Naseehah (sfatul) – in particular sau in public? Cum refuzam ideile inovatorilor?

Made Sarah

Servant of Allah
Staff member
Assalamu 3alaykum wa ra7matu Allahi wa barakatuhu.

Naseehah (sfatul) – in particular sau in public?

‘Umar Ibnul-Khattaab (radiyallahu ‘anhu) a afirmat: ‘Nu exista nici o scuza pentru acela care se rataceste, crezind ca este bine calauzit. Nici pentru cel care paraseste calauzirea cea dreapta, considerind-o incorecta, din moment ce lucrurile au fost lamurite, dovezile au fost prezentate iar scuza a fost inlaturata’ (Ibaanatul Kubraa, nr. 162, Ibn Battah).

Imaan al-Barbahaaree (ra7imaulaah) a comentat astfel, referitor la afirmatia lui ‘Umar Ibnul-Khattaab (radiyallahu ‘anhu): ‘Iar aceasta este din cauza ca Sunnah su Jamaa’ah au consolidat si au pus la adapost tot ceea ce tine de religie. A fost facut clar pentu toti oamenii, deci oamenii trebuie sa se supuna si sa urmeze’. (Sharhus Sunnah, nr. 4, Imaam al-Barbaharee).

Fatwaa Shaykhul-ui al-Islaam ‘Abdul ‘Azeez Ibn Baaz (ra7imaullaah):
Intrebare: Cind este necesar ca naseehah (sfatul) sa fie oferit in privat si cind trebuie facut acest lucru in mod public?

Raspuns: “Cel care este sincer in calitatea sa de sfatuitor trebuie sa procedeze dupa cum este mai bine. Atunci cind crede ca sfatul acordat in privat este mai benefic, sa il ofere intre patru ochi. Iar atunci cind este de parere ca este mai bine sa il ofere in mod public, sa procedeze ca atare. Oricum, daca pacatul a fost comis in privat, acordarea de sfaturi nu poate avea loc decit in particular. Daca afla ca fratele sau musulman a comis un pacat in secret, trebuie sa il sfatuiasca in privat si sa nu dezvaluie aceasta chestiune altora. Sfatul ramine intre cei doi. Insa in cazul in care pacatul este comis in cadrul unei locatii deschise publicului, iar altii il pot constata, de exemplu atunci cind o persoana consuma alcool in cadrul unei intruniri publice, sau atunci cind cineva indeamna la asa ceva in prezenta altor oameni, sau cel care ii indeamna pe oameni sa ia ribaa – aunci trebuie sa i se opuna. Deci sfatuitorul trebuie sa spuna ‘O, fratele meu, nu este permis’. Cit despre pacatul unui frate, despre care ajungi sa afli (indirect), de exemplu afli despre el ca bea alcool sau ca ia ribaa, in acest caz sfatul pe care il dai trebuie sa ramina un secret intre tine si el. Te duci la el si ii spui ‘O, frate, am aflat ca faci cutare si cutare lucru’. Trebuie sa il indrumi. Dar daca fratele musulman comite o fapta haraam in mod public, deschis, iar tu te numeri printre martorii acelui act, trebuie sa obiectezi. Daca pastrezi tacerea, inseamna ca ai aprobat acea nelegiuire. Deci daca ne aflam in cadrul unei intruniri publice si unul dintre participanti consuma substante intoixicante, trebuie sa obiectezi, daca esti capabil de acest lucru. De asemenea, daca in cadrul acelei adunari se comite un alt act harram, de exemplu se birfeste, atunci trebuie sa spui ‘O, fratii mei, birfa nu este permisa’, valabil pentru orice se aseamna cu aceste actiuni pacatoase. Daca ai cunostinta (despre interdictie), trebuie sa obiectezi la astfel de chestiuni, pentru ca sunt un rau evident. Nu poti ramine tacut, din moment ce trebuie sa prezinti adevarul si sa indrepti oamenii catre acesta”.

Fatwaa data de Imaam Al-Muhhadith Muhammad Nassirud-Deen Al-Albanee:
Intrebare: Daca luam aceasta idee ca punct de plecare (este vorba despre discutia anterioara dintre cei doi interlocutori, cind Shaykh Albanee, ra7imaullaah, a fost intrebat despre necesitatea mentionarii calitatilor pozitive ale oponentului) din ea rezulta declaratia facuta de unii dintre ei, sau o conditie impusa de unii. Ceea ce inseamna ca parerea corecta cu privire la ridicarea unei obiectii este ca inainte de publicarea acesteia este necesar sa se trimita o copie (a documentului scris prin care se efectueaza corectia) catre autorul parerii gresite, astfel incit acesta sa poata vedea despre ce este vorba. Iar ei spun ca acest lucru face parte din manhaj-ul salafilor.

Raspuns: “Aceasta nu este o conditie necesara. Totusi, daca usureaza lucrurile, este de dorit obtinerea unei apropieri prin aceste mijloace, fara a face publica respectiva chestiune, acesta este un lucru bun, fara indoiala. Cit despre prima situatie, cind o transformam in conditie, sau cel de-al doilea caz, cind este privita ca o conditie generala, nu are nici o legatura cu intelepciunea. Iar oamenii, dupa cum stiti, sunt ca minele de aur si argint. Deci cel despre care stim ca este pe drumul cel drept si urmeaza manhaj-ul, accepta sfaturile – in acest caz trebuie instiintat in scris, fara a-i face publica greseala, sau daca acesta este punctul vostru de vedere – acesta este un lucru bun. Dar aceasta nu este o conditie, si chiar daca ar fi fost o conditie, nu reprezinta o porunca ce trebuie urmata. De unde vei face rost de adresa lui? Si cum ii vei trimite hirtia? Apoi, va ajunge la tine raspunsul lui, sau nu? Aceste chestiuni se bazeaza pe supozitii. Prin urmare, acest aspect nu poate fi interpretat ca fiind o conditie”.


Fatwaa data de Imaam Muhammad Ibn Saalih Al-‘Uthaymeen:
Cu privire la aceasta chestiune, marii invatati au exprimat urmatoarea opinie: “Prima obligatie care revine se refera la confirmare (tathabbut). Apoi este necesara dezbaterea impreuna cu cel de la care a originat respectiva noutate sau idee. Iar daca el persista in a-si mentine opinia incorecta, aceasta chestiune trebuie clarificata si elucidata, pina cind se ajunge in punctul in care oamenii nu mai pot fi inselati de el. Deci prima obligatie care revine este cea de a confirma, urmeaza dezbaterea dintre el si cel care a relatat acestea de la el. Dupa aceea trebuie clarificat adevarul, in mod public, daca cel care a emis parerea persista in mentinerea acelui lucru fals. Prin urmare, trebuie facuta distinctia intre ceea ce este adevarat si ceea ce e fals.”

Atunci cind a fost mentionata lista de principii false ale lui ‘Adnaan ‘Ar’oor catre Shaykh al-Uthaymeen (ra7imaullaah), cei care au pus intrebarea au mentionat acestea: ‘Este necesara indeplinirea conditiei de a sfatui si a incerca lamurirea lucrurilor, inainte de a judeca, atunci cind o persoana aude despre o eroare de la cineva, sau se confrunta cu inovatii ori erori in carti?’. Iar Shaykh Ibn-‘Uthaymeen a raspuns: ‘Acest lucru este gresit’.

Fatwaa data de Shaykh Al-‘Allamah Ahmad Ibn Yahyaa An-Najmee:
“[…] (Refuzul) Poate fi efectuat pe cale scrisa sau prin cuvinte bune, precum si prin sfatul acordat in mod public sau privat. Din oricare din aceste modalitati rezulta beneficii. Poate ca Allah Subhanu Wa Ta’ala il va calauzi pe calea cea dreapta. Din momentul in care s-a incercat indrumarea in vreuna din modalitatile de calauzire, nu mai avem nici o responsabilitate vis-à-vis de cei care au gresit. Deci este obligatoiu ca aceia care au dobindit cunoastere, cei care adera la activitatea de a invata, cei care stiu despre salafi manhaj si celelalte manaahij – este obligatoriu ca ei sa explice pentru ceilalti. Sunt obligati sa vorbeasca, sa discute si sa tina cuvintari, sa elucideze, indiferent de locatie, de fiecare data cind se iveste ocazia potrivita. Trebuie sa prezinte in mod clar adevarul, care trebuie urmat in mod obligatoriu; si trebuie sa explice ceea ce e fals, neadevar care trebuie abandonat, tot in mod obligatoriu. Cit despre cei care pastreaza tacerea si nu fac adevarul cunoscut oamenilor, tacerea lor nu poate fi scuzata, chiar daca spun ‘Noi nu ne numaram printre ei’. Deci nu au nici o scuza, chiar daca spun ‘Noi nu facem parte din aceasta azhaab (partid, grupare), care s-a indepartat de adevar’, daca nu se opun in mod public ratacirii pe care acei oameni au imbratisat-o.

Fatwa data de Al-Alamah Rabee Ibn HaadeeAl-Madkhalee:
Intrebare: Naseehah (sfatul) este obigatoriu sa fie oferit inainte de a vorbi despre cel a carui erori sunt raspindite si refuzarea acestor greseli? Obiectia trebuie ridicata numai dupa ce el a fost sfatuit cu privire la eroarea sa?

Raspuns: “Daca erorile sale sunt larg raspindite, nu exista nici un remediu pentru el, in afara de a trata chestiunea in mod public. Atunci cind greseala sa este proclamata in mod public, atunci aceasta va fi clarificata in fata oamenilor, fara indoiala, altfel oamenii vor cadea in capcana lui Shaytan. Iar oamenii se vor grabi sa dea ascultare acestei pareri eronate, mai ales in cazul in care este vorba despre un invatat. Deci clarificati greselile utilizind dovezi si evidente, cu conditia ca scopul urmarit sa fie multumirea lui Allah Subhanu Wa Ta’ala. Iar scopul pe care il urmariti trebuie sa aiba ca intentie oferirea sfatului in mod sincer, nu cea de a face chestiunea publica. Si trebuie sa urmariti si ca persoana aflata in eroare sa se intoarca spre adevar. In plus, trebuie sa furnizam sfatul intr-o maniera blinda, astfel incit cel care a cazut in eroare sa nu aiba alta cale de ales, decit adevarul, pentru ca altfel Shaytan il va conduce catre ingimfare si mindrie. Noi nu trebuie sa purtam un razboi impotriva acelui om. Ci mai degraba sa abordam lucrurile intr-o maniera diplomatica, sa ii oferim sfaturi sincere. […]”

Fatwaa emisa de Shaykh-ul Al-Allamah ‘Ubayd Ibn ‘Abdullah Al-Jabiree:
Intrebare: Cind este necesara oferirea unui sfat in particular si care sunt situatiile in care sfatul trebuie dat in mod public?

Raspuns: “In primul rind - musulmanului i s-a poruncit sa se bucure de ceea ce este bun si sa interzica raul, folosindu-se de intelepciune, blindete si bunatate, in masura in care blindetea ar fi benefica. Deci trebuie sa atinga acest scop si sa transmita adevarul celui care il cauta.
In al doilea rind – referitor la persoana aflata in eroare, greseala se poate referi la el insusi sau la oamenii obisnuiti, adica atunci cind face chemare la ceva gresit. Deci in primul caz el trebuie sfatuit in particular, iar eroarea sa trebuie clarificata in mod privat. Iar in cel de-al doilea caz, eroarea trebuie indreptata folosind dovezi. Iar daca el persista in eroare si se incapatineaza respingind ceea ce i s-a clarificat, trebuie tratat dupa cum merita”.
Fatwaa Shaykh-ului Al-‘Allamah Zayd Ibn Haadee Al-Madkhalee:
Shaykh-ul a spus: “Oamenii care au dobindit cunoastere nu favorizeaza pe nimeni. Ei sunt oamenii care ofera naseehah celor care gresesc.”
“Deci sa fiti lamuriti cu privire la acestea - In sha Allah – pentru ca Allah Subhanu Wa Ta’ala ne-a poruncit sa facem bine si sa interzicem raul, sa sfatuim – aceste repere se gasesc in Qu’ran si in Sunnah, iar oricine se opune acestor texte a deviat de la Sunnah cea adevarata. Si este mult mai bine pentru el sa se intoarca din drumul sau decit sa continue sa traiasca suferind de aceasta boala. […] Este obligatoriu sa ii sfatuim pe musulmani, barbati si femei. Prin urmare, aceasta se numara printre cele mai importante indatoriri obligatorii, este una dintre cele mai pure forme de apropiere, rabdare, adevar si sinceritate […]”.
Shaykh-ul Islaam Ibn Taymiyyah (rahiymaullah): “Este obligatoriu ca fiecare dintre cei care declara ca face parte dintre oamenii invovatiilor sa fie pedepsit, precum si cei care ii apara, sau ii lauda ori se intorc catre cartile acestora, sau cei care detesta sa se vorbeasca despre acest lucru,ori cei care gasesc scuze pentru ei spunind ca nu inteleg semnificatia acelor cuvinte sau ca au mai scris si alte carti – si tot ceea ce seamana cu acest gen de scuze, inventate doar de ignoranti si de ipocriti. Ci mai degraba trebuie pedepsiti toti cei care stiu despre starea lor, dar nu ii ajuta sa respinga raul. Din moment ce indepartatarea raului se numara printre cele mai importunate obligatii care le revin.” (Majmoo’ul Fataawaa, 2/132, Ibn Taymiyyah).

Acest articol reprezinta o selectie dintr-o compilatie de fatawa realizata de Shaykh Khaalid Ibn Dahwee adh-Dhu fayree.
Traducere din limba araba: Maaz Qureshi
Sursa: SunnahPublishing

Wa 3alaykum assalam wa ra7matu Allahi wa barakatuhu.
 
Top