-a prescris prin vointa divina pentru noi – se aplica, nu vointa Sa religioasa (shar’i – de exemplu ceea ce el ne prescrie si ii place) – pentru ca Allaah Subhanu Wa Ta’ala nu a dat permisiune pentru vrajitorie in sharee’ah. Ci a interzis-o, catalogind-o drept kufr si invatatura a diavolilor, iar cel care o practica nu va avea parte de viata de apoi.

Apoi Allaah a spus tot in Soorah Al-Baqarah “Ce lucru de nimic au dobindit in schimbul vinderii sufletelor lor! Daca ei ar fi stiut!” – ceea ce semnifica faptul ca ei s-au vindut diavolului pentru a dobindi invatatura cu privire la vrajitorie.

In continuare, aya 103 din Soorah Al-Baqarah ne spune „Daca ei ar fi crezut si ar fi fost cu frica, ar fi primit rasplata mai buna de la Allah. O, de-ar fi stiut!" - deci invatarea vrajitoriei si utilizarea acestor invataturi reprezinta opusul credintei si pietatii.

Astrologia si credinta in stele

Exista numeroase ahadeeth in care ni se spune ca acest lucru este haraam, de exemplu hadeeth-ul relatat de Safiyah bint Abi ‘Ubayd de la una dintre sotiile Profetului SallaAllahu allayhi wasallam, care a povestit ca el a spus: ‘Oricui merge la un vrajitor si il intreaba despre ceva si il crede, nu ii vor fi acceptate rugaciunile vreme de 40 de zile”. (Hadeeth Saheeh Muslim).

Qusaybah ibn al-Mukhaariq a spus: “L-am auzit pe Trimisul lui Allaah (SallaAllahu allayhi wasallam) spunind: ‘Al-‘ayaafah, al-tiyarah si al-turuq [varietati de prevestire] fac cu toate parte din al-jabt [vrajitorie sau idolatrie].’” Acest hadeeth a fost relatat de Abu Dawood cu un isnaad saheeh.

Abu Dawood a spus: Al-‘ayaafah, al-khatt si al-turuq sint modalitati de prevestire, de exemplu o pasare este eliberata si se urmareste in ce directie zboara, daca se indreapta spre stinga este considerat un semn rau, daca o ia spre dreapta – semn bun… Al-Jawhari a mai spus: al-jabt este un termen ce se poate aplica idolilor, magicienilor, astrologilor etc.

Se relateaza ca Ibn ‘Abbaas (radiallahu anhu) a spus: Trimisul lui Allaah (SallaAllahu allayhi wasallam) a zis: “Oricine cauta cunoastere la stele cerceteaza una din ramurile vrajitoriei…” Relatat de Abu Dawood, isnaad saheeh.

Se relateaza ca Mu’aawiyah ibn al-Hakam a narat: “Am zis, ‘O, Trimis al lui Allah, inca sint aproape de practicile din vremea Jaahiliyyei [adica este nou in Islam]. Allaah ne-a trimis Islamul, insa printre noi inca se mai afla oameni care merg la ghicitori’. El [adica Trimisul lui Allaah (SallaAllahu allayhi wasallam)] a spus ‘Nu mergeti la ei’. Am zis apoi: ‘Si printre noi se afla oameni care practica prezicerea prin urmarirea pasarilor’. Proetul (SallaAllahu alayhi wasallam) a spus ‘Este ceva inventat de ei. Nu ii crede.” (Relatat de Muslim).

Se relateaza de la Abu Mas’ood al-Badri ca Trimisul lui Allaah (SallaAllahu allayhi wasallam) a interzis cumpararea ciinilor pe sume de bani, platirea ‘onorariilor’ catre prostituate, precum si platirea serviciilor unui ghicitor (hadeeth relatat de Bukhaari si Muslim).

Se relateaza ca ‘Aa’ishah (radiallahu anha) a spus: “Unii oameni l-au intrebat pe Trimisul lui Allaah (SallaAllahu allayhi wasallam) despore ghicitori. El a spus ‘Ei sint nimeni (nu reprezinta nimic)’. Atunci oamenii au spus ‘O Trimis al lui Allaah, citeodata ceea ce zic ei se adevereste’. Trimisul lui Allaah (SallaAllahu allayhi wasallam) a spus: ‘Acesta este un cuvint de adevar smuls de djini si soptit apoi in urechile celor intimi cu ei, insa amesteca si o suta de minciuni cu acel cuvint.’” (Relatat de Bukhaari si Muslim).

Se relateaza de la Abu Hurayrah (radiaAllahu anhu) ca Trimisul lui Allaah (SallaAllahu allayhi wasallam)a spus: “Oricine vine la un ghicitor si crede ceea ce el spune, sau are relatii cu o femeie pe calea din spate, nu are nici o legatura cu deea ce i-a fost revelat lui Muhammad (SallaAllahu alayhi wasallam)” (Relatat de Abu Dawood).

Marii invatati sint cu totii de accord si sustin ideea potrivit careia este haraam sa avem de-a face cu astfel de lucruri, sa studiem despre ele sau sa credem in acestea. Este haraam sa dam bani pe asa ceva, si oricine a facut acest lucru trebuie sa se grabeasca sa se caiasca pentru asta. Si Allaah stie cel mai bine.

Fataawa al-Imaam al-Nawawi, 230.

Oricine este afectat de sihr NU trebuie sa recurga tot la sihr pentru a se salva

Pentru ca raul nu este inlaturat cu rau, iar kufr nu poate fi inalaturat tot de kufr. Raul se elimina cu bine. Asa ca atunci cind Profetul Muhammad (SallaAllahu alayhi wasalam) a fost intrebat despre al-nushrah (eliminarea sihr-ului tot prin sihr) a spus: “Aceasta este lucrarea lui Shaytaan.”

Nushrah semnifica inlaturarea sihr-ului care a afectat o persoana tot cu sihr, insa in canititate mai mare. Insa daca se cauta tratament prin Qur’aan si medicamentele premise sau ruqyah bune, nu exista nici un pericol. Este interzisa doar inlaturarea sihr-ului tot prin sihr, pentru ca inseamna venerarea shayaateen-ilor (diavolilor).

Saahir-ul (magicianul, vrajitorul, ghicitorul, cel care practica vrajitoria) invata sihr si face sihr numai dupa ce ii venereaza si ii serveste pe diavoli, apropiindu-se de ei prin mijloacele care le plac acestora. Dupa aceea, ei il invata cum sa faca sihr.

Insa, lauda lui Allah Subhanu Wa Ta’ala, Stapinitorul lumilor, cei care au fost afectati de sihr pot cauta tratament prin recitarea Qur’aan-ului, prin intermediul rugaciunii, mai ales a celor prescrise in sharee’ah, prin care cautam adapost la Allah Subhanu Wa Ta’ala, precum si utilizind medicamentele permise, intr-o maniera asemanatoare cu tratamentul afectiunilor trupului.

Printre metodele de indepartarea s Sihr-ului enumerate in sharee’ah se numara si recitarea din Qur’aan. Cea mai mareata Soorah din Cartea lui Allah Subhanu Wa Ta’ala, Al-Faatihah, trebuie recitata asupra persoanei care a a fost afectata de sihr, recitata de mai multe ori. Cu permsiunea lui Allah Subhanu Wa Ta’ala, sihr-ul va fi inalaturat. Pentru ca Allah Subhanu Wa Ta’ala este cel care controleza totul si decide tot ceea ce trebuie sa se intimple sau nu.

Citiva dintre Sahaabah (radiAllahu anhum) au trecut pe linga un grup de beduini al caror conducator a fost muscat de un sarpe. Beduinii incercasera sa faca tot ce le statea in putinta pentru a-l face sa isi revina, insa starea lui nu s-a imbunatatit. Asa ca l-au intrebat pe unul dintre Sahaabah, “Este printer voi un raaqi (persoana care face ruqyah) ?” Ei au raspuns “Da.” Asa ca unul dintre ei a recitat Soorah al-Faatihah asupra lui, iar conducatorul beduinilor s-a ridicat imediat, plin de energie, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Allah Subhanu Wa Ta’ala il vindecase de afectiunile provocate de muscatura de sarpe.
 
Top